Ma voi aventura intr-o calatorie mai lunga prin universul picturilor unei artiste catalane contemporane.
Pe Montserrat Gudiol Corominas (1933 – ) am descoperit-o cautand informatii despre femeile suprarealiste, si trebuie sa recunoastem ca aportul lor la suprarealism, atat prin imagini cat si prin cuvinte, nu e deloc neglijabil.
Despre Remedios Varo ( catalana deasemeni), si Kate Sage, am vorbit mai demult. Poate ca intr-o zi voi vorbi despre Leonora Carrington si alte doamne ale suprarealismului.
Nascuta intr-o familie de iubitori de frumos, Montserrat Gudiol a pasit de mica pe taramul imaginilor si al sunetelor, ceea ce explica faptul de ce mai toate tablourile pictate de dansa sunt lirice atat prin cromatica cat si prin compozitie.
Tatal ei, arhitect de profesie, o indruma sa studieze artele. Tanara fata va face studii de pictura si se va specializa in restaurarea tablourilor medievale. Iata deci explicatia pentru alura putin ciudata a personajelor, vestimentatia fluida si atentia excesiva pentru detaliile ce compun gestica.
Privindu-i tablourile am intuit o mana sigura, disciplinata prin exercitii serioase ce au rapit ani si ani …
Am gasit un punct comun intre picturile ei si cele ale Mariei de Los Remedios Varo Uranga: tendinta de a alungi personajele in maniera lui El Greco.
Am mai observat influenta lui Pablo Picasso dar si „un nu stiu ce” mai greu de definit ce ma poarta cu gandul la Odilon Redon, Edward Hopper si miniaturile orientale :)
As indrazni sa-i impart lucrarile in serii. In orice caz, am stabilit cateva serii, si, respectand aceasta clasificare, le voi aduce rand pe rand pe blog.
Azi propun Seria Îmbrăţişărilor. Termenul nu e impropriu, caci, vizibil pentru orice amator, destule din tablourile lui Montserrat Gudiol aduc in prim plan cupluri imbratisate.
Ceea ce caracterizeaza stilul pictural al artistei e perseverenta, sau mai bine zis incapatanarea cu care acopera parul femeilor. Adesea personajele feminine poarta turban sau gluga. Simbolistica acestui tip de reprezentare e foarte complexa, caci, dupa cum se stie, parul femeii a fost considerat de religiile iudeo-crestine drept un element de atractie cu incarcatura erotica.
In cele mai multe scene barbatii apar fie cu pleoapele inchise, fie cu chipul ascuns in spatele femeii. Si aici s-ar putea face o serie de speculatii si s-ar putea aduce argumente in favoarea unor teorii.
Cert e ca ambii au trasaturi vag reprezentate, imobile, de foarte multe ori fara gene si sprancene. Acolo unde trasaturile faciale sunt sarac reprezentate, atentia este automat atrasa spre limbajul corporal. Sinergologia acestor cupluri e mai complexa decat apare la prima vedere.
Trupurile pictate de Montserrat Gudiol vorbesc depre ceea ce se petrece in sufletul personajelor, nu ochii lor.
In prima pictura m-a cucerit pasiunea dureroasa ce-i uneste pe cei doi si felul in care pictorita a reusit sa exprime nevoia organica „unul de celalalt”, in cea de sus magnetismul imbratisarii.
Daca ar fi sa pun un diagnostic nu as ezita sa zic ca majoritatea covarsitoare a personajelor ei sunt marcate de o tristete patologica … ca si cum ar sti ca niciodata, de acum incolo, nu vor mai putea fi fericite.
Dar in acelasi timp ele sunt invaluite de o liniste adanca, meditativa. Acest aspect poate fi observat cu predilectie in portretele feminine.
Alt aspect ce intriga privitorul se refera la spatiu, la decorul in care isi amplaseaza artista personajele.
Spatiul e fara limite, incepe de niciunde si se termina nicaieri, aidoma curgerii timpului.
Foarte rar in decor sunt incluse elemente perturbatoare.
Cateva tablouri fac exceptie de la regulile prezentate anterior, intarindu-le :)
In mod intentionat am lasat pentru final cuplul din spatiul rosu. Desi se ating fizic eu nu as afirma ca ei sunt impreuna. Femeia e singura cu tristetea ei iar sentimentele partenerului nu o ating sufleteste. Privirea incerta, imobila, impietrita pe linia unui orizont inexistent, e bine adusa in prim plan de fondul rosu clocotitor ca focul, ca sangele, ca vinul lui Khayyam, ca dragostea, ca viata in esenta ei pura si ultima.
Rezonanțe Imposibile 
Hm ! Se spune că orice vedem interpretăm din perspectiva propriei noastre personalităţi, a propriei noastre istorii. Aşa se explică faptul că adesea eu văd altceva decât ce vezi tu la o pictură sau la nişte versuri. E foarte interesant acest lucru şi îmi place, comparaţia aduce noi şi noi faţete şi străluciri, ca atunci când roteşti o piatră scumpă în lumină.
ApreciazăApreciază
Nu am studii de arta asa ca parerile mele nu sunt tocmai pertinente :) Mai zic si eu din cand in cand ceea ce inteleg, sau ceea ce mi se pare ca inteleg, din picturile descoperite.
Acum, ca ne-ai starnit curiozitatea, fii buna si spune ce-ti comunica tablourile lui Gudiol.
ApreciazăApreciază
Imbratisarile sunt foarte tandre, aproape ca monocromia fondului topeste personajele intr-o eterna imbratisare si cred ca acesta e si motivul folosirii unei monocromii studiate, pe vestimentatie si fond, doar figurile distingandu-se in marea de rosu, violet, galben, brun, albastru gri, alcatuind un fel de…dincolo de pictura, estetica traire!
ApreciazăApreciază
… cum bine spui, eterna imbratisare.
As adauga cateva cuvinte : imbratisarea ridicata la rang superior sarutului.
ApreciazăApreciază
De multa vreme n-am mai vazut ceva care sa ma faca sa tresar cu atata curiozitate. Imi plac mult si m-as uita cu o lupa gigantica la fiecare detaliu, in fiecare zi.
ApreciazăApreciază
Am cateva picturi care banuiesc ca-ti vor placea la fel de mult. Picturile ei au dimensiuni mari, unele depasesc inaltimea de 2m, si-mi inchipui ce senzatie produc atunci cand sunt privite in original, nu pe ecranul unui biet calculator.
PS. Multumesc pentru link.
ApreciazăApreciază
Am gasit asta:
http://figurationfeminine.blogspot.com/
Mi s-a parut interesant.
ApreciazăApreciază