pictura pe sticla :)

Noi, incepatorii de la cercul de desen, ii priveam cu invidie pe cei din clasa a VIII-a.
Daca ‘talentul’  ne fusese incarcerat in cutia cu acuarele, caci nu invatasem sa folosim celelalte tipuri de culori, ‘experimentatii’ dintr-a opta ajunsesera la performanta de a picta pe sticla.
Recunosc ca depistasem ceva magic in pictura pe sticla. Era altceva, mult mai serios decat mazgalitul cu pensule si acuarele.

Ajunsa acasa i-am cerut mamei sa-mi cumpere culori in tuburi. La sfarsit de saptamana mi s-a implinit dorinta si am primit o cutie cu un miros persistent. Gouache.

Culorile le aveam … dar imi lipsea suportul pe care sa le aplic.
Nu puteam picta pe geam, fie chiar pe geamul de la bucatarie, caci ar fi trebuit sa dau explicatii parintilor. Asa ca mi-am pus mintea la contributie :)
Primul obiect testat a fost o oglinda de poseta pe care nu o folosea nimeni.
Dar spre exasperarea mea culorile nu vroiau sa se aseze asa cum le intindeam eu. Am repetat de mai multe ori operatia si … nimic.

Apoi mi-a picat o alta fisa. Aveam in casa o cutie in care strangeam becurile arse pentru a le duce la scoala. Pe atunci aveam o actiune intitulata „Actiunea celor trei R” (reciclare, refolosire, recuperare … sau cam asa ceva).
Becurile nu s-au comportat mai bine desi le-am curatat cu hartie igienica umezita cu deodorant …
Intr-un final am inteles ca de vina nu e sticla. Culorile mele nu erau potrivite.
Pentru a picta pe sticla imi trebuiau altele si-mi era ciuda ca nu dadusem atentie la tuburile de culori folosite de cei dintr-a opta.

A doua zi i-am cerut mamei sa-mi cumpere alte culori. Trebuia sa-i explic „de ce”, „ce” si „cum” :)
Norocul meu ca a fost de acord.

Cu noile culori in ghiozdan am alergat pur si simplu acasa.
In sfarsit imi reusea si mie operatiunea de pictare pe sticla … mai bine zis pe bec.
Surescitata de noua tehnica insusita dupa o metodologie proprie  am pictat toate becurile arse din cutie.

A doua am luat unul la scoala ca sa ma laud unei colege cu care ma impacam bine : chinezoaica.
Chinezoaica era de fapt romanca insa avea ochii foarte migdalati  … si de aici porecla.

In acea zi stabilisem sa ne facem impreuna temele la ea acasa. Se apropia sfarsitul trimestrului, deci si tezele :(

Chinezoaica avea un frate mult mai mare … cu vreo noua ani. Fratele ei era student dar venise acasa deoarece prietena lui, care era eleva de liceu, isi serba majoratul.

Partea  interesanta e ca i-a placut la culme respectivul bec pictat pe care il zarise pe masa cu caietele de teme.
In felul lui era un artist, desi student la politehnica.  Atat el cat si chinezoaica stiau sa cante la mai multe instrumente cu coarde. La ei acasa, in fiecare camera, chiar si pe holul ce ducea spre beciul cu provizii pentru iarna,  putea fi vazuta cate o chitara, mandolina sau balalaica .

Fratele chinezoaicei dorea sa-i organizeze prietenei sale un majorat caruia sa i se duca vestea in tot targul :)

El mi-a propus sa-i pictez cateva becuri.
Propunerea m-a luat prin surprindere, recunosc …

A iesit din camera si dupa cateva minute s-a intors cu cateva becuri si o revista.
Printre becuri am remarcat doua de dimensiuni foarte mari, aproape cat o minge de handbal. Mi-a explicat ca sunt becuri de mina :)
Asa am aflat ca familia chinezoaicei folosise acele becuri pentru a ilumina gradina, toamna, la facutul magiunului.

In sfarsit, dumirita de faptul ca cineva imi da o comanda la modul serios, am incercat sa nu par mai amatoare decat eram.

