licitaţii oare?

Nu de putine ori m-am intrebat cit de lipsiti de scrupule pot fi unii experti incit sa fixeze valoarea unui tablou in functie de viata personala a pictorului si nu de calitatea artistica a muncii lui.

Tablourile pictate in perioadele de crize nervoase, de nebunie, in momentele  premergatoare unui divort sau al unei despartiri sau cele ce au cumva legatura cu un eveniment scandalos sau cu un act reprobabil din biografia artistului, sunt automat cotate la preturi foarte mari, umflate cu pompa.

Nu sunt atit de naiva incit  sa confund o casa de licitatie cu o organizatie caritabila si sunt perfect de acord ca trebuie sa fie o institutie aducatoare de profit, insa nu pot accepta gradul de decadere ce a ajuns sa domine piata tranzactiilor operelor de arta.
In fine, sa nu dam vina doar pe ei, caci daca nu ar fi existat puzderia de VIP-uri ivite din neantul ignorantei, gata sa ofere milioane pentru o semnatura, fie chiar si pentru o schita facuta pe dosul unei cutii de pantofi calcata in picioare, nu s-ar fi ajuns la acest circ la care suntem martori astazi.

Ce sa mai vorbesc de felul in care sunt cotate lucrarile unor pictorite – sotiile sau iubitele unor artisti celebri?!
Am destule exemple. Acum ma voi limita la cazul Gabrielei Münter.

E un lucru de-a dreptul penibil felul in care, pe la inceputul anilor ’80, i s-au vindut tablourile prin diverse case de licitatii „onorabile”.

Tot ceea ce pictase sau schitase in perioada in care a trait alaturi de Kandinsky primea automat un pret mare, iar la licitatie, pretul propus era deseori depasit.
Ceea ce pictase insa dupa despartirea de Kandinsky, sau din perioada traita alaturi de Johannes Eichner, era cotat la preturi incredibil de mici.
Amatorii de arta americani au avut astfel sansa sa-i cumpere acuarele si picturi in ulei la preturi sub 2000$.
In America, la acest pret se vind doar lucrarile unor pictori neconsacrati.

Atunci cind au inceput sa apara primele voci contestare, in special cele ale gruparilor feministe, casele de licitatii au motivat cotatiile scazute ale unor lucrari afirmind ca tablourile pictate dupa despartirea de Kandinsky nu au stralucirea celor pictate in perioada Murnau.

Cine vrea sa creada, nu are decit! 

Dar inainte de a lua de buna afirmatiile  nu strica sa ne informam singuri. Sa cautam picturile facute dupa despartirea de Kandinsky si sa le comparam cu cele anterioare.
Din curiozitate am facut acest lucru si ca dovada voi aduce citeva tablouri.

Cita lipsa de bun simt si pervertire a onoarei profesionale doar pentru a incasa un comision si a aduce profituri unei institutii, caci, nu era nici un secret faptul ca asa-zisii colectionari ( milionari peste noapte) doreau sa achizitioneze picturi din perioada in care Gabriele fusese iubita lui Kandinsky nu companioana unui oarecare Johannes Eichner – neinsemnat critic de arta.

Casele de licitatii isi regleaza respiratia dupa cererea pietii, altfel cum ne putem explica că, si la noi, tablourile pictorilor autohtoni se vind dupa moda zilei?

Primul tabloul din blog, intitulat Der Blaue Sea, a fost pictat in 1934 si a fost inspirat de o calatorie de vacanta facuta impreuna cu Eichner.
Frumusetea electrizanta a culorilor si luminozitatea lor intunecata indeamna la reverie si visare.

Urmatorul tablou e cunoscut sub numele  Mic dejun cu vrabii.  Cumparat la un pret foarte mic, acest tablou e considerat la ora actuala ca fiind unul din cele mai reusite ale pictoritei germane.
A fost realizat  intre anii 1933-1934, adica perioada in care ea, pe linie afectiva, se rupe definitiv de Wassily Kandinsky. E anul in care il iarta pentru toata suferinta pricinuita.

Breakfast of the Birds(1934)
National Museum of Women in the Arts
Dar nici urmatorul peisaj inzapezit, de un albastru linistitor, nu e cu nimic mai prejos de peisajele pictate in perioada de la Murnau, atunci cind iernile erau mai frumoase deoarece in fiecare dimineata simtea pe obraz rasuflarea celui pe care il iubea.
Dupa ani si ani Gabriele Munter are din nou curajul sa picteze scene din Murnau, cum este si aceasta finisata in 1946, adica la doi ani dupa moartea lui Kandinsky.

Urmele lasate de sănii, umbra ce bareaza drumul, zapada viscolita si lipita pe scoarta copacilor in directia in care a batