căutătorul de greşeli

 

TheEndofDoubleIndemnity.JPG

imagine – Mark Kostabi

Viata ii oferea incredibil de putin din ceea ce rareori indraznea sa doreasca. Sau asa i se parea. Sau habar nu avea ce inseamna viata. Sau avea habar dar nu mai avea energie. Sau le avea pe amandoua, lipsindu-i insa stropul acela minuscul de candoare care sa-l transforme in copil macar o clipa pe zi.
Cine stie?

Mai intai fusese un joc nevinovat ce degenerase lent intr-un hobby interesant, mai tarziu o pasiune bolnavicioasa ce deviase brusc intr-o obsesie distrugatoare … un viciu ascuns la care nu mai putea renunta.
Ajunsese sa nu-i poata privi pe oameni intr-un alt mod. Esential era ca in primul rand sa le descopere defectele, sa le răstoarcă si sa le întoarcă pe toate feţele, sa se amuze pe seama lor si apoi sa le clasifice in dosare meticulos arhivate.

Preocupat peste masura cu procesarea dosărelelor  nu-si dadu seama ca inima i se facuse iască.

Anii treceau si dosarele se inmulteau. Prăfuite si atent ordonate ele reprezentau dovada efortului depus. Dovada  palpabila a sutelor de nopti albe de cautari, etichetari si indexari. Nici o greseala, fie cat de marunta, nu trebuia omisa. Ajunsese un expert in fraze maliţioase. Nu stiu daca realiza faptul ca sensibilitatea exacerbata din faza initiala luase forma unei rautăţi abil camuflate.

Ajunsese sa creada ca, pentru el, oamenii nu mai au taine, si o afirma cu dezinvoltura aceea caracteristica neştiutorului atoatestiutor. Credea ca le poate patrunde in „intimitate” asa cum patrunde un şoricel in cămara cu bunătăţi, aţâţat de aromele din intuneric.

Ii diplacea spiritul de turma. El insusi lasa sa se inteleaga ca e un „lup singuratic”. Multi il considerau inadaptat. De fapt, la inceput,  fusese cate putin din fiecare, îmbibat insa de o gingăşie bizara – defectul sau major. Rareori se straduia sa o ascunda. Iar atunci cand se straduia o punea si mai mult in evidenta.
In realitate era un ratacitor prin propriile-i ganduri ce-i napadisera viata  precum iedera năpădeşte peretii scorojiti ai unei vile candva aratoase.

Zilele se derulau ca pe o pista automobilistica fara radar.
Depasise borna ridicolului si cu toata viteza se indrepta spre penibil. Undeva in subconstient realiza pericolul. Uneori se oprea si privea dârele lasate in urma de frânele apasate cu furie in curbele cu unghi inchis ale existentei.
De ce nu se putea opri?
Era oare in cautarea unui model al perfectiunii?

Dacă îl întâlniţi spuneţi-i că, asa, cu imperfectiunile lor, oamenii se bucura de viata. Trăiesc. Ei nu cauta fericirea intre coperti de mucava.
Spuneţi-i că trăirile  nu pot fi îndosariate, trase la xerox, filmate si artistic photoshopate – pentru a arata bine in ochii cuiva, ca nu pot fi postate în pauza de masă pe un blog savant conceput sau trimise printr-un mail de dimineaţă – avand in dreapta o ceaşcă aburindă de cafea.

Anunțuri

9 gânduri despre „căutătorul de greşeli

  1. >Nu mi-ar placea sa fiu un cautator de greseli.poate fiindca sunt o fiinta imperfecta care face greseli?Si le repet, nu ma-nvaat minte?Tare nefericit trebuie sa fie un astfel de om…

    Apreciază

  2. >@GabiS-ar putea scrie o teorie pe tema asta …Bine ai revenit aici peblog in 2011 :)@Flipi… ba mai multe. Cateva de ortografie si punctuatie le-am corectat intre timp :)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s