… de multe ori

Rodchenko – Lines

de multe ori am avut senzatia ca imi este ingaduit orice, ca pot gindi fara sa-mi fie rusine de ceea ce gindesc, ca pot spune exact ceea ce simt si ca intotdeauna se va gasi undeva cineva care sa ma inteleaga.

de multe ori mi s-a parut normal sa vreau orice si chiar si atunci cind nu m-am putut exprima prin cuvinte, esenta lor se stringea in mine, picatura cu picatura, si stiam ca va veni o zi in care cerneala invizibila cu care au fost scrise toate acolo, inlauntru, va deveni vizibila.

de multe ori am trait cu impresia ca pe mine clipele nu ma parasesc niciodata definitiv … ca ele se invalmasesc in suflet in cautare a ceva … a ceva ce s-ar putea nici sa nu existe.

de multe ori mi-am zis ca libertatea se intinde exact pina acolo unde ii fixez eu granitele.
Ca in mine exista un EU pe care nu am dreptul, si nici nu vreau  sa-l fac robul cuiva, fiinta sau nefiinta.

(martie 2007 – yahoo360)

 

Anunțuri

6 gânduri despre „… de multe ori

  1. >nici nu trebuie. pentru că numai acolo vei găsi adevărul într-o primă fază.iar graniţe de ce să ne fixăm, când putem zbura oriunde şi oricum, infiniţi.clipele se strâng, ca ciorchini, pe noi, cu bune şi rele, balansând fineţea imaterialului.senzaţia pe care o trăieşte este fără doar şi poate un început, o comunicare incipientă cu esenţa a ceea ce eşti.

    Apreciază

  2. >la nivel conceptual şi chiar fenomenologic acestea nu există, chiar dacă noi aşa gândim. toate marile personalităţi, indiferent de domeniul lor de acţiune au înţeles acest lucru şi au acţionat în consecinţă.În momentul în care reuşim să spargem aceste auto-impuneri vom putea fi cu adevărat liberi.

    Apreciază

  3. >-X-…de multe ori……am avut senzatia ca imi este ingaduit orice, mi s-a parut normal sa vreau orice, am trait cu impresia ca pe mine clipele nu ma parasesc , mi-am zis ca libertatea se intinde exact pina acolo unde ii fixez eu granitele. Am împrumutat de la tine aceste libertăți pentru că sunt aproape identice cu ale mele. Și n-am de gând să fie altfel! ;)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s