designerul de colivii pentru suflet

de -X-

 

Nicoletta Ceccoli – Birdcage

Undeva intr-un gang de pe Lipscani functiona cindva un atelier de pantofi. Chiar asa era scris cu litere scorojite pe geamul ingust al dughenei : Atelier de Pantofi.
Fiind in apropiere mi-am zis sa intru o fuga.

Nu mica mi-a fost surpriza sa vad ca cineva renovase cladirea, inlocuise ferestrele cu oblone din lemn cu altele noi, din sticla securit, si pusese dale din piatra lucioasa in fata usii cu vitralii abstracte. Pastrase totusi clopotelul de la intrare.

Nicaieri nu scria nimic.
Nu-mi dadeam seama daca e un atelier, o cofetarie, o banca sau un birou de asigurari.
Am intrat. Clinchetul clopotelului a sunat familiar aducindu-mi in nari mirosul de piele si  prenandez.

Inauntru liniste, semiobscuritate si o muzica lasciva. Un singur poster, cu Anita Ekberg, dadea un aer placut austerei incaperi.
Pe tejgheaua in forma de L un obiect piramidal atragea atentia.
M-am apropiat si am citit literele aranjate de la baza inspre virf. De abia dupa citeva secunde am inteles propozitia.

Colivii pentru suflet – cu preţ redus

Am citit inca o data spre a ma convinge ca nu halucinez.
Am intors brusc capul cu senzatia ca cineva ma priveste.
Nu ma inselasem. Cu siguranta comerciantului versat m-a analizat pe deasupra ochelarilor. L-am analizat si eu, sa nu-si inchipuie ca ma intimidase.
Dupa acest schimb de priviri de cercetare si evaluare m-a salutat.

  • Va pot fi de folos cu ceva?,  a intrebat cu aceeasi siguranta. Precis ca vedea in mine un client sigur.
  • As dori o colivie pentru suflet, i-am raspuns cu aerul ca si cum lunar as fi comandat una.
  • O doriti cu lacat si cheie, cu cifru, cu card sau biometrica?
    – O doresc definitiva?
    – Definitiva? … adica cum?
    – Adica sa nu poata fi deschisa de nimeni.
    – Nu doriti ca dumneavoastra personal sau cineva de incredere sa poata avea acces?
    – Nu, i-am zis hotarita.
  • E riscant, a adaugat el sovaitor. Nu se stie niciodata, a mai spus cu aceeasi sovaiala in glas.
    – Poate ca e, dar nu-mi pasa. E un risc pe care mi-l asum. Vreau o colivie definitiva pentru suflet. Nu va e clar? … si sa stiti ca o platesc in intregime. Nu am nevoie sa-mi reduceti din pret.

Si-a privit indelung manşetele ce-i ieseau doar un centimetru de sub mineca costumului. O privire de tip Yoghin.
Mi-a venit sa rid. Avea niste butoni din sidef cu cap de papagali. Mi se pareau de prost gust. La fel si acul de la cravata … semana cu o craca de pom.
A observat ca ma pufneşte risul.

  • S-a intimplat ceva?,  m-a intrebat putin incurcat.
    – Nimic, i-am raspuns serioasa. Astept sa-mi preluati comanda.
    – Bine, daca insistati. Asezati-va va rog in fata ecranului.

M-am uitat in jur dar nu vedeam nici un ecran.

  • Aici, mi-a zis el si mi-a aratat o lupă minusculă montata in coltul tejghelei. Trebuie sa va scanez.
    – Sa ma scanati?
    – Da, trebuie sa va scanez sufletul. O serie de date tehnice sunt absolut necesare pentru designul coliviei.

Nu am mai zis nimic si m-am asezat pe taburetul din fata lupei.

– Imi pare nespus de rau. Nu va pot prelua comanda.
– De ce?, am intrebat de-a dreptul mirata.
– Imi pare rau … dumneavoastra nu aveti suflet.

Am iesit fredonind din biroul lui.
… nu stiu ce-l facuse sa ma minta.

13 gânduri despre “designerul de colivii pentru suflet”

  6. >Norocul s-a chemat atunci vânzătorul ambulant de vis-a-vis care îşi hrănea copiii numeroşi cu paginile mustind de viaţă ale nennumăratelor cărţi de poveşti ce îi stăteteau, falnice şi enigmatice, pe rafturi.Urmărise toată secvenţa şi acum o rememora când mă privea cu o severitate greu de înţeles. Mai târziu mi-am dat seama că de fapt mă studia, era în stare alpha şi contempla. Într-un târziu mi-a zâmbit, un singur colţ de gură icnind în direcţia surâsului, pentru că celălalt zăcea imobil de mai mult timp, de când îşi pierduse nevasta, furată de un dragon scăpat de prin cărţile lui de pe ultimul raft, acolo unde numai el ajungea.De sus, de acolo, m-a privit cu o uşurătate ce mi-a îngheţat sângele în vine. automat m-am aşezat. a scos de sub teancul de manuscrise vechi o carte ciudată, mai mică decât o nucă. a pus-o pe masa la care ne-am aşezat amândoi, deşi păream într-un tablou de Dali, eu la parter şi el undeva printre nori…a apăsat puternic pe diamantul din mijlocul cărţii, aceasta a tremurat o clipă şi apoi cu un foşnet ciudat a umplut masa. Mi-a făcut cu ochiul funcţional şi în timp ce îmi povestea ca bunicul lui a fost un Elf decăzut, începu să dea paginile cărţii până a ajuns acolo unde dorea. A introdus o mână scheletică în carte şi nu uşor a scos de acolo o lampă veche, cu ulei.Apoi mi-a dat reţeta şi bineînţeles mi-a luat banii. Am început să fredonez iar… abia după ce am terminat de citit.

    Apreciază

    Răspunde

  9. >Scuze ca va raspund cu intirziere.@literelibereSa inteleg ca ai gasit potrivita melodia?Zimbetele din toata inima nu sunt niciodata off-topic :)@FlipiPovestea ta "Dali-ana' se sfirseste parca prea brusc :)@CelestineLumina e energie iar energie inseamna viata.Cei plini de viata nu-si doresc colivii pentru suflet :)

    Apreciază

    Răspunde

  10. >Da. Se terminase timpul alocat. :)Ideea e îl bagi în lampa lui Alladin au ba?Probabil că mi-am dorit să fac numai un addendum, să ma opresc în acelaşi punct, nu iese întotdeauna :)

    Apreciază

    Răspunde

  12. >E tare frumoasa povestea ta…Iar Nicoletta Ceccoli e, paradoxal, inspaimantatoare. Se inscrie in acel fantastic al groazei de tip modern, in care aparentele inseala. De dupa suava imagine, se ghiceste ghiara… E multa tensiune in lucrarile ei, abia acum am avut vreme sa o vad mai atent. Aduce putin cu Gabriel Pacheco (http://gabriel-pacheco.blogspot.com/), cam acelasi stil, doar ca acesta din urma e mult mai senin, tragic ramanand…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.