traiectorii

Cu riscul de a ma repeta voi spune ca, in curgerea timpului, exista clipe speciale cu un continut ce adesea ne scapa, cu o traiectorie si o frecventa imposibil de prezis aplicand Teoria Probabilitatilor.
Haotice, nerespectand reguli cunoscute, netinand cont de sentimente, ele revin.
Revin pentru a ne face sa intelegem ca viata e lipsita de valoare atata timp cat noi nu i-o dam.

Acum te vei intreba (sau poate ca nu) ce inseamna pentru mine „valoare”.
Nu inseamna ceva definibil.
Exista … sau nu exista. Iar atunci cand exista face ca inima sa palpite.

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre „traiectorii

  1. există. şi sunt chiar acele momente de care inima se agaţă, acolo unde adevărul devine floare şi gândul se ofileşte sub apăsarea infinită a sufletului, unde „valoare” devine iubire. unde se întâmplă minunea fiinţării şi eliberarea din inconştienţă a sustanţelor eterne ale spiritului.
    există şi în geometria sacră şi în muzică şi în fractalii din natură exemplul, iubirea manifestată în substanţă, talentul oamenilor, frumuseţea lină a primăverii, parfumul inexplicabil de cunoscut al salcâmilor, sau reveria unui apus.

    Apreciază

  2. Pingback: Borne | Gabriela Savitsky

  3. Pingback: DEXIGN. Kyte: logo şi ambalaj « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s