copil fără copilărie

 

Jean Hey – Margaret of Austria
Metropolitan Museum, New York

In momentul de fata o priviti pe Margareta de Austria, asa cum a fost vazuta de catre Jean Hey, pictor cunoscut si sub numele  de „Master of Moulins”.
Tabloul se afla la Muzeul Metropolitan din New York.
Autorul, flamand dupa cum se pare, a activat in perioada anilor 1480-1500.
Dar nu despre pictor doresc sa vorbesc azi ci despre personajul pictat, mai bine zis despre destinul printesei.
In final voi pune o intrebare :)

Cine e fetita din imagine si de ce mi-a atras atentia?

Biografia ei poate fi citita pe wikipedia insa o voi sumariza aici pentru a da fluiditate blogului.
Margareta de Austria  a fost fiica imparatului Maximilian I. La virsta de trei ani, din ratiuni politice, tatal  o promite ca logodnica pentru Carol al VIII-lea, fiul regelui Louis al XI-lea.
Micuta Margareta devine logodnica lui Carol al VIII-lea si din copilarie e trimisa la curtea regala  franceza si e educata corespunzator pentru a deveni viitoarea regina a Frantei.
Jean Hey a pictat-o pe cind ea avea in jur de zece ani, cu doar un an inainte ca printesa sa treaca prin prima tragedie a vietii.

Ce m-a izbit pe mine in acest portret e aerul ei foarte serios … predestinat parca pentru incercarile viitoare ale vietii. Un chip imbatrinit inainte de vreme.
Mai mult, am trait cu impresia ca pe figura printesei puteau fi citite  tragediile ulterioare.
Le voi enumera cronologic.

Anul urmator, tot din ratiuni politice, logodnicul o repudiaza si se casatoreste cu mama ei vitrega, ducesa Anne de Brittany.
Casatoria ducesei cu tatal Margaretei fusese anulata anterior de catre autoritatea papala. Complicate sunt itele vietil  la curtile imperiale.
Nimic de comentat in afara faptului ca Margareta, copil inca, se atasase sincer de printul Carol.

Avea doar unsprezece ani si experienta unei repudieri.
Un copil asemenea unui pion pe o tabla de sah, mutat cu abilitate de catre un tatal imparat.

Imparatul Maximillian, pentru a intari relatiile cu Spania, negociaza casatoria Margaretei cu unicul fiul al reginei Isabela de Castilia si al regelui Philip.
Juan de Castilia, print de Asturia devine logodnicul printesei Margareta de Austria.
Casatoria are loc in 1497, an in care Margareta implinea saptesprezece ani.
Dupa sase luni de casatorie sotul moare. Va ramine vaduva si insarcinata. Va naste prematur o fetita.

Dar parca tragediile din viata au fost prea putine caci, nimeni nu stie de ce, viitorul ii va rezerva altele.
In 1501 se va casatori cu Phillibert al II-lea, duce de Savoya. Trei ani mai tirziu el va muri.
Vaduva pentru a doua oara, la numai douazeci si patru de ani, ea jura ca nu se va mai casatori vreodata, refuzindu-i pe pretendentii ce au urmat.

Isi va lua in serios rolul politic pentru care a fost educata.
Devine tutore legal pentru fiului fratelui ei si in acelasi timp e investita in functia de guvernator al Olandei Habsburgice.
Se ocupa de educatia nepotului dat in grija, nepot ce va deveni mai tirziu cunoscutul imparat Carol al V-lea.
Despre rolul ei in politica si economia Olandei puteti citi aici. In mare,  se poate spune ca a avut un rol pozitiv si a adus Olandei o relativa prosperitate.

Amintesc faptul ca Margareta de Austria primise o educatie pe masura.
Scria versuri si cinta la mai multe instrumente, stia sa poarte discutii pe teme filozofice dar avea si abilitati strategice, ea fiind persoana care a negociat tratatul de la Cambray.
Colectiona carti si manuscrise rare, in special texte liturgice,  si intretinea legaturi amicale cu invatatii vremii.
Totusi, mie, viata ei mi s-a parut trista, lipsita de placeri simple si fara clipe de odihna adevarata.
Adevarul e ca vietile printilor si printeselor nu au fost si nu sunt asa cum le cred muritorii de rind.
Va muri in jur de cincizeci de ani,  de moarte naturala.

