istorii

 

 imagine – Zoltan Palugyay

Pe unde umbla huţanul asta?

Tonul brutal al vocii mi-a zgâriat timpanele. Am intors capul si mi-am dat seama ca intrebarea nu mi-e adresata.
Un zidar sau zugrav mai in virsta, ceva peste patruzeci de ani, imbracat cu o salopeta stropita de var si nisip, manevra atent roaba goala din curte. Linga el, un altul, mult mai tinar, statea jos pe bordura.
Pe acesta din urma il cunosteam din vedere … de la biserica catolica.

Stiam ca profesorul de desen nu e roman, dar nici huţan nu era.

Brutalitatea vocii zidarului m-a urmarit si dupa ce am intrat inauntru. Casa Pionierilor era goala. Holul de la intrare, blocat cu saci de ciment, un furtun incolacit si legat cu sfoara, o scara ‘cârpita’ si niste bidoane, m-a facut sa ma reintorc din drum. Din camerele alaturate nu razbatea nici un zgomot.

Am iesit pe trepte.
Cei doi zidari, sau zugravi, tocmai isi verificau pompa.
Trasesera caruciorul linga Ginkgo Biloba si proptisera de trunchiul copacului coada cu miner a caruciorului supraincarcat.

In timp ce coboram treptele ma intrebam daca sa le spun sau nu.
Ajunsesem in dreptul lor. Atunci am luat hotarirea sa le spun ca si-au rezemat caruciorul de un monument al naturii.
Zidarul in virsta m-a ascultat si l-a rindu-i a privit cu interes frunzele copacului.
Cel tinar m-a recunoscut si m-a intrebat de bunica.

Zidarul in virsta a terminat de analizat copacul dindu-mi de inteles ca nu i se pare deosebit. Accentul moldovenesc ii adauga un plus de  farmec.

I-am zis ca e vorba de un copac din China.

Si cine ma rog l-a adus aici?, a intrebat el neincrezator.
Mao Tzedong, a replicat cel tinar pufnind in ris.

Desi s-a vrut o gluma, nu m-a facut sa rid.

Zidarul s-a uitat la mine. Cred ca astepta o explicatie sau macar doua cuvinte referitoare la copac.
I-am spus ca se stie cine l-a plantat in curte, insa, mie, imi place sa inventez tot felul de variante.

Serios?  Ce variante ai inventat?  m-a intrebat el cu o mina extrem de serioasa.

Poate l-a adus un negustor chinez venit in Europa  sau poate ca a fost plantat de o prinţesa chinezoaica rapita si vinduta  apoi …
Nu am reusit sa-mi expun si cea de a treia varianta caci vocea zugravului cel tinar mi-a taiat fraza pe din doua …

Nu l-a sadit cumva Confucius?, si a inceput sa rida de unul singur.
Zidarul in virsta nu a reactionat. Precis ca nu stia cine e Confucius.
Numele Confucius il auzisem anterior pe undeva dar nici eu nu stiam cu exactitate cine a fost  … poet, filozof, imparat, om de arme?

Nici gluma aceasta nu a prins.

Mi-am amintit ca la ora de istorie profesoara ne spusese ca seminte de plante din Extremul Orient au ajuns in Europa  datorita cailor mongolilor, mai bine zis copitelor, caci in scobitura copitelor s-au ascuns buclucasele seminte.
Zidarului in virsta i s-a parut interesanta aceasta informatie. Am observat aerul ginditor ce i-a invaluit figura.
Pentru citeva secunde s-a lasat linistea.

Dupa ce a revenit cu picioarele pe pamint  m-a trimis sa vad daca in cladire se afla cineva. Aveau nevoie de cheile de la cercul de desen ca sa zugraveasca peretii.

Am intrat din nou inauntru. Dupa citeva salturi peste materialele si ustensilele de pe hol am ajuns aproape de usile deschise.
Mobilierul fusese strins in mijlocul camerelor si apoi acoperit cu prelata si saci din  polietilena.

Usa de la cercul de desen era inchisa.

Am strigat.
Inauntru nici tipenie de om.

Paseam cu grija pe holul intunecat. I-am zarit pe cei doi zugravi cum trebaluiau afara. Isi reglau pompa. Apa amestecata cu var a tisnit cu putere si a stropit frunzele verzi ale lui Ginkgo Biloba.

