verde Alvarez

 A Field of Flowers (nedatat)
*

Mabel Alvarez (1891-1985),  cunoscuta indeosebi ca portretista, a fost o pictorita americana de origine spaniola ce a avut o viata interesanta si o paleta cromatica interesanta. Interesanta zic eu deoarece verdele a constituit pentru dinsa limbajul de exprimare al mai multor tablouri, in special al celor pictate in tinerete.

Pentru Mabel Alvarez nuantele de verde semnificau rind pe rind dragostea, bucuria, speranta, spiritul pamintului, fertilitatea, tineretea, misterul si libertatea sufletului.
*
Am deschis blogul cu un tablou in culori luminoase in care contrastul dintre verdele si galbenul vegetatiei, imblinzit de albul rochiilor, o recomanda pe Mabel Alvarez ca pe o pictorita ce are „un ceva in plus de spus”.
Umbrela, element indispensabil pe o insula tropicala, revine si in alte picturi.

 
Fata cu umbrela (nedatat)
*
Fata cu umbrela  se inscrie in aceeasi gama cromatica a culorilor tari, gama evident influentata de synchromismul  lui Stanton MacDonald-Wright.
Cautind imagini cu lucrarile lui Wright am descoperit-o pe Mabel Alvarez :)
Nu vi se pare ca se aseamana cu copiii pictati de Tonitza ?
Dar pentru a patrunde in universul artistei va trebui sa adaug unele informatii.
Nu vreau sa ma pierd in amanunte biografice plictisitoare. Totusi, pe cele relevante le voi puncta pe rind.
Mabel Alvarez se naste intr-o familie cu o buna situatie materiala  domiciliind temporar in insulele Hawaii.
Tatal, Luis Alvarez, a fost medic, dar si un foarte bun afacerist, asemenea bunicului si strabunicului lui Mabel, spanioli din Asturia ce, pe linga spiritul comercial mai aveau in singe si gustul pentru frumos.
Mama provenea dintr-o familie din Minnesota din care nu lipseau artistii : muzicieni, pianisti, cintareti de opera sau in corul bisericii.
Parintii s-au ocupat indeaproape de educatia copiilor.
Fratele Walter a devenit la rindul lui medic si autor de carti in domeniul medicinei.
Luis Alvarez, fiul lui Walter si nepotul lui Mabel, a fost un important fizician ce a lucrat la proiectul Manhattan si ulterior a fost distins cu premiul Nobel.
Lasind la o parte aceste informatii wikipedice voi incerca sa dau o interpretare personala obsesiei artistei pentru culoarea verde, nu inainte de a aminti o ciudatenie: in ultima perioada a vietii, asa cum stau marturie o serie de fotografii,  Mabel s-a imbracat cu predilectie in verde. E culoarea ce a obsedat-o pina la moarte.
Incerc sa ma transpun in pielea ei.

Un copil traind pe o insula cu vegetatie luxurianta, cu arbori stranii, cu fructe ciudate (cum sunt si acele mere de padure pe care le va picta mai tirziu), cu ploi torentiale ce spalau furioase vegetatia, cu bastinasi invesmintati colorat, in special in rosu si verde, nu in culorile palide preferate de locuitorii americani cu descendenta europeana de pe insula Oahu, locul unde s-a format spiritul rebel si mistic al pictoritei.

Flowers and fairies ( 1920’s)
*

Deci iata de ce, in 1903 – cind familia a parasit insula, si mai apoi, in 1908, cind a plecat la Los Angeles pentru completarea studiile, ea a luat cu dinsa energia ascunsa a locurilor natale, caci intotdeauna s-a vizualizat ca pe o insulara ce nu se deosebea prea mult de copiii bastinasi sau cei ai emigrantilor chinezi, japonezi si filipinezi pe care, in nenumarate rinduri, i-a pictat.
Sansa a insotit-o mereu in prima perioada a vietii.
In 1915 se inscrie la School for Illustration and Painting din Los Angeles.
Portretul in carbune realizat in primul an de studii va fi folosit mai multi ani la rind pentru imaginea de coperta catalogului scolii.
In 1913, la doar douazeci si doi de ani, expune primele tablouri.
Lucrarile ii sunt apreciate iar expozitiile se tin lant.
Intr-o perioada in care drumul pictoritelor era dificil, Mabel Alvarez pare sa nu intimpine mari greutati.
E adevarat ca Arthur Miller, un influent personaj si critic de la Los Angeles Times, i-a promovat lucrarile scriindu-i cronici laudative.
In 1918, la Palace of Fine Arts din San Francisco,  expune pentru prima data alaturi de pictori profesionisti ce aveau deja in spate o cariera si un renume.
The Breakfast Room si The Brass Bowl sunt remarcate de critici.
Are sansa sa-i cunoasca pe Morgan Rusell si Stanton MacDonald-Wright, co-fondatori ai curentului artistic denumit synchromism.
Wright ii va ghida gusturile in materie de culoare iar Russell ii va deveni un bun prieten, profesor si mentor.
Tot in aceasta perioada se adinceste in studiul lucrarilor de theosofie si filozofie orientala.