Citind biografia acestui copil fara copilarie mi-au revenit in minte frinturi de discutie din propria-mi copilarie.

Eram in tren si in compartiment cu noi calatoreau doi barbati, avocati de meserie.
Mai intii au discutat despre procesele lor, cazuri pe rol si alte asemenea.
Am devenit atenta la ei de abia in momentul in care au inceput sa spuna ceva interesant. Ei afirmau ca sinucigasii ar avea anumite caracteristici faciale comune, dar si un anume fel al privirii. Studiind fotografii ale mai multor copii, printre care si cele ale viitorilor sinucigasi, fara sa cunoasca insa ‘destinul’ fiecarei fotografii in parte, cica psihologii i-ar fi identificat cu o buna marja de eroare pe sinucigasi. Mi se parea incredibil. Mai bine zis mi se parea incredibil ca omul sa poarte in el germenele viitorului.
Notiuni ca destin, implacabil, soarta, hazard, probabilitate, sansa … le-am descoperit si inteles partial mult mai tirziu.

Privind portretul printesei Margaretei de Austria, fara sa stiu absolut nimic din biografia ei, am avut viziunea unui destin tragic.
Parca Cineva ii pictase nefericirea viitoare pe chip.

I-am cautat biografia, am citit-o si am ramas  pe ginduri.
Apoi mi-a venit ideea sa lansez un test. Doream sa vad daca faptul de a-i fi ghicit sau de a-i fi intuit viitorul tragic a fost o simpla intimplare sau daca  si altii vor gindi la fel ca mine in momentul in care ii vor privi portretul. Doream sa aflu in ce masura e posibil ca viitorul sa poata fi citit pe chipul unui copil, al unui om …

Repet : Jean Hey i-a pictat portretul  cu un an inainte  ca sa i se intimple primul eveniment tragic al vietii.

Intrebarea mea : credeti ca pe chipul cuiva (i) se poate citi viitorul?

Adaug citeva intrebari ajutatoare :)
Oare destinul, daca exista asa ceva, isi pune o amprenta implacabila pe chipul  fiintei umane?
Alegere, refuz, proprie determinare, decizii … sunt notiuni teoretice ce se anuleaza pe ele insele in ecuatiiile complicate ale Hazardului, sau nu, sunt notiuni ce-si arata rezultatele practice?

Anunțuri

27 de gânduri despre „copil fără copilărie

  1. >-X-, m-am abtinut! Daca te uiti la comentariile de la postul precedent, vei vedea ca doar cu cinci minute inaintea publicarii acestei postari edificatoare, scrisesem un comentariu, din care reiese ca….trebuie sa ma abtin, cunoscand bine lucrarea si personajul. Ar fi interesant sa publici portretul Margaretei la varsta la care ajunsese regina si mama a patru copii. Cu gulerul acela imens, spaniol!

    Apreciază

  2. >Acum, ca misterele au fost dezlegate, cred ca a sosit momentul sa-mi spun parerea vizavi de intrebarea ta:"…credeti ca pe chipul cuiva (i) se poate citi viitorul? Oare destinul, daca exista asa ceva, isi pune o amprenta implacabila pe chipul omului? etc…."Nu e cazul sa comentez atributele fizice ale Margaretei de Austria. Ar fi nedrept. Daca a trait 50 de ani, in conditiile in care a nascut atat de tanara si fragila, inseamna ca nu era o fire foarte bolnavicioasa. Se stie ca media de varsta era destul de mica in acea perioada. Privindu-i portretul, e firesc sa vezi tristetea intaparita pe chipul slab si palid… O educatie rigida, proprie copiilor de imparati, cum a fost cazul ei, lasa amprente. Prea mult studiu, prea putina miscare, prea devreme o logodna ratata. Dar nu e singura, istoria geme de astfel de cazuri. Ea e un caz fericit, daca ma gandesc la prima sotie a lui Henric al VIII-lea, Catherine de Aragon, repudiata si izgonita la un domiciliu fortat, traind in saracie si lipsuri…din cauza unei viitoare regine decapitate, Anne Boleyn! Asa, si Boleyn la fel, ba mai rau…Sa vedem un portret al Mariei Antoaneta, regina ghilotinata a francezilor …Un portret din adolescenta:http://blog.catherinedelors.com/marie-antoinettes-unsung-legacy-to-french-food-the-croissant/Oare se intrezareste pe vreo trasatura a fetei acesteia moartea inspaimantatoare si "surghiunul" istoric? Poate…Am dat cateva exemple. Poate tristetea si depresia contribuie la anumite evenimnete, alaturi de destin. Pe Margareta de Austria eu o vad si am vazut-o de la inceput ca pe o fata deprimata, pe care maturitatea a ajutat-o sa inteleaga sensul vietii, dovada ca expresia acesteia s-a schimbat in timp, se observa si un zambet vag in exemplul dat prin linkul de la postarea mea anterioara. Cu gulerul acela plisat, alb, mare.