Mai cu grija, s-a auzit vocea zugravului cel tinar. L-ai stropit pe Gingo Biloba!
Dupa tonul vocii nu puteam sa-mi dau seama daca o spune la mişto sau la modul serios.

Biloba lu’ mă-sa , a ripostat nervos cel in virsta, enervat ca nu poate inchide pompa, care, dupa toate aparentele, se blocase in pozitia „deschis”.
A trintit-o de pamint. S-a oprit ca la comanda.

In acel moment si-a dat seama ca l-am auzit ce a spus.
Nu stiu ce l-a facut sa izbucneasca. Poate felul meu de a vorbi. Poate felul in care eram imbracata. Cine stie? Poate ma considera o sclifosita cu pantofi de lac si rochie de catifea.

Stai sa-ti spun o istorie, da’ nu din aşelea pe care vi le zic la scoala.

M-am oprit si am asteptat sa continue.

Ce stii despre foamete?
Care foamete?,  am intrebat eu nedumerita.
Foametea de dupa razboi, care alta? V-au spus la scoala despre foametea de dupa razboi?

Istoria moderna a Romaniei se invata in clasa a opta, i-am raspuns intrucitva usurata. Eu nu sunt intr-a opta.

Tot un drac, a raspuns el incretindu-si in mod involuntar muschii fetei.
Habar n-ai ce-i aia foamete … si bine ca habar n-ai.
La noi in sat nu mai avea nimeni ce minca.
Nu plouase de luni de zile. In luncă si padure nici urma de ciuperci. 
Oamenii se hraneau cu măcriş, ştevie si lobodă … daca le gaseau. Mincam si lobodă porcească, numai s-o gasim.
Dar nu se gasea nimic de mincat. Cleiul de pe visini si pruni il roseseram. Cu tot cu coaja.
Pâine nu mincasem de citeva saptamini. Oleaca de malai cu tarita, oparit si apoi prajit pe plita, o singura data pe zi, sau la doua zile, ne tinea in viata. Fiecare primea de la mama doar o felie cit palma. Ca sa fie mai gustoasa o ungeam cu usturoi.
Vitele mureau pe capete. Cei ce aveau şurile acoperite cu paie le-au descoperit si le-au dat la vite sa manince.

Intr-un sat din vecini cineva si-a facut pomana si-a adus pâine proaspata. Doi copii au murit dupa ce au mincat-o iar altii din sat s-au imbolnavit. 

Noaptea visam ca maninc colaci albi, cu mac,  si cu lapte proaspat muls de la vaca. 

Noi nu mai aveam vaca. Murise saraca. Oi nu aveam. Aveam citeva gaini si duminica mincam oua cu ceapa verde si mamaliga adevarata, fara tărâţă.
De abia asteptam sa vina duminica.

In alte sate, acolo unde se gaseau fagi si stejari, lumea minca jir si ghinda. 
De foame mincau tot ce era verde si placut la miros.
Nu stiti ce inseamna sa te scoli cu noaptea in cap si sa mergi sa cauti ceva de pus in gura.

S-a oprit din povestit. Nu ne privea pe noi, adica pe mine si zugravul cel tinar, privea undeva departe, inapoi in timp.

Măruţa nu era mai mare ca tine, si in acest timp, cu precizie, m-a incadrat in deschizatura compasului privirii lui.

Cine e Măruţa?, am indraznit sa-l intreb.

Nu mi-a raspuns imediat.

La crapatul zorilor ieseam afara din casa si o luam pe lunca dupa ceva de mincat. Macris, oua de pasari salbatice, ciuperci de balegar, …. auzisem ca unii maninca broaşte. 
Multe se zvoneau prin sat …
Măruţa, vecina mea, iesea din casa cam tot pe la acea ora.
Nu stiam unde merge. Nu venea in lunca.

Intr-o zi m-am luat dupa dinsa. Am urmarit-o pina la bariera.
Se intilnea cu cineva. Un barbat  de-o seama cu bunicul ei. S-au tavalit ce s-au tavalit prin iarba dupa care ea s-a ridicat si a plecat cu o boccea mica sub brat.
De rusine nu am indraznit sa-i tin urma.

Peste citeva zile am vazut-o cum la miezul noptii o ia pe ulita satului. Ca un hot m-am tinut iarasi dupa dinsa.
Aproape de cimitir s-a zarit o umbra. Un barbat, de la partid, ce statea in gazda la popa satului, o astepta.
S-au dus in cimitir.
Eu am ramas la poarta pitit dupa brusturi.

