servitor, model, ucenic, prieten …

 Diego Velazquez – Juan de Pareja ( 1650)
Muzeul Metropolitan,  New York

Spuneam mai demult ca Diego Velazquez,  in ciuda etichetarii nedrepte,  nu a fost doar un pictor de curte.
Voi intari afirmatia cu inca o lucrare. E vorba de portretul lui Juan de Pareja.

Dar mai bine sa spun povestea lui.
Fiul unei sclave africane  pe nume Zulema,  si a unui spaniol alb,  Juan va avea parte de o existenta privilegiata.
Nu si-a vazut niciodata tatal  iar la varsta de cinci ani ramane orfan de mama. Stapana mamei il creste si il educa deschizandu-i un orizont in viata. Intamplarea  fericita  face ca aceasta stapana miloasa sa fie matusa lui Diego Velazquez.  La moartea matusii  pictorul spaniol ii mosteneste bunurile, inclusiv pe Juan de Pareja.

Relatia dintre ei doi nu a fost una de la servitor la stapan, de la valet la nobil, de la sclav la om liber.  A  fost o relatie de camaraderie indelungata si incredere,  iar daca e sa luam in considerare marturiile contemporanilor,  Juan era pentru Diego mai mult un prieten si confident decat un servitor.

Uneori insa nu e nevoie de marturiile  terţilor  pentru a afla adevarul.
Se stie ca  Juan de Pareja  l-a insotit  frecvent pe Diego Velazquez  in calatoriile facute la Roma.
In una din aceste calatorii, ce a precedat comanda portretului Papei Inocentiu al X-lea,  Velazquez realizeaza portretul lui Juan de Pareja,  lucrare mult aclamata de pictorii italieni si care,  la ora actuala, poate fi admirata la Muzeul Metropolitan.
Muzeul a  facut achizitia  in 1971 de la o casa de licitatii londoneza contra sumei de 5.5 mil $.

Pictura  vorbeste in mod convingator.
Un personaj mulatru,  intr-o postura demna, cu o privire patrunzatoare si inteligenta,  marcat de calm  dar si de importanta momentului, ne priveste la randu-i.

Un joc al privirilor ce sfideaza secolele si statuturile sociala  impuse de societatea acelor timpuri.

Portretul ne spune ca,  pentru  Diego Velasquez,  etichetat drept pictor de curte,  clasele sociale nu existau. Pentru el existau doar oamenii … caci nu le lua in considerare  blazonul,  averea,  titlurile,  faima,  influenta, frumusetea fizica  sau lipsa tuturor acestora.
Cine nu crede nu are decat sa priveasca  tablourile cu piticii de la curte,  cu taranii de la hanuri … sau acest portret al unui om ce,  in ochii celorlalti, trecea drept servitorul (sclavul ?) lui Velazquez.

Italienii s-au mirat ca un pictor celebru  de talia lui Velazquez a acordat atata importanta unui morisco, termen  cvazi-peiorativ  prin care erau identificati urmasii maurilor musulmani din Spania sau copiii proveniti dintr-un parinte african si altul alb.

Dar Velazquez nu s-a oprit doar aici. In ciuda interdictiilor ce ii opreau pe albi de a da lectii negrilor, el l-a invatat pe Juan sa picteze, l-a luat drept asistent in atelier si l-a imputernicit ca,  in numele său,  sa achizitioneze lucrari de arta de la  Roma.
La Muzeul Prado din Madrid  se afla  un tablou pictat de Juan de Pareja.

Disputele despre statutul lui Juan,  daca a fost sclav sau  om liber,  le puteti citi aici.

Timpul trece, clasele sociale se destrama, barierele dintre oameni dispar. Ceea ce ramane e valoarea  fiintei in sine – sau non-valoarea ei,  umanitatea de care dă,  sau nu,  dovada ,  caldura sau raceala sufletului,  inteligenta sau prostia ce i-a calauzit pasii,  puterea de a se ridica peste mofturile si canoanele strambe ale societatii  si nu in ultimul rand  dorinta  de  a fi om cu fiecare om in parte.

 

Free website hit counter