    Apreciază

  3. >-X-, ciudată preferința Margaretei pentru Anne. Spun asta pentru că Boleyn a avut, de timpuriu, un comportament liber, nonconformist, frivol, fiind gata să calce peste cadavre pentru a-și îndeplini scopul. Unul din cadavre ajungând să fie chiar propria-i persoană, oricât de crud ar suna! O persoană care a făcut mereu ceea ce a trebuit și i s-a impus, cum e caracterizată Margareta de Austria, e posibil să dorească în preajmă exemple vii ale unui comportament discutabil, tocmai pentru contrast. Pentru amuzament! Ei bine, știu că Boleyn avea farmec, dansa, iubea poezia, pictura, era expertă în arta seducției. O distracție, pentru o suverană cam rigidă…Elizabeth I a Angliei nu suporta în preajmă-i femeile frumoase, le tolera doar la petreceri. Asta nu o împiedica să se considere cea mai frumoasă femeie e timpului său (după unii autori). Regina-fecioară-virgină, accepta doar compania bărbaților! Dar….divaghez, aș povesti cu tine la nesfârșit! ;)

    Apreciază

  4. >-X-, nu stiu exact ce anume ai vrut sa demonstrezi cand ne-ai pus sa comentam portretul Margaretei de Austria, dar imi permit sa-mi dau cu parerea :).un portret nu reprezinta „realitatea”. reprezinta „realitatea” pe care a vazut-o pictorul. vreau sa spun ca noi am decodificat tabloul pe care ni l-ai aratat conform viziunii pictorului. chiar si o fotografie din zilele noastre nu poate fi considerata copie fidela. in realitatea o persoana poate fi altfel decat in poza. in momentul in care o persoana zambeste, de exemplu atunci cand sta fatza in fatza cu tine, e total diferita fata de „incremenirea” ei pe panza sau pe pelicula. poate ca ai incercat sa demonstrezi ca trasaturile fetzii noastre ascund in ele destinul. dar ce-i aia destin? nu cred in el. destinul ar fi viitorul scris al vietii noastre. pai daca ar exista asa ceva, atunci ce sens ar mai avea toate actiunile noastre? la ce mai foloseste autodepasirea? unde ar mai fi libertatea noastra? sunt de acord ca orice cauza are un efect insa cauzele le decidem noi. sigur ca pe fatza noastra stau scrise multe lucruri, dar aparentele inseala. am vazut figuri angelice cu un comportament diabolic si fetzele ravasite parca de vicii ale unor asceti. si asta pentru ca trairile noastre ne conditioneaza in diferite directii independent de trasaturile faciale. deci, atunci cand noi am descris persoana din tablou, nu am vorbit despre fiinta reala (chiar daca unele chestii se potrivesc) ci despre o varianta a acesteia, ce-a impusa de artist, de cunostintele lui despre persoana respectiva si de felul in care a judecat-o atunci cand a intalnit-o.

