ce căuta Galizia Fede?

Galizia Fede e o descoperire de-a mea de data relativ recenta.
Contrar asteptarilor, Galizia reprezinta numele de familie, insa nu ma pot obisnui cu formularea din wikipedia si alte biografii, adica  Fede Galizia, asa ca voi continua in forma in care imi place cum ii suna numele.

Galizia Fede a fost una din primele pictorite din Europa ce s-a bucurat de privilegiul de a fi considerata pictorita, adica de a primi comenzi, de a picta subiecte religioase pentru biserici, minastiri si catedrale si de a i se pomeni cu admiratie numele de catre cei ce i-au fost contemporani.

Dar sa rezum informatiile in mod scolareste.

Galizia Fede se naste in 1578 la Milano. Invata sa picteze de la tatal ei, Nunzio Galizia, artist miniaturist si pictor cu vederi largi ce si-a incurajat fiica pe drumul artei.
Talentul ei, plus indeminarea dobindita prin practica, fac ca la virsta de doisprezece ani sa aiba comenzi de portrete.
Portretistica e genul in care se spune ca a excelat, insa prea putine portrete au supravietuit timpului. Cele mai multe se afla in colectii particulare.
Faptul ca a exersat miniatura a ajutat-o mult in arta portretului, caci, spre deosebire de portretistii barbati, Fede dadea o foarte mare atentie felului in care picta bijuteriile, dantelele, nasturii si alte accesorii de vestimentatie.

Gian Paolo Lomazzo, pictor, teoretician si critic de arta exclama cu admiratie :
This girl dedicates to imitate our most extraordinary art„, si bineinteles ca prin „our” trebuie sa intelegem ca e vorba de „arta barbatilor”.

Istoria a dovedit ca s-a inselat.

Ma intreb totusi pe ce baze a facut afirmatia, deoarece, asa cum ne arata biografia lui, Gian Paolo Lomazzo si-a pierdut vederea in 1571; asta inseamna cu sapte ani inainte de venirea pe lume a Fedei Galizia … !

Galizia Fede nu a imitat, sau nu a imitat mai mult decit au imitat alti ucenici (baieti).
Ceea ce atrage atentia in conceptia ei despre arta e faptul ca intr-o epoca in care in Italia  natura moarta era un gen practic inexistent, ea, o femeie, pentru propria-i placere, picteaza zeci de tablouri ce se circumscriu acestui gen.

Afirmatia pe care Roberto Longhi a facut-o in 1930, si anume ca „picturile ei sunt atent executate insa triste”  a fost considerata decenii de-a rindul un fel de litera de lege in articolele pe care terţii le scriau despre Galizia Fede.
Roberto Longhi isi baza presupunerea in primul rind pe faptul ca pictorita avea o latura religioasa bine conturata si ca, prin testament, isi lasase toata averea unui ordin monastic in care activau nepotul si verisorul ei.

Indiferent de afirmatiile facute de diversi critici, pe care in nici un fel nu sunt silita sa le accept, mie imi stau la dispozitie picturile ei, o farima de minte si una de suflet, ca sa pot trage propriile  mele concluzii.

 

E evident faptul ca stapinea tehnica culorilor, perspectiva odihnitoare privirii, jocul de lumini si umbre … si mult mai mult.

Naturile ei moarte transmit deopotriva informatii tactile si gustative: moliciunea pufului de piersica data in pirg, umezeala cireselor proaspat spalate, textura fructului ce strepezeste dintii …

Daca picturile ei sunt triste sau nu, va las pe voi sa hotariti …

Dintre opere i s-au pastrat 63 de tablouri din care 44 sunt naturi moarte.
Nu ma mira faptul ca nu a fost consemnata in istorie ca pictorita de naturi moarte.
In acea perioada istorica cei ce dadeau comenzi pentru tablouri se incadrau in doua categorii : oamenii bogati (ce comandau portretele lor si ale familiei) si oamenii de cultura (ce dadeau in special comenzi pentru picturi cu scene biblice si mitologice).

