o fată fericită

 

Gari Melchers – The Letter (1882)
The Corcoran Gallery of Art, Washington
Nici o fată nu e mai frumoasă decât o fată fericită …
Privind tabloul lui Gari Melchers  m-am convins inca o data de acest adevar.
Scrisoarea reprezinta tabloul de debut al carierei lui de pictor.
Acceptat la Salonul de la Paris din 1882, tabloul a atras atentia asupra pictorului american, caci, pina la acea data, dintre pictorii americani, doar John Singer Sargent reusise sa expuna la salonul amintit.
Julius Garibaldi Melchers (1860-1932) nu e un nume foarte vehiculat in peisajul artei americane desi, pe timpul vietii, s-a bucurat de celebritate.
Tablourile pastrate in muzee il recomanda ca pe un artist de valoare si, in ciuda faptului ca numele e aproape necunoscut publicului obisnuit, cei ce au ocazia sa-i vada tablourile se ataseaza pe nesimtite de stilul sau.
Provenind dintr-o familie prusaca cu o buna situatie materiala, Gari(baldi) va putea studia in Europa, mai intii la Dusseldorf iar mai apoi la Paris.
Tatal sau a fost unul din co-fondatorii fabricii de bere Stroch Brewing Company.
Mai apoi va merge in Olanda si va deschide un atelier in oraselul  Egmond-aan-den-Hoef, loc unde va lucra citiva ani la rind.
Pe usa de la intrare pusese lozinca Waar en Klaar, adica real (adevarat) si clar
Ma deruteaza faptul ca e inclus in categoria pictorilor impresionisti.
Putine tablouri au fost pictate in maniera impresionista.
Eu l-as include mai degraba la naturalisti sau la realisti, caci asa cum se destainuia el insusi, scopul picturilor sale e de a surprinde esenţa caracterelor umane, esenţa vremurilor, esenţa locurilor …
In lucrarea de fata influenta picturii olandeze e evidenta.
Spre deosebire de majoritatea artistilor din generatia sa, ce pictau cu precadere portretele celor din inalta societate ( … John Singer Sargent e un exemplu), Gari Melchers patrunde si in lumea oamenilor obisnuiti.
Sa nu uit sa amintesc faptul ca Melchers a realizat  portretele unor celebritati precum presedintele Theodore Roosevelt, multi-milionarul William Vanderbilt si bancherul  Andrew Mellon.
Ma reintorc la tablou.
O scrisoare mult-asteptata presupun, iar continutul e pe masura asteptarilor, caci, de nu ar fi fost asa, zâmbetul nu i-ar fi inflorit pe faţă mai frumos si mai de preţ ca o orhidee imperiala.
Interiorul casei, foarte modest, e luminat de zâmbetul triumfator al fetei.
O percep ca pe o fiinta isteaţă, sensibilă si stapână pe situaţie.
Vulpiţa asta mica cu boneta pe cap, desi o tarancuta, stie foarte bine ce sentimente nutreste fata de ea cel ce ii scrie. Stie foarte bine ca baiatul ce i-a trimis scrisoarea  e subjugat si fara scapare :)
Priveam perdeaua simpla, icoana de pe perete, andrelele cu ciorapul neterminat de pe masa si realizam ce putin le trebuie oamenilor simpli pentru a fi fericiti.
Desi picturile lui Melchers se gasesc mai greu pe net, am reusit sa adun citeva lucrari pe teme diverse.


5 gânduri despre “o fată fericită

  1. >@Elena:) … bucuria ei e molipsitoare. De aceea imi face placere sa o privesc.@Bogdan EpureanuNu va fi absolut nici o pierdere!@anaMultumesc pentru link si astept sa revii cu bine.weekend placut tuturor …

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.