    Apreciază

  5. >MirelaCitism pe net ca Margareta de Austria a fost incintata de manierele impecabile ale Annei :)@literelibereNu e vorba de o demonstratie.In primul rind am dorit sa aflu daca si altii intepreteaza tabloul intr-un mod asemanator mie … daca si altii sesizeaza acel 'viitor tragism'.Am constatat ca da. In al doilea rind as dori sa aflu daca sunteti de acord cu ideea ca de pe chipul fiintei umane se poate citi/deduce viitorul ei.Dupa cum am spus, mi se pare incredibil.A crede orbeste in destin e o greseala. Cum spuneai si tu, ce rost ar mai avea actiunile si hotaririle noastre?Insa a-l ignora total, tot o greseala se cheama.Eu cred ca viata e compusa din ambele : alegere si destin.E adevarat ca noi, privitorii, am interpretat ceea ce a vazut pictorul.Dar mai e un aspect, apropo de ce spuneai referitor la fotografie.Convingerea mea e ca pictorul poate surprinde aspecte si poate dezvalui detalii pe care fotograful nu le poate surprinde.Pictorul picteaza in primul rind interiorul fiintei umane si de abia apoi reda trasaturile faciale, vestimentatia si accesoriile.

    Apreciază

  6. >-X-, ultimele doua articole, insotite de un joc al curiozitatii, sunt instructive si interesante. Am promis, la a treia ghicitoare al carei raspuns corect l-am scris prea repede (?!), ca nu voi mai participa, doar daca nimeni nu va ghici inainte de a posta tu solutia salvatoare!Ca profesionist, atrag atentia ca in Renastere, mai ales in Quatrocento, se respecta intocmai modelul, fara a lasa loc vreunei interpretari. Daca era vorba de un portret al unei persoane de rang nobil, nu ma refer nicidecum la scenele biblice sau mitologice. Eventual era usor infrumusetat (cum a fost in cazul portretelor Elizabethei I), dar caracterul modelului, constitutia fizica, culorile, vesmintele erau respectate intocmai, ca un canon impus, devenind cronici in imagini ale vremii. Erau portrete menite sa ramana marturie vizuala despre ilustrele figuri care au facut istoria. Cauati aceeasi personalitate, pictata de mai multi pictori. Veti vedea ca nu exista deosebiri de caracter, trasaturi, expresie, imbracaminte, expresie, ca stil si atitudine. -X-, daca vei compara portretul Margaretei-copil cu cel facut la maturitate, vei descoperi aceleasi trasaturi sobre, aceeasi uscaciune a figurii, doar zambetul incepe sa joace un rol important in EXPRESIA, nu in TRSATURILE portretului.Tristetea a ramas pe acesta figura, intiparita ca o amprenta…Eu te felicit pentru aceste provocari!P.S. Multumesc pentru specificarile facute referitor la multiplele personalitati ale Annei Boleyn. Sunt convinsa ca, fata de o persoana ca Margareta, se comporta fara cusur! Nici nu ma asteptam ca purtarea ei sa fie sincera si ea, ca persoana, demna. Nu-i statea in caracter. Nu o antipatizez, dar o consider un exemplu clasic al femeii interesate de putere si rang, care provine dintr-un mediu mai putin favorabil acestor pretentii. Dovada ca nu a avut un comportament demn de a ramane la tron, fiind rapusa cu propriile-i arme (se stie ca ea a fost motivul nefericirii, bolii, mortii si caderii in dizgratie a primei sotii a lui Hanric, regina – ramasa fara titlu datorita…Annei- respectiv demna, respectata si mereu iubita de popr, Catherine de Aragon).

    Apreciază

  7. >P.S Îmi cer scuze pentru literele lipsă din câteva cuvinte de mai sus. În grabă, am publicat comentariul necorectat și s-au strecurat câteva cuvinte scrise incomplet. Se mai întâmplă! :)

    Apreciază

  8. >Conteaza ideea exprimata ..literele lipsa reprezinta ceva obisnuit in comunicarea virtuala.Uita-te si la comentariul meu, anterior ultimului tau comentariu :)Am citit prea putin despre Anne de Boleyn ca sa-mi fac o impresie proprie. Oricum, am remarcat ca e descrisa in general ca un personaj fara scrupule, un caracter negativ…

    Apreciază

  9. >Chiar daca dramele urmau sa curga teoretic la un an dupa ce a fost pictata, fetita deja suferea. Din cele ce am citit mi s-au intarit convingerile ca abandonul parintilor a transformat-o in ceea ce ajunsese in momentul pictarii.

