violet convergent

1611D3434DEA33D90BA763.jpeg

Ca orice artist plastic,  Montserrat Gudiol a avut mai multe perioade de creatie,  sau linii de creatie,  unele dintre acestea fiind tributare cu predilectie unei culori anume.
Deci, ca si in cazul luiFrantisek Kupka, ma tenteaza sa-i clasific picturile luand ca  baza gamele coloristice.
As putea vorbi de o pregnanta „gama rosie” – despre care se spune ca ar fi reprezentativa pentru opera ei,  de „gama luturilor”  si de cea  „a rocilor cenusii” – game de care eu insami ma simt mai apropiata, de „gama violet” sau de „cea albastra”, care, perfect vizibil pentru oricine,  a fost influentata de Pablo Picasso.

Nu doresc sa intru in polemici cu privire la definitia culorii violet si sa pun in opozitie definiile din DEX cu cele din cursurile de arta.
Violet, mov, liliachiu, indigo, vinetiu, purpuriu, vioriu, lila, culoarea afinei, cea a prunelor brumate sau a stanjeneilor  … ce importanta au oare definitiile atunci cand privesti maiestria cu care pictorita spaniola pune aceste  culori in practica ?

147B2B3D4DEA33B821C8CB.jpeg

Violetul ei, cu extensii armonioase spre griul stralucitor, cenusiul cald, albastrul picassian , spre roz  sau chiar spre caramiziu, dovedeste cârcotaşilor si amatorilor de definitii seci un lucru ce merita a fi  tinut  minte : pentru un artist culorile nu incap in definitii, asa cum incap ele pentru fizicieni si lingvisti.

1516B7444DEA5AC41BB585.jpeg

14 gânduri despre “violet convergent

  1. aş face o singură observaţie, e ceva intuitiv… violetul cel mai our (e în capătul cercului) se leagă de aura de sfinţenie şi parcă de ET-ism al personajelor.
    parcă sunt aure, nu siluete de femei.

    Apreciază

  2. mie desenele imi amintesc de versurile lui Blaga” nu stii /ca numa.n lacuri cu namol in fund/ cresc nuferi?”

    este pentru prima data cand violetul acesta are o nuanta interpretativa oarecum mai intunecata, unei lupte permanente intre o materie cumva inabusitoare, ce cauta sa supuna printr/o presiune cuminte si un spirit luminos, incapatanat, liber ce reuseste mereu sa se ridice deasupra. aceeasi impresie mi-au lasat-o s celalalte tablouri, din postarea anterioara.

    nu cunosc mai nimic despre viata ei- chiar mi-ar face placere sa aprofundez putin ceea ce este legat de ea, intrucat in unele dintre tablouri, lumina aceea , mult mai densa este intr/un mod straniu, insotita de o si mai multa hotarare….

    Apreciază

  3. Niciodata ochiul meu nu va vedea acelasi violet, purpuriu, etc etc pe care il vede ochiul tau. Deja vedem diferit ( si coloristic vorbind) fiecare dintre tablourile pe care ni le prezenti. De acord cu tine ca nu exista definitii, mai ales in arta, o disciplina atat de libera si libertina!

    Apreciază

  4. Perfect de acord. ‘Lentila’ proprie difera de la individ la individ :)

    Cat despre tablouri … eu ma bucur ca le vedem diferit. Fiecare privitor vede altceva, poate vedea mai mult – atunci cand spun ‘a vedea’ ma refer si la experienta de viata a acestuia, poate patrunde mai adanc cu privirea – iar sensibilitatea e un burghiu ce sfredeleste cu usurinta bazaltul :), sau poate interpreta cu subtilitate partile ce compun tabloul.

    Apreciază

  5. privind tablourile..am realizat ca, asa cum este violetul acesta, neguros, capricios, dens si morocanos parca atunci cand atinge fata se alchimizeaza pur si simplu, dezinterandu-se ca intr- ploaie de mangaietoare.

    Apreciază

    1. Violetul lui Gudiol, eu l-as numi mai degraba indigo, are intradevar proprietatile pe care le-ai amintit in comentariu … ar fi atatea de spus pe marginea felului in care pictorita stie sa-i confere luminozitate, intunecime, stralucire sau apatie.

      Apreciază

  6. Multumesc pentru ca te-ai gandit sa-mi oferi o mana de ajutor.

    Trecusem in fuga pe site-ul ei insa informatiile wikipedice de acolo sunt departe sa ma multumeasca.
    Sper totusi sa gasesc o carte … cu putin noroc :)

    Apreciază

  7. Mi-au placut foarte mult picturile ei, afisate aici,nu le descoperisem.Pe langa bogatia de tonuri, griuri si nuante folosite, as zice ca figura se ”desprinde” de fundal ,ca un bazorelief, sau ca unul din ultimii sclavi ai lui Michelangelo.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.