poetul cu sufletul amputat

 

 

imagine – Rafal Olbinski


– Tu chiar nu te plictiseşti să mă citeşti ? m-a întrebat el într-un târziu.
– Nu, i-am raspuns eu.
– Nici acum, după ce în mod surprinzător ai descoperit că am sufletul amputat?
– Nu, am răspuns din nou sperând să mă lase în pace.
Infirmitatea mea nu-ţi întoarce stomacul pe dos?
– Nu. [De fapt ceea ce admiram la el cel mai mult şi mai mult era tocmai felul în care-şi îmblânzea infirmitatea, insa nu doream să o afle.]

– Nu mă întrebi cum se poate trăi fără suflet? Nu vrei să afli ? m-a chestionat  nedumerit.
– Nu, am zis dintr-o suflare. Repetarea negaţiilor începuse să sune enervant. Am adaugat: mai bine lipsă … decât unul care să încapă într-o gaură de şoarece.

În urmatoarea fracţiune de secundă privirile noastre şi-au scos paloşele din teacă.
– Te voi răni mortal de te vei apropia de sufletul meu ! – am articulat sacadat în gând.
Gândul s-a făcut auzit căci poetul cu sufletul amputat a închis brusc pleoapele. Se predase fără condiţii.  Lumina arămie a amurgului îi mângâia chipul obosit, brăzdat de metafore.

– Spune-mi ce să te întreb ca să răspunzi cu „Da” ?  mi s-a adresat surâzând.
– Răspund cu „Da”  doar celor „cu suflet” … am adăugat oarecum nehotărâtă.
Nu doream ca vorbele să capete conotaţii suspecte sau să-i ofere piste false.

– Uite, de asta am ajuns dependent de dialogurile astea imposibile cu tine, mi-a zis el şi, cu dexteritate, dintr-o singură mişcare, a desfăcut agrafa cu care-mi strânsesem părul. Tu nu te prefaci că vezi ceea ce nu am.

– Ce faci ? am ripostat înfuriată de îndrăzneala lui.
Eliberat din strânsoare părul s-a revărsat în toate direcţiile.
Am dat la o parte şuviţele ce-mi acopereau parţial vederea. 
Lânga mine nu mai era nimeni.
… jos, pe prundişul mărunt, câteva petale smulse dintr-o floare portocalie împrăştiau în jur un parfum straniu. De caise răscoapte şi valuri agitate de furtună

Anunțuri

5 gânduri despre „poetul cu sufletul amputat

  1. >@CELLADaca e vorba de o intrebare sa stii ca nu am un raspuns :)@Diana AlznerCred ca se cheama "batut campii cu dichis" :)@ElenaNu sunt specialista pe probleme de suflet … dar orice, ce odata a existat, chiar si dupa ce dispare, continua sa existe in mintea noastra …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s