    Apreciază

  10. >Mesajele au ajuns cu bine. Multumesc pentru parere.In legatura cu ce spuneai in primul mesaj de azi … stateam si ma gindeam cum poate fi fericit un copil care, la o virsta cind inca nu a invatat cum trebuie limba materna – germana, e dus intr-o tara straina si educat intr-o limba straina – franceza, pus sa studieze zi lumina, obligat sa invete 'manierele', fara clipe de intimitate, inconjurat permanent de servitori …

    Apreciază

  11. >nu am apucat a participa la mica voastră şueta, şi după cele doua nopţi pierdute deja sper să nu aberez prea tare :Dcu siguranţă că pe figura fiecăruia stă scris ceva din moştenirea ancestrală, ochii spun foarte multe, iar cineva înzestrat cât de cât cu intuiţie poate, acumulând experienţă, chiar să atingă foarte aproape destinul unui om. ţiganca care îţi ghiceşte foloseşte un tertip de genul acesta, combinat şi cu altceva, desigur.şi trecut şi viitor şi determinare şi alegere liberă, toate la un loc. e într-un fel oglind sufletului, de aceea poate că şi avem un spaţiu special în creier pentru decelare.

    Apreciază

  12. >tema pusa aici in discutie, imi reaminteste de un artist ce pictase la un moment dat pe cel mai iubit lui Iisus si mai frumos dintre apostoli si care a folosit pentru aceasta ca model, un chip tanar, iar peste ani, pentru imaginea unui Iuda, un om imabtranit, cu fata schimonosita, uratita, pe care timpul pusese doar ce era mai hidos, acelasi om ca sursa de inspiratie.contrastul era evident intre figura angelica din tinerete si cea "viciata" de patimi si de timp si ma intreb daca pictorul in cauza intuise traseul destinului acestui om….

    Apreciază

  13. >***A crede orbeste in destin e o greseala. Cum spuneai si tu, ce rost ar mai avea actiunile si hotaririle noastre? Insa a-l ignora total, tot o greseala se cheama. Eu cred ca viata e compusa din ambele : alegere si destin.***-X- , aici mă văd nevoit să te contrazic. Viaţa e compusă numai şi numai din alegere. Ştiu că poate fi greu să accepţi asta dar fiecare om îşi alege viaţa pe care o trăieşte. „Destinul” apare doar atunci când nu ştii ce vrei ca om. Când nu ştii ce vrei de la viaţă orice eveniment neprevăzut (fericit sau nefericit) devine inevitabil destin. Cu alte cuvinte destinul omului se naşte dintrun şir mai lung sau mai scurt de ezitări. Toţi oamenii care au ştiut bine ce vor au reuşit şi vor reuşi negreşit de fiecare dată.

    Apreciază

  14. >@FlipiAlfred de Vigny spunea ca destinul conduce jumatate din viata unui om iar alegerile cealalta jumatate.Nu am inteles ce folosesc tigancile, pe linga tertipuri? :)@scanteieCeea ce spui tu se leaga de faptul ca viitorul poate fi influentat partial de cuvinte si situatii.Cind unui copil mic i se spune frecvent ca e un papa-lapte si un prost, si ca nu va ajunge nicaieri in viata, el are toate 'sansele' sa devina ceea ce i s-a prezis.@XenonisisBun revenit si …mediteaza te rog o clipa la cele spuse de Vigny.Parerea mea e ca viitorul nu reprezinta 100% alegere.Vreau sa stiu ce alegeri poate face un copil nascut in Sri Lanka, Afganistan sau in periferiile sordide ale unei metropole sud-americane?Inchipuie-ti un astfel de copil nascut intr-o familie nestiutoare de carte, saraca si, cum de foarte multe ori se intimpla, violenta.'Alegerile' lui vor fi limitate de mediul in care traieste. Acum inchipuie-ti ca unii din ei se intilnesc cu un binefacator, cu cineva ce se ofera sa-i intretina in scoala, sa-i trimita la studii peste hotare sau le ofera sansa unei vieti peste standardul minim cu care au fost obisnuiti.Pe ce criterii, dintre sutele sau miile de copii foarte inteligenti si talentati, sansa ii alege pe unii iar pe ceilalti ii ignora?Chiar si pentru oamenii obisnuti, nu foarte tineri, trecuti prin scoala si viata, se intimpla sa actioneze neprevazutul.Te poti intilni oricind cu cineva care sa-ti deschida ochii, cineva care sa-ti schimbe traiectoria.Il poti intilni pe acel cineva intr-un loc in care tu insuti ai ajuns din intimplare : un tren pe care nu l-ai prins la timp si te-ai suit in altul, un hotel schimbat la repezeala – desi aveai camera retinuta la altul, un parc prin care nu treceai decit rareori … insa in acea zi nu stii ce cautai pe aleea desfrunzita cu dalele sparte, un magazin in care ai intrat intimplator sa cumperi niste biscuiti, un aeroport unde zborurile s-au dat peste cap din cauza conditiilor climatice nefavorabile, cabinetul dentistului, etc …"„Destinul” apare doar atunci când nu ştii ce vrei ca om. "Sunt in total dezacord cu aceasta afirmatie.