Tatal ii lasase o avere considerabila ce i-a fost suficienta pentru intreaga viata, asa ca Mabel isi permitea luxul sa experimenteze orice ii trecea prin minte, fara sa fie nevoita sa-si vinda lucrarile.


Verdele smaltuit
al vasului cu irisi, sau cel al vegetatiei ce imbraca muntele acoperit de norii aducatori de ploaie, reprezinta alte nuante incercate de artista de-a lungul timpului.

Irisi (perioada de inceput a anilor 1920)
*
In peisajul din urmatoarea imagine, dupa aproape douazeci de ani, pictorita revine la acelasi verde din vasul cu irisi.



Rainy Day – Hawaii 1939

*
Apreciata ca artista, inconjurata de prieteni, Mabel nu scapa de aventurile sentimentale.
Era o femeie atragatoare careia nu-i lipseau admiratorii.
Flirturile mai mult sau mai putin serioase se incheiau fara urmari caci Mabel considera ca nu oricine  e la nivelul, sau poseda calitatile necesare, pentru a intra in familia ei.
Refuzurile nu ii indepartau pe cei ce i-au cazut in mreje, caci, constient, lui Mabel ii placea sa se joace cu sentimentele barbatilor.
Dar intr-o zi se indragosteste de-adevaratelea.
Destinul ii scoate in cale pe Robert Kennicott, medic si pictor, un om rafinat, bine facut, atragator … si care ii dadea atentie.
Picteaza impreuna inspirindu-se reciproc.
E perioada in care Mabel picteaza tablouri foarte reusite.
Isi fac aparitia impreuna la petreceri si ceaiuri sau la concertele locale.
In copilarie, in paralel cu lectiile de pictura Mabel a luat si lectii de muzica.
Am observat ca pictorii cu inclinatii muzicale au un simt special al culorii.
E cazul lui Marc Chagall, Kandinsky, Georgia O’Keeffe, van Gogh, Mikolaus Ciurlionis, Stefan Luchian, Giorgione, Frantisek Kupka, August Macke, Mikhail Vrubel …
Multa lume credea ca ei sunt sot si sotie, caci, mereu, la diverse evenimente, erau nedespartiti.
Tragedia incepe in momentul in care Mabel descopera ca Robert Kennicott e homosexual.
Din acel moment se strica ceva in lumea ei interioara. Mintea refuza sa-si mentina traiectoria obisnuita.
Pictorita cade intr-un soi de misticism alimentat in primul rind de lecturile theosofice din perioada anterioara.
In jurnalele tinute cu regularitate din 1908 si pina la moarte poate fi urmarit firul transformarii ei.
Dupa cum marturisea in scris, Robert a fost singurul barbat fata de care a simtit o puternica atractie erotica. Faptul ca nu a putut sa o consume a imbolnavit-o.Exegetii ce i-au psihanalizat opera si jurnalele afirma ca atunci cind o femeie tinara, atragatoare, bogata si cu relatii in inalta societate, isi refuza rind pe rind pretendentii, cauzele ar fi altele, iar aceste cauze ar fi tinut de latura ei sexuala.
Cu alte cuvinte, nici Mabel nu ar fi fost asa cum trebuie. 
Cel mai bun prieten al artistei, pictorul Morgan Russell, era travestit.
Aici am gasit cateva note biografice interesante:
Dar sa revin la tablouri.
Ceea ce-mi place foarte mult in pictura ei e o anumita nuanta de verde.
Nuanta revine obsedant in extrem de multe tablouri, uneori foarte discret sau pentru elemente secundare din compozitia plastica.

Mere de padure (1929-1930)
*

Nuanta aceasta speciala, ce a devenit brandul operei ei, se regaseste in Autoportretul din 1923, considerat cel mai reusit tablou pictat de dinsa. Alti critici insista asupra faptului ca Modelul italian sau Portretul lui Herman Kalahele ar fi net superioare in ceea ce priveste tehnica executiei.

 
Autoportret – 1923
*

Dupa moartea tatalui ce a survenit in 1937, Mabel se reintoarce in Hawaii pentru a picta chipurile localnicilor.
Apoi va face alte calatorii in insulele Carraibe, o escala prelungita in Haiti, o vizita in Mexic …

Daca la inceputul carierei artistice Mabel Alvarez fusese atrasa de simbolism si Art Nouveau, spre sfirsitul carierei va experimenta pictura abstracta, insa aceste lucrari nu se vor ridica la nivelul celor executate inainte de anii ’60.

Ultimul tablou finisat se intituleaza  The Man in Red si a fost terminat in 1973.
Alt tablou, Familia Alvarez in Hawaii, inceput in anul 1975, inspirat de o fotografie facuta in 1895, a ramas nefinalizat.

Pentru curiosi am selectat citeva picturi :)

Modelul italian (1924)
Herman Kalahele (1939)
In Gradina (cca 1920 )
Infanta (studiu dupa Velazquez) (1937)
Abraham Kamahoahoa (baiatul surdo-mut) (1939)
Arabella cu cale (1934)
Janet (filipineza din Hawaii(1939)

Anunțuri

6 gânduri despre „verde Alvarez

  1. >Îmi place postul ăsta al tău -X- , nu mă pot abţine să nu comentez un pic! Mabel e o pictoriţă foarte interesantă, habar nu aveam de ea! În opinia mea „flowers and fairies” e o pictură foarte reuşită, la fel şi „rainy day”! E ceva foarte frumos şi special ascuns cumva în stilul ei, îmi place mult!Mabel s-a îndrăgostit de un homosexual ? Aici chiar m-ai lăsat cu gura căscată, sigur avea şi Mabel ceva, sunt de acord cu exegeţii… LOOOOOL-X- , observ că treci printr-o perioadă foarte prolifică! Să înţeleg că nu mai dormi singură noaptea ?

    Apreciază

  2. >Xeno, nu vad ce rost ar avea sa raspund cuiva care il considera pe Khayyam un "non-talent" …Cred ca in picturile mentionate, ceea ce e special sunt culorile. In "Flowers and Fairies" lumina parca ar veni din interior.

    Apreciază

  3. >-X-, cred ca ai dreptate cu Tonitza. daca ma uit mai bine la ochii celor din picturile lui Alvarez, vad o legatura.PS."nici Mabel nu ar fi fost asa cum trebuie". -X-, dar cine e "asa cum trebuie"? perceptia negativa despre Celalalt e mult mai comoda decat incercarea de acceptare. dar nu stiu daca ea aduce un lucru bun pentru noi insine. cred ca ne invenineaza, cu timpul.

    Apreciază

  4. >Pictura nu e punctul meu forte, probabil că de aceea am găsit f. interesant blogul tău… :)Ceea ce mi se pare fascinant în tablourile astea sunt ochii persoanelor. Tristeţea din ochii lor spune multe despre Mabel, ceea ce poţi citi printre rânduri şi din ce ai scris. Verdele pe de altă parte e culoarea celor care ajută, interesantă opţiune, probabil că explicaţia pe care ai găsit-o e plauzibilă.Cât despre remarca vis-a-vis de theosofie, nu cred că aderenţa ei la acest curent i-ar putea induce sentimente de respingere, din contră poate fi motor pentru acceptare.

    Apreciază

  5. >@literelibereDa, are citeva portrete ce au ceva in comun cu portretele lui Tonitza :)Mie insa imi place felul in care alatura culorile. E ceva innascut nu capatat in scolile pe unde a invatat.@FlipiDesi dupa spusele tale "nu te pricepi la pictura", ai observat foarte bine un lucru : tristetea.Citeam parerea unui critic ce spunea ca tristetea lui Mabel incepe cu Autoportretul din 1923.In picturile ulterioare devine si mai evidenta.Tot el spunea ca picturile facute copiilor de pe insulele vizitate redau foarte bine 'vulnerabilitatea' … cica ar fi o chestiune de perceptie feminina :).Inclin sa cred ca ai gasit interesant blogul tocmai datorita faptului ca vorbesc mai mult despre "altceva" decit despre pictura :) …. chiar si atunci cind ma aventurez sa interpretez tablourile ce-mi plac …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s