2

Toate deserturile lumii au ceva comun, dar totodata au si ceva ce le diferentiaza pana la unicitate. Aceasta o spun nu din carti ci din cele ce am reusit sa simt in zilele pe care le-am trait acolo.  Atat cat am putut  mi-am facut timp sa ma retrag in fortareata desertului, in acel loc fiind bine aparata de nimicurile costisitoare ale civilizatiei.

La Qom pamantul e de o culoare gri inchis cu nuante parca de lemn fosilizat. Stancile cu crestele retezate de vanturile aride au striatii verticale care te fac sa-ti inchipui ca vantoasele si-au infipt ghearele in piatra ce le atinea calea.

Pe insula Kish nisipul e bej-alburiu cu picatele marunte de culoare aramie. N-as putea spune ca e fin pentru ca atunci cand alergi cu picioarele desculte pe plaja il simti cum scrasneste sub talpi.
Mai departe de tarmuri, in inima insulei, acolo unde nu se gasesc nici hotelurile de lux strapunse de instalatii sofisticate de aer conditionat, nici parcurile cu palmieri, ficusi bengalezi si konari, nici imensele centre comerciale care-ti zgarie retina cu look-ul lor american, nici delfinariul, nici hipodromul, nici aeroportul, nici turistii complet digitalizati, dependenti total de aparatele de filmat si fotografiat, ce nu mai sunt in stare sa vada ceva decat prin obiective si megapixeli … acolo unde uneori, desi ai vrea, nu poti zari nici macar pasari ratacite, nisipul e de culoarea aramei topite … si nu cred ca poti sa te abtii sa nu-l mangai.

La Yazd nisipul are culoarea clasica  expusa  impudic in aproape toate pliantele de turism. Dunele ce se formeaza  nu sunt mari si de obicei furtunile de nisip vin pe neasteptate si trec repede.
Drumul de la Yazd la Kerman e o continua plutire intr-un pastel cu nuante nisipii, intrerupt din cand in cand de verdele inchis al copacilor crescuti pe firul unor parauri care in cele mai multe cazuri seaca vara.
Dar acolo cerul noptii iti da fiorul nemuririi. Bolta instelata seamana cu un val de matase vinetie strapuns de lumina stelelor.  Ai vrea sa intinzi mana, si, pe ascuns, sa furi una.  Atat de aproape par, si de aici si tentatia aceasta copilareasca.

Oricat de mult am incercat, acolo nu am putut simti departarea. Si tot acolo, fara sa intreb pe nimeni, am aflat raspunsul la un  de ce  care nu-mi dadea pace de ceva vreme.

Cand calatoresti de la Hamadan la Kermanshah ai impresia ca masina e  un submarin ce se deplaseaza pe fundul unui ocean de piatra solidificata.  Stancile au forme si figuri curioase, uneori semanand cu chipuri umane, alteori cu o arhitectura inspirata din tablourile cubiste.
Drumul serpuieste printre creste cand gri, cand albastrui-argintii, cand cenusii cu nuante de vernil, cand vinetii cu pete caramizii.

Surprinzator. In acele locuri pustii nu te simti niciodata singur.
E extraordinara puterea nisipului si a pietrei de a-ti materializa in fata ochilor oameni pe care credeai ca i-ai uitat sau evenimente la care ai luat candva parte.

Desertul, pustiitatea, spatiile acelea lipsite de factorul uman … toate acestea iti ofera sansa de a-ti analiza viata printr-un periscop invers.
Si privind incepi sa vezi foarte clar cine, si ce anume, a fost, sau (mai) este important in viata ta.
Cred ca e vorba de un fenomen de decantare, sau poate de un proces mult mai complex in urma caruia tu insuti vei fi impartit in doua cantitati: esenta si umplutura.

 

Anunțuri

9 gânduri despre „2

  1. …’La Yazd nisipul are culoarea clasica expusa impudic in aproape toate pliantele de turism.”…
    Desertul…pe mine ma sperie si ma atrage in egala masura. Urme in nisip…Exista o urma de romatism aici sau mi se pare mie!

    Apreciază

  2. observând lumea intrii şi mai mult în conştiinţa ce o crează. e ca şi cum te afunzi în nisip şi pe măsură ce te scufunzi (de fapt te identifici cu respectiva stare, emoţie, respectivul gând) devii acel lucru.
    contemplaţia asupra lumii îţi deschide canale subtile de legătură între tine şi acel lucru care eşti tu oglindit în existenţa lui.
    împărţirea o vrea doar mintea conştientă pentru că nu poate acoperi tot-ul şi atunci încearcă să catalogheze şi la final să reunească într-un tablou coerent. sufletul ia lucrurile ca atare şi păşeşte pe nisip, în beatitudine, ştiind că nisipul acela a fost creat şi din învelişurile lui vechi, lepădate în alte vieţi, cu tioate amprentele acelor trăiri, cu căldura soarelui care le-a topit în creuzetul timpului. totul către interior, în acelaşi timp şi esenţă şi umplutură până devii doar esenţă (asemănător producerii medicamentelor homeopatice)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s