Dupa un timp el a iesit cu miinile indesate in buzunare si camasa scoasa din pantaloni.
Am intrat in cimitir cu inima cit un purice. 

Măruţa statea linga o cruce si, dintr-o cutie de carton, scotea ceva si-si punea in poala de la camasa.
O piine mare, rotunda si umflata, stralucea la lumina lunii. 
Măruţa a deschis o cutie. Mirosul de saramura si brinza mi-a umplut gura de apa.
Am dat sa fug dar piciorul mi s-a impiedicat de o piatra si am cazut in iarba uscata.

Măruţa m-a privit fara sa se sperie. Mi-a facut semn sa vin.
A rupt o bucata de pâine si a inmuiat-o in cutia cu brinza. Farimituri de brinza s-au lipit pe coaja de piine Coaja s-a inmuiat de la apa sarată.
Mi-a intins-o si m-a îmbiat : mănânca !

Mestecam incet si-i priveam petele rosii de pe git. Pâinea mirosea a flori de cimp si a spice. O priveam pe Măruţa si-i vedeam pe cei patru frati si surori mai mici ce asteptau acasa ca ea sa le aduca mincare. Patru guri flaminde.
Parul balai impletit intr-o coada groasa pe spate o facea serioasa.
Painea inmuiata cu branza aluneca greu in jos. Inghiteam cu noduri si-mi dadeau lacrimile.
In viata mea n-am mincat ceva mai bun.

La sfirsit de toamna au gasit-o in iaz. Iazul se umpluse iarasi cu apa. Ploua noapte si zi, ca la potop.  Ulitele satului  erau tot un glod galben.

Lumea din sat vorbea ca nu s-a inecat si ca cineva ar fi strins-o de git dupa care ar fi  aruncat-o in apa. Femeile ce-au spalat-o si au pregatit-o de inmormintare se jurau ca i-au vazut vânătaile de pe git si muscaturile de pe sâni si pântec.

Zugravul s-a oprit din povestit.
Cel tinar si-a plimbat privirea dinspre el inspre mine.

Nu trebuia sa-i povestesti asa fara perdea.  Nea Gligore, ai ajuns sa-ti pui mintea cu copiii?

Zugravul in virsta l-a privit zimbind pe zugravul tinar.
N-am zis nimic ce nu se cuvine.
Care copii ?  
Nu-i copil deloc, a spus raspicat in timp ce m-a redimensionat din nou cu privirea.

Stiu c-ai inteles ce ti-am istorisit.
Sa te feresti ca dracu’ de tămâie de cei ce-i judeca usor pe semenii lor, a adaugat el ostenit.

Dintr-o data, cu o energie neasteptata, a azvârlit mistria direct in cofrajul cu mortarul  proaspat pregatit, improşcându-l in toate directiile.

Gestul lui, banal in aparenta, mi-a ramas in amintire … si au fost destule momente in care am dorit sa fac la fel.

Anunțuri

9 gânduri despre „istorii

  1. >@adiLa Iasi, in timp ce stateam la rind la un magazin, am avut ocazia sa ascult ce spunea o doamna in virsta care in timpul razboiului a lucrat pentru Crucea Rosie Romana.Povestea cum, dupa razboi, in Moldova, situatia ajunsese atit de dezastruoasa incit statul a fost nevoit sa stropeasca cu gaz graul pentru insamintari trimis de americani, pentru ca lumea sa nu-l manince. Dar criza de alimente era foarte grava. Taranii, in loc sa-l insaminteze, l-au mincat asa stropit cu petrol.Ajutoarele in alimente si grine au ajuns tirziu, in primavara.Pina atunci lumea a indurat o foamete cumplita.@lachatnoir… si eu care credeam ca esti ardelesn din tata in fiu :)

    Apreciază

  2. >încă nu am terminat de "descifrat" postarea anterioară… oho… mai am multşide ieri tot caut "firul" ce leagă povestea asta de imagineam o problemă deja- pereche:)

    Apreciază

  3. >CELLA, legatura dintre imagine si text ar fi urmatoarea : pictura se intituleaza "Nirvana" iar in viziunea mea orice incercare dificila oferita de viata inseamna "un ciob" din Nirvana.In sanscrita "Nirvana" inseamna eliberare spirituala, desavarsire spirituala …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s