cum sună Moartea în timpanele tale?

1108-300x225.jpg

Vreau să-ţi vorbesc despre moarte, aşa cum o văd eu, aşa cum întotdeauna am vazut-o eu …
De multă vreme vreau să vorbesc dar astazi stavila dintre mine şi cuvinte a fost luată pe neaşteptate la vale de şuvoiul gândurilor pe care nu le mai pot opri.

La 6 ani am descoperit că orice lucru care are un început trebuie să aibă şi un sfârşit. Această lege simplă nu mi-a provocat nici un fel de teamă. Chiar mi se părea firesc, numai că, din pragul celor 6 ani ai mei, acest sfârşit era situat undeva foarte departe. Infinit de departe.
Pentru prima oară când am încercat să-mi închipui cum este a muri am avut sentimentul că practic un joc interzis.

Dar în acel prim joc al imaginaţiei am vizualizat ceva nespus de frumos. O imponderabilitate ametiţoare alcătuită din verde închis, negru si violet, străbătută de nişte acorduri şi reverberaţii imposibil de descris. În mod inconştient am cautat acea armonie de culori în orice lucru mărunt din universul în care trăiam. Am cautat acele sunete în viaţa de zi cu zi … iar uneori mi s-a întâmplat să am sentimentul că am identificat câte o frântură sau câteva note muzicale desperecheate.

Cum sună moartea în timpanele tale ?  Te-ai întrebat măcar o data ? … o singură dată .. ?!  Ai găsit raspuns?  Daca ai melodia ei atunci trimite-mi si mie ca s-o ascult.

Uneori era ca un vortex, alteori ca o pendulare sau ca un repaus mult aşteptat.
Nu mă mişcam prin acel continuum de sunete şi culori, eram parte din el.
Rotirea, pendularea, plutirea sau alunecarea se producea odata cu acel ceva din care simţeam că fac parte la rându-mi.
Eu nu eram altceva, eu însămi eram parte din acel ceva.

Nu doream să mă mai desprind din acel ceva  deoarece ştiam că dupa ce voi reintra în matricea mea organica toata magia va disparea …

Deseori mi-am dorit să mor … exact aşa cum m-am născut … fără cunoştinţă de cauza, fără să ştiu ce e  Dincolo şi daca Dincolo e ceva, altcumva.
[…]
Am dorit să mă desprind de atomii din care sunt făcută, să-i vad cum, neputincioşi,  vor deveni prizonierii ţărânei, la fel cum si eu, cândva, am fost prizoniera lor.

[…]

Acum că ţi-am spus toate astea mă simt cu sufletul mult mai împăcat. Sunt atâtea întrebări pe care aş vrea să le pun în acest final dar mă limitez la numai două :

Ce e trecerea noastră prin lume?
Câte treceri prin inimi şi vise oare am făcut?

Daca ai trecut prin viaţa cuiva şi nu ai lăsat urme care să apese pe suflet, înseamnă că niciodată nu ai trecut cu adevarat pe acolo.

 

Anunțuri

13 gânduri despre „cum sună Moartea în timpanele tale?

    • Interesant ca aceeasi afirmatie am citit-o relativ recent intr-un roman politist de Rodica Ojog Brasoveanu.

      Mie crizantemele nu-mi evoca moartea. Parfumul lor il asociez cu toamna. Esenta toamnei il constituie amestecul subtil de miros de crizanteme, aroma de gutui, gust de ploaie, tipat de cocori si fosnet de frunze aramite.

      Apreciază

      • Nu am citit pana acum nimic de R.O.B., desi am vazut cateva carti ale autoarei in biblioteca tatalui meu.

        Cand ti-am scris comentairul de mai sus, mi-am amintit ca ti-am mai scris acelasi comentariu la o alta postare, probabil pe un alt site, despre moarte.

        Toamna o asociez cu gutuile si eu :) … dar si cu mirosul caietelor noi. Imi placeau cumparaturile rechizitelor scolare: creioane, stilou, cerneala, sugativa … (de cand n-am mai folosit! :)) … nici vazut macar) … trusa geometrica. Deja m-am scufundat in amintirile copilariei :)

        Apreciază

        • Ah, sugativa … suna nostalgic.
          Era un obiect necesar in clasa intai. Invatatoarea noastra nu ne lasa sa scriem cu pixul pe motiv ca pixul deformeaza scrisul.
          Stiloul era obligatoriu iar la dansa pe catedra se gasea intotdeauna o calimara cu cerneala pentru cei ce uitau sa-si faca ‘plinul’ acasa :)

          Apreciază

  1. Mi-au placut, deopotriva, poezia si tragicul implicate in aceasta postare despre moarte.
    Certitudinea mortii este complementara incertitudinii vietii. Raspunzand la prima intrebare, spun ca trecerea noastra prin lume nu este intamplatoare, fiind o sansa pe care o putem fructifica sau, dimpotriva, o ratam. Raspunsul corect il aflam la sfarsitul vietii, moartea fiind o trecere catre altceva, inefabil.
    Raspunzand la a doua intrebare, consider ca treceri prin inimi facem cand iubim si cand suferim, iar treceri prin vise facem daca avem nazuinte sau daca intelegem si traim existente virtuale, nemultumindu-ne cu aceea limitata care, totusi, este cea mai importanta, fiindu-ne daruita de catre Creator.

    Apreciază

    • „Raspunzand la a doua intrebare, consider ca treceri prin inimi facem cand iubim si cand suferim..”
      Nu cred ca fiinta umana se poate dezrobi de aceasta dualitate.

      Da, iti dau dreptate. Existenta nu e intamplatoare in ciuda faptului ca, la un moment dat, suntem tentati sa credem ca ar fi.
      Ni se ofera suficiente posibilitati sa intervenim in „jocurile Hazardului” dar noi le cam dam cu piciorul.

      … mi-ai amintit de o cunostinta de-a bunicilor mei care avea o vorba mai greu de inteles : „nenorocirile nu vin pana nu le chemi” :)

      Apreciază

  2. privită de pe partea asta moartea e doar hotarul posibilului. de dincolo e oprirea conştientă a unei radiaţii sufleteşti.
    moartea nu e decât un marcaj identic liniuţelor negre pe linia de plastic, pe linia de lumină a spiritului tău. poezia acestor treceri deschide orizontul posibilului. mirosul primăvăratic al ei e fără doar şi poate însoţit de triluri de păsări, de chanturi de delfini şi de cântecul vântului. pe fundal curcubee sferice însoţesc lumina soarelui cât timp eşti în propriul tub de lumină, călătorind înapoi în esenţa ta.

    câte s-ar schimba dacă OM-ul ar înţelege simplitatea şi naturalul trecerii….

    Apreciază

  3. Pingback: SALATE (3) - Retete culinare pe inteles » Zinnaida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s