Fratele chinezoaicei a rasfoit revista in limba engleza si mi-a aratat cateva imagini ce se puteau transforma in sursa de inspiratie.

De fapt nu era vorba de o revista ci de un catalog de discuri … discuri de vinilin.
Copertile respectivelor discuri, cu nume ciudate, exotice, alambicate sau codate in litere si cifre, aveau o grafica pe masura.
Clape, simboluri muzicale, imagini abstracte, instrumentisti cu parul zburlit si barba, tipese cu corp de sirena si ochi langurosi, lumini fosforescente, zgaraie nori, umbre argintii … „oh!, am zis in gand. Nici la pastele cailor n-am sa pot picta asa ceva”.

Dintr-o data m-am simtit neajutorata. Mi-era teama ca n-o sa ma pot descurca, dar era prea tarziu ca sa mai dau inapoi.

Am auzit ca prin vis vocea lui : „Uite, tu imi pictezi mie chestiile astea si eu iti dau in schimb o caseta cu orice muzica imi ceri tu.”
Nu stiam ce muzica sa-i cer. Am pomenit ceva de o muzica care sa semene cu cea interpretata de Aura Urziceanu.

Ajunsa acasa am trecut la munca. M-am straduit eu, e adevarat, dar nu puteam copia imaginile de pe copertile discurilor prezentate in catalog.

Mi-am zis ca trebuie sa fac ceva … si am inceput sa simplific unele din ele, sa le abstractizez si sa le transpun pe fundaluri care sa le mareasca contrastul.

Putin cate putin, chiar cu placere, am terminat de pictat becurile. Stiam ca nu e ceea ce-si dorea fratele chinezoaicei dar nici sa merg inapoi cu mana goala nu mi-as fi dorit.

A doua zi, dupa orele de scoala, am asezat operele mele de arta intr-o cutie de globuri de brad abandonata undeva prin camara cu dulceturi, zacusca si muraturi. Am umplut spatiile goale cu putina vata. Albul scotea in evidenta culorile tari … inima a inceput sa-mi bata  ceva mai repede.

Fratele chinezoaicei era in curte impreuna cu un prieten de-al lui.
A pus cutia pe trepte apoi i-a ridicat capacul

Fie ce-o fi, mi-am zis in gand.

Wow, nu e rau deloc !,  a  exclamat el.
Singura ai facut chestiile astea?,  l-am auzit pe prietenul lui.

Da, am raspuns precipitata cu gandul sa plec cat mai repede.

Dar ei doi scoteau din cutie rand pe rand becurile si le comentau cu voce tare.
Pictasem tot felul de forme abstracte … dar pe unul din becurile de mina reusisem sa pictez o sirena cu sanii goi ce se balansa pe un portativ suspendat de cheia sol.

Mai roscato!,  mi se adresa prietenul fratelui chinezoaicei, stie profu’ de la cercu’ de desen cu ce te ocupi tu in timpul liber?

Ma deranjase tonul lui de sus …  de parca el era  vreun  inspector iar eu  o biata scolarita.

Lasa ca-i destul ca te chinuie pe tine grija!,  i-am raspuns intepata.

Au ras amandoi la unison.
Intre timp a aparut si chinezoaica cu un castron de floricele de porumb … aromate, sarate si fierbinti.
Am rontait toti patru floricele  timp  in care   fratele ei adusese in curte casetofonul sa-mi arate ce muzica mi-a inregistrat pe caseta.

Pianul, saxofonul, trombonul, trompeta … ritmul acela ce-mi placea la nebunie … jazz.

Nu intelegeam versurile in engleza dar ascultand muzica prinsesera sa mi se deruleze prin fata ochilor secvente cu restaurante chic, din inox si sticla, cu usi batante prin care intrau sau ieseau femei frumoase, extrem de suple si inalte, imbracate in haine de matase ce se mulau pe trup, parfumate si coafate, razand galgaitor la bratul unor domni sobri, dar cu zambet parsiv, ce le conduceau spre limuzine de lux la volanul carora se aflau soferi tineri cu papion si parul stropit din abundenta cu briantina.

 

Free website hit counter