Ştefan Câlţia … bizantinul suprarealist

 

Acest post il dedic unei persoane ce ma citeste de  multa vreme si care mi-a spus ca asteapta sa scriu despre Ştefan Câlţia.
Deci rog  Canada sa fie pe receptie :)

Incercam sa-mi aduc aminte unde si cand am vazut prima pictura realizata de Câlţia. Mi-e imposibil sa gasesc un reper spatial sau unul temporal … dar asa e si pictura lui : atemporala,  a-spatiala  si cu o alambicata incarcatura subliminala. O vezi de abia dupa ce incetezi sa o mai privesti.

Perceptia temelor e destul de ambigua caci mi-au lasat impresia  a ceva  vechi, profund … dar in acelasi timp abandonat la granita dintre imaginar si real.
Indraznesc sa afirm ca personajele incercanate,  cu obrajii livizi si brate subtiate, cu trupul atrofiat  incremenit in pozitii ce se repeta in mod exasperant, nu sunt urate – cum le cataloga pictorul insusi  intr-un interviu.
Uratenia lor e doar una de suprafata caci dincolo de fragilitatea trupului urât transpare fragilitatea  unui suflet frumos.

Adevarata revelatie in ceea ce priveste pictura lui Câlţia  am avut-o cu mai multi ani in urma  la biserica armeneasca Vank din Isfahan in timp ce admiram   ingerii zugraviti acolo.

inger – biserica Vank, Isfahan

In acel moment, din sipetul bine zavorat al memoriei,  picturile lui Ştefan Câlţia au iesit una cate una la iveala.

Ce are special pictura lui Ştefan Câlţia?
Aerul de icoana bizantina, remarcat de toti exegetii  ce i-au consacrat articole, e dublat de o rarefiata atmosfera suprarealista, diafana, alunecoasa, usoara ca somnul unui prunc nevinovat.
Gasesc un substrat comun si cu pictura Mariei de Los Remedios Varo Uranga, substrat dat de inocenta cu care-si trateaza ambii artisti personajele pictate. Intalnim siluete alungite ca niste stafii modelate din plastilina, oameni libelula,  machiaje de clovni,  priviri  „sarace cu duhul”,  fizionomii ciudate …
De remarcat spatiul  de dimensiuni mari in care sunt incadrate personajele. E o tehnica mai speciala  cu ajutorul careia pictorul le sporeste fragilitatea.

Coşul cu sânziene

 

In tablourile pictorului român intalnim o lume a arhetipurilor,  a simbolurilor  primare, chiar daca, la prima vedere, nu le putem identifica. Chipurile de argila sugereaza vechimea, batranetea, moartea – caci din ţărâna suntem facuti si in ţărâna ne intoarcem.
In acelasi timp insa intalnim  un univers ludic.  Multe din personajele lui Câlţia par a reprezenta   ingeri  fortati sa imbatraneasca  in piele de om.   Dar  ele si-au pastrat  trupul si sufletul de copil.  Unii duc ceva in mana … altii sunt pozitionati pe sfere.

Călător cu haină roşie şi maimuţă

Aceste elemente sunt introduse pentru a dinamiza tablourile.  Sfera semnifica  miscarea.   Florile,  fructele, pasarile si animalele  sunt duse cuiva sau undeva  iar  personajele, desi stau pe loc, uneori plutind in aer,  sugereaza  trecerea …

Ma gandeam la o posibila paralela intre  imaginile votive ce-i infatiseaza pe ctitorii de biserici – tinand in maini macheta ctitoriei – si o serie din personajele  tablourilor  lui Câlţia.

Nu sunt critic de arta si nu cred ca m-as pricepe sa fac o prezentare ampla a  subiectului, dar in doua vorbe vreau sa  punctez o idee : artistii picteaza inconstient lucruri si situatii ce i-au impresionat inainte  de a  ajunge  la maturitate.  Câlţia nu face exceptie de la regula.

La Câlţia  se poate  identifica  o lume a satului transilvan,  chiar daca  stilizata,  una a circului  si  o alta a visului adolescentin. Lumile  se impletesc subtil, la nivel constient si inconstient.
Noi, oamenii, nu ne putem delimita memoria, nu o putem partitiona sau formata  dupa bunul plac … nu putem clasa amintirile in foldere pe care, in caz de necesitate, sa le stergem fara urma.
Intotdeauna  in urmă  ramane ceva … mai mult decat o urma.

Ma despart aici de universul  pictural  al artistului braşovean cu invitatia de a-i citi biografia de pe wikipedia.

Free website hit counter