Galizia Fede execută portretul unui invatat iezuit cu relatii in lumea clerului.
E vorba de Paolo Morigia.
Acesta e incintat de portretul facut de tinara fata, si, dind dovada de foarte mult fair-play, o recomanda si altora. Ba mai mult. Ii gaseste comenzi de scene religioase si piese de altar pentru diverse minastiri si biserici.
Paolo Morigia o mentioneaza pe pictorita de saptesprezece ani in anuarul  La Nobilta di Milano din 1595.
Ceea ce m-a atras foarte mult la Galizia Fede a fost un amanunt biografic.
Se stie ca a calatorit mult prin Italia si Grecia in cautare „a ceva”.
Nu se stie despre ce era vorba insa s-a zvonit ca gasise ceea ce cauta caci, la intoarcerea din calatorie, a adus cu ea doua tone de bagaje ( …eh, femeile!)
S-a mai spus ca, desi nu s-a casatorit niciodata, a avut o viata fericita pe care si-a trait-o dupa plac.
Chiar si fara protectia unui sot, s-a descurcat intotdeauna.  Nu a trecut prin lipsuri materiale si a murit in 1630, la virsta de cincizeci si doi de ani, ca urmare a unei epidemii de ciuma.
Cu pensula si culorile s-a intretinut pina la sfirsitul vietii.
Ar mai fi ceva ce-mi da de gindit.
Am observat ca in destule tablouri apare un laitmotiv. E vorba de acele floricele albe, de iasomie,  risipite printre fructe sau pe masa.
Sa fie vorba de un simbol sau un semn secret?

Sau e vorba de un element oarecare asezat in tablou pentru a-l infrumuseta si a-i conferi luminozitate?
Poate ca e vorba de o obsesie sau de o amintire sentimentala?

 

… nu ma pot hotari ce sa cred …

Rareori am postat naturi moarte si recunosc ca imboldul de a scrie despre Galizia Fede a venit dupa ce am citit postul scris de literelibere  cu trei zile in urma :)

Anunțuri

9 gânduri despre „ce căuta Galizia Fede?

  1. >da, aranjamentele ei par naturale si poetice, asta apropo de florile de iasomie pe care le mentionai in postare. fiind femeie, avea interdictie la alte stiluri de opere, asa ca s-a specializat in natura moarta. poate ca stii ca a existat un pictor, influentat de ea, Panfilo Nuvolone. multe dintre posibilele ei opere ii sunt atribuite lui. se practica constant chestia asta :)

    Apreciază

  2. >Nu stiam …Cu prima ocazie cind voi avea mai mult timp liber voi pleca in cautarea lui Panfilo Nuvolone :)Nu cred ca in cazul Fedei Galizia se poate vorbi de interdictie caci, dupa cum se vede, ea a devenit cunoscuta ca portretista nu ca pictorita de naturi moarte.In plus de asta a executat numeroase piese de altar si picturi murale pentru lacase/lacasuri religioase. Faptul ca a fost femeie nu a constituit o piedica.Nu numai ca le-a facut, dar a si fost apreciata pentru felul in care le-a facut.

    Apreciază

  3. >portrete aveau voi, de aici si nenumaratele portrete ale pictoritelor. scenele istorice si cele religioase le erau interzise, chiar daca ea, si nu numai, a pictat in lacase religioase. de fapt Anguissola a deschis drumul. bineinteles, noi vorbim de pictoritele importante, care au reprezentat ceva si care, evident, au incalcat regulile.

    Apreciază

  4. >Și tatăl ei, Nunzio Galizia, era maestru al miniaturii, a avut de unde să învețe!Renașterea abundă de miniaturi, Fede Galizia e o maestră a miniaturii, a iconițelor destinate altarelor bisericești, dar a abordat și alte teme, pe suporturi ceva mai mari. Uite, în ”Judith with the Head of Holofernes”, se spune că Judith e un autoportret al artistei. Cred că e un gest curajos pe care l-a făcut o pictoriță a acelor vremuri, respectiv pictarea unui autoportret! Floricelele albe sunt un artificiu estetic, după părerea mea, dar mi-ar plăcea să ai dreptate și semiologia să le găsescă alte semsuri, simboluri, să aibă misterul lor! Naturile statice mă duc, ușor de tot, cu gândul la ”Boy with a Basket of Fruit” și ”Basket of Fruit” ale lui Caravaggio….păstrând proporțiile față de maestrul precusor al barocolui, există o anume materialitate și mireasmă, exprimate prin culoare și contrast clar obscur, o atracție!

    Apreciază

  5. >e foarte posibil ca florile de iasomie sa-i fi adus in memorie pe un admirator. repetitia lor e legata mai mult ca sigur de elemente obsesive iar daca e sa analizam si relativ la simbolismul conferit iasomiei-feminitate-s-ar putea zice ca Fede le picta in mod involuntar.

    Apreciază

  6. >P.S. Nu am răspuns întrebării. Naturile statice nu sunt nici triste, nici vesele. Naturile statice sunt copii ale unei realități, singurul aport al artistei, pe lângă talent, fiind cel cromatic, aspect care denotă rafinament, dar și o respectare a canoanelor renascentiste, care interziceau oarecum folosirea culorilor tari și saturate, filtrându-le prin griuri, alburi,ocruri și ocolind mult din miezul fascinației cromatice de mai târziu, în favoarea desenului realist. PRIMUL care le-a așternut luminoase, saturate și ”curajoase” a fost Michelangelo (în Cappella Sixtina, după restaurare, s-a văzut clar acest lucru). Ei bine, geniul și curajul lui Michelangelo sunt de necontestat, a făcut exclusiv ce-a vrut în/cu excepționala lui artă. E tipic artiștilor nativi din Pești (am citit cu uimire!). Am deviat, dar când e vorba de Renaștere, nu pot să nu fac un ocol prin capodopera genialului…

    Apreciază

  7. >@literelibereIn acea perioada pictoritele au fost putine la numar iar informatiile aferente, si mai putine.Cunosti vreo sursa de documentare cu privire la interdictia impusa de biserica, papalitate sau altcineva in privinta executarii de picturi in si pentru lacasuri religioase?Nu am reusit pina acum sa dau de astfel de informatii.@anonimPoate fi o obsesie, dar la fel de bine foate fi vorba de un element pictural adaugat din reflex.Dar de ce flori de iasomie si nu alte flori? … si de ce mereu aceleasi flori?@MirelaAm citit putin despre perioada Renasterii. Lecturile si investigatiile mele se reduc la Giorgione, Leonardo, Tizian … si cite ceva despre Renasterea din tarile 'germanice'.Domeniul e atit de vast ca mi-ar trebui vreo doi ani de zile ca sa-l analizez la suprafata (doar).Pentru aprofundare cred ca ar mai fi nevoie de inca doi.In nici un caz nu esti pe linga subiect cu comentariul facut :)Aceste devieri sunt binevenite caci fac legatura cu lucruri tangente si lamuritoare.In arta e la fel ca in stiinta : un detaliu aparent nesemnificativ poate da peste cap interpretarea unui experiment facut ca la carte.

    Apreciază

  8. >pictoritele n-au fost putine, informatiile da, aproape inexistente. inca din lumea clasica au existat artiste faimoase. Plinius cel Batran (79 d.C) aminteste 6 dintre ele dar nu da informatii despre viata sau opera lor. incearca sa citesti studii recente, cartile criticului de arta Griselda Pollock. sau Michelle Perrot, Georges Duby. Dar gasesti multe nume pe internet daca vei cauta. Uite un link care, la final, are o bibliografie despre „locul femeilor in arta”. http://fr.wikipedia.org/wiki/Place_des_femmes_dans_l%27art

    Apreciază

  9. >Spuneam putine pictorite caci le comparam numeric cu pictorii (barbati).Trebuie sa-mi reorganizez cumva timpul liber si lista de prioritati pentru lectura :)PS.Am gasit pe net (la 4shared.com) mai multe piese interpretate de Dulce Pontes, pe care le-am descarcat cu succes…. imi place timbrul ei vocal.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s