icebergul

Iceberg
imagine, Lauren Davies

Cand se gandea ce fusese odata, si ce ajunsese acum, simtea cum se topeste si mai mult.
„Trecute vremi”,  ingana de unul singur orbit de soarele stralucitor ce transformase oceanul intr-o intindere de aur lichid.

Da, el fusese cel ce scufundase vasul Titanic. Decenii de-a randul gazetele au pomenit despre asta. S-au scris carti, s-au turnat filme, s-au compus melodii triste cantate  de flasnetari prin parcuri.
Simtea o nevoie organica sa loveasca din plin navele ce-i ieseau in cale si fara mustrari de constiinta spunea ca acest lucru e in firea icebergurilor.
In tinerete scufundase cateva corabii de toata frumusetea  iar la maturitate trimisese pe fundul oceanului vapoare cu aburi ce smulsesera admiratia calatorilor din porturi.

Statea la panda zi si noapte. Amintirile anilor de glorie ii atatau in mod dureros orgoliul.

In fata ochilor i s-a materializat corabia aceea zvelta, cu panzele albe infoiate de vant, asemenea unei domnisoare in crinolina la primul ei bal. A urmarit-o ore intregi prin apele reci. S-o faca tandari nu i-a luat mai mult de un minut.
Apoi nava intunecata ce plutea tantosa  ca o vaduva de general.
Ce placere a simtit scufundand-o!
Au urmat altele si altele … pe unele nici macar nu si le amintea in amanunt.

Intr-un alt an,  la miezul noptii,  se ivise pe linia orizontului o nava pantecoasa cu cercetatori cheflii la bord. Cantau cat ii tineau plamanii. Aerul polar vibra straniu incalzit de vocile lor.
A izbit-o fara mila. Vacarmul iscat pe bord ii producea placeri orgasmice. Dupa un timp zgomotul a incetat.
… linistea s-a lasat din nou, grea, peste ape.

Dar lucrurile nu mergeau tocmai bine.
Cursele maritime se rarisera. Avioanele brazdau din ce in ce mai des cerul infiorator de albastru. Dar nu avioanele il nelinisteau.
Simtea ca ceva nu e in regula.

Intr-o zi vantul adusese vesti ciudate de pe un vapor de croaziera. Cineva vorbea acolo despre gazele de sera. Intelegea ca acele gaze vor duce indirect la topirea ghetarilor si a calotei polare.
Se simtea frustrat.
Cum adica? .. El, Icebergul de Temut, sa fie rapus de niste molecule amarate de CO2?!
Era prea de tot si peste poate!

Dar nu era vorba de nici o gluma. Banuielile rele se adevereau.
Se micsora de la o zi la alta si-si zicea cu amaraciune si neputinta ca nimic nu e mai trist pe lumea asta decat sa ajunga de rasul pinguinilor.  Noroc insa ca pinguinii traiesc doar la Polul  Sud.

Constient  de faptul ca-i lipseste  forta de odinioara,  tresari violent la zgomotul unei ambarcatiuni.
O privi de departe.
Prea era alba, prea era mandra, prea era moderna … ar fi fost prea de tot sa o lase sa treaca neatinsa.
Simtea o placere sadica la gandul ca o va lovi.

Dar parca ghicindu-i gandurile, ambarcatiunea se opri. Il privi cu uimire. La randul lui si el o privi, dar cu o uimire rece de iceberg.
Pe punte, un grup de studenti veseli,  imbracati in haine calduroase viu colorate, il fotografiau din toate unghiurile.
Ce era mai important : forma sau culoarea? … o dilema pe care, transparent fiind, ii era imposibil sa o elucideze.
Ce ar fi trebuit sa aiba prioritate: perspectiva sau jocurile de lumini si umbre?
Treimea de la suprafata, ‘in minoritate de cauza’, opta pentru perspectiva.
Cele doua treimi din adanc, ‘in majoritate de cauza’, puneau mare pret pe lumina.

Trecusera cateva secunde bune de incordare.
Simtea cum explodeaza.
Asta era prea de tot!!!
Ambarcatiunea agila isi schimbase directia. Il ocolea la milimetru cu precizia unui slefuitor de diamante.
Blitzurile ii produceau lacrimi si se simtea ridicol.

El, Marele Iceberg, nu mai reprezenta pentru nimeni un pericol.

Anunțuri

8 gânduri despre „icebergul

  1. dar cercul e neînchis, mereu perpetuat… trezit ca apă conştientizează următorul nivel conştiinţă, toată furia, toată ura aceea, acum disipată în întinderea infinită. o nouă stare de comuniune, atingerea ţărmului, bătaia vântului, strălucirea soarelui.

    din când în când, se mai lasă purtat de trăirea aceea pe care nu o poate controla, dar din de în ce mai mult oglindeşte cerul, şi norii şi curcubeul. îl visează, vrea să devină şi el lumină reflectată, măcar.

    iar noaptea, visează ca e în ceruri, că zboară, mai uşor ca vântul, doar gând pentru aer. şi dimineaţa eternă a spaţiului îi conferă o siguranţă ciudată, o cunoaştere a străfundurilor spaţiului, care se oglindesc pe faţa lui mereu ridată de valuri.

    până în ziua în care s-a trezit cu totul în vis, zburând, anti-efedrine şi anti-adrenaline curgându-i prin transparenta-i făptură. pentru ca mai apoi, să devină curcubeu. lumina împărtăşită.

    pentru eternitate.

    Apreciază

  2. Tristetea s-a manifestat cu ani in urma. Acum lucrurile nu ma mai ating cu aceeasi intensitate dar nu exclud ipoteza ca, in momentul in care ma voi hotari sa locuiesc din nou in Romania, luni de zile, poate chiar ani, voi fi macinata de ‘sindromul emigrantului’, vreau sa spun emigrant in propria tara.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s