    Apreciază

  15. >***Vreau sa stiu ce alegeri poate face un copil nascut in Sri Lanka, Afganistan sau in periferiile sordide ale unei metropole sud-americane? Inchipuie-ti un astfel de copil nascut intr-o familie nestiutoare de carte, saraca si, cum de foarte multe ori se intimpla, violenta. 'Alegerile' lui vor fi limitate de mediul in care traieste. ***Aici am să îţi dau doar 2 exemple:1. John D. Rockefeller2. Andrew CarnegieAmbii născuţi în familii mai mult decât modeste, ambii sunt astăzi cei mai bogaţi oameni ai tuturor timpurilor. Rockefeller declara în tinereţe că are două dorinţe arzătoare : să ajungă la 100.000 de dolari şi la 100 de ani. La sfârşitul vieţii Rockefeller avea o avere echivalentă cu 600 de miliarde de dolari în banii de astăzi. “Tânărul aspirant” a murit la venerabila vârstă de 97-98 de ani. Carnegie a muncit în tinereţe şi 12 ore pe zi pentru 50 de cenţi pe zi (1,5 lei noi). Şi totuşi, asta nu l-a împiedicat să câştige în timp şpe miliarde de dolari şi să devină ceea ce şi-a dorit să devină.Iată deci că şansele omului nu sunt nicidecum limitate de o copilărie nefericită aşa cum sugerezi tu. Toţi avem şanse egale –X-, indiferent de locul sau circumstanţele în care ne naştem.***Pe ce criterii, dintre sutele sau miile de copii foarte inteligenti si talentati, sansa ii alege pe unii iar pe ceilalti ii ignora?***Şansa îi alege pe copiii care ştiu ce vor să devină, pe cei care vor să facă ceva cu viaţa lor, pe cei care nu îşi plâng de milă în genunchi implorând destinul potrivnic!Ceea ce nu te omoară te face mai puternic –X-, cât trăieşte copilul/omul e dator să lupte pentru un scop chiar şi când soarta pare potrivnică!(Despre Alfred de Vigny –poetul ăsta romantic şi francez- nici nu vreau să vorbesc! Destinul poetului e în general tragic din cauză că poetul e confuz pe viaţă. Uită-te la Eminescu, marele poet român, în viaţa reală nu îşi permitea nici măcar o nevastă (Veronica Micle). Ce pot ştii poeţii despre destin ,ei care în viaţa reală nu sunt decât nişte rataţi incurabili?)

    Apreciază

  16. >Nu vreau sa intru in polemici interminabile :) … intradevar, ar fi foarte multe de spus si argumentat. Nu sunt de acord cu ce spui decit in mica masura.Daca nu as sti ca ai in jur de treizeci de ani as zice ca aceste comentarii au fost scrise de un elev din prima clasa de liceu.Nu te supara dar privesti lucrurile foarte simplist si la suprafata.

    Apreciază

  17. >Nici eu nu îmi doresc polemici interminabile astăzi.E adevărat că -în opinia ta- pot fi un tip de 30 de ani care dă senzaţia de elev de liceu (nu mă supără deloc comparaţia ta, chiar o consider un compliment interesant).Oricum ar fi însă, elevul ăsta “simplist” nu e duplicitar şi are măcar bunul simţ să îşi declare vârsta! :)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s