perfecţionista

imagine – Robert Aaron Frame

De mica  fusese  ghidata de ambitii mari. Rand pe rand  fusese copilul perfect, eleva model cu premiul I si coronita, studenta merituoasa … Multi nu o inghiteau sub nici o forma dar ea nu se supara deloc si in sine isi zicea ca astfel, in mod tacit,  ii e recunoscuta perfectiunea.

O lucrare de licenta perfecta, un corp si-un profil perfect ce a atras un sot perfect – scos parca din revistele de moda – o vila perfecta cu gazon englezesc si balcoane cu flori, copii perfecti ce luau lectii de pian, franceza si tenis … o traiectorie perfecta pe care viata i se inscria cu o precizie demna de a starni invidia calculatoarelor extra-performante.

Da!  Ei ii reuseau la fix toate, spre stupoarea celor din jur.

La firma se straduia sa arate ca e sefa perfecta, impartindu-si in mod egal atentia pe angajati – toti imperfecti, toti cu capul in nori, toti, de la primul la ultimul, lipsiti de o viata ordonata.

Imperiul perfectiunii pe care il conducea cu abilitate s-a clatinat  atunci cand primul copil, ajuns la varsta pubertatii, a decis sa nu-i mai asculte orbeste instructiunile menite sa-l propulseze pe orbita perfectiunii. Fara sa-i dea voie plecase la iarba verde cu niste „imperfecti” ce preferau sa bata mingea in loc sa-l asculte pe Chopin.

Un mic cutremur s-a iscat in momentul cand si-a surprins sotul cum ascunde revista de integrame intre copertile unui roman de Balzac.

Suspiciunea  crestea exponential si-si vedea amenintat din toate partile imperiul pe care-l guvernase ani de-a randul.

Totul s-a prabusit in ziua in care a gasit in casuta postala o ilustrata din partea sotului plecat de mai mult  timp  intr-o importanta delegatie.  O anunta protocolar ca o paraseste definitiv pentru a-si petrece restul zilelor prinzand fluturi albi cu dungi grena intr-un sat obscur din Peru, fara asfalt, electricitate si canalizare.

Cu franchete spunea ca acolo a descoperit locul perfect pe care l-a visat intotdeauna cat timp a fost  sufocat  de ea.

Anunțuri

10 gânduri despre „perfecţionista

  1. Pingback: Senin | Gabriela Savitsky

  2. Mde ! Ne-ai cam dat peste nas la toţi ! Cred ca bloggerii sunt prin definiţie perfecţionişti, altminteri nu s-ar căzni atâta să devină mereu mai buni… Da’nu-i nimic, tocmai fiindcă devenim mereu mai buni, noi te iertăm !

    Apreciază

  3. Nici nu am spus că are de-a face cu VREUN blogger ! Am zis că noi, toţi bloggerii, suntem perfecţionişti prin definiţie, ori articolul tău cam ia la vale perfecţionismul :D Oricum, sunt de acord că, dus la extrem, sufocă.

    Apreciază

  4. atunci a înţeles că a separat puterea de iubire, că nu a înţeles lecţia…
    a apăsat butonul de rew şi a aşteptat liniştită, echilibrată de subtila înţelegere care i-a luminat chipul din ce în ce mai tânăr.
    a fost mai întâi copilul perfect, care topea toate inimile cu iubirea ei dezinteresată. lumea se minuna cum tot universul curge prin ochii acelei copiliţe.
    mai apoi a trecut prin şcoala vieţii, premiantă şi iubitoare faţă de tot ce o înconjura şi tot universul a devenit atunci convergent ei, şi-a găsit destinul. a deschis braţele larg şi a îmbrăţişat cerurile, devenind, în virtutea legii, o stea, în jurul căreia au început să se rotească planete, prieteni, copii, soţ, colegi.
    a văzut-o bătrânelul care veghează stelele şi a aşezat-o lângă nebuloasa orion, ca să o vadă mereu, cum atrage, cu iubirea ei, toate galaxiile din jur.
    şi atunci a apăsat pause şi a stat să conteple împletirea pe care a înfăptuit-o. acum e rândul tău, spuse, zâmbind, de acolo de sus…

    Apreciază

  5. @Zina
    Textul de fata trebuie incadrat la sectiunea ‘literatura’, chiar daca nu se ridica la nivelul cerut de o astfel de sectiune, in nici un caz nu trebuie asociat cu psihologia.
    ‘Perfectionista’ mea e un caz imaginar inspirat de pictura lui Robert Aaaron Frame :)

    @CELLA
    … ai facut sa mi se faca dor de o poezie de-a lui Nechita, o poezie care pentru mine e cu totul speciala :)
    In momentul cand voi gasi imaginea potrivita o voi posta aici.

    @Flipi
    E extrem de dificil sa privesti neutru propriile greseli si sa nu-ti acorzi cateva mici circumstante atenuante.
    In conceptia mea, a cauta perfectiunea nu inseamna a impune limite si baremuri, praguri ce trebuie neaparat trecute, trofee ce trebuie neaparat cucerite, sau de de a constrange pe cei din jur sa-ti accepte punctul de vedere, in ciuda faptului ca ai ‘perfecta’ dreptate.

    S-ar putea ca eu sa fac un lucru care sa ma multumeasca deplin dar pe care ceilalti sa nu dea doi bani … si la fel de bine s-ar putea sa fac ceva pe placul cuiva, sau al tuturor, si toti la unison sa-l considere perfect ( si chiar sa fie un lucru bine realizat), dar acel lucru sa nu ma multumeasca.
    In acest caz unde e perfectiunea ?

    Apreciază

  6. există ceva care e perfect, TOT însumat :D
    perfecţiunea e practic o tendinţă. îm lumea noastră perfecţiune poate fi ceva persomal, în acord cu cele mai intime trăiri. sau o petală de floare. sau o bucată muzicală care trezeşte sufletul.

    ştii, eu nu privesc cu ochi critic sau încerc să îmbunătăţesc povestioarele tale. pentru mine creaţia e parţial (în mare măsură) intuitivă. pur şi simplu pun acolo simţămintele mele, desigur anturate în povestea pe care o porneşti. am observat, fiind foarte împrăştiat, că dacă mă centrez corect pe subiect treaba asta îmi iese destul de bine. iar povestioarele tale sunt cumva o ordine care mă împinge la scris. adică îmi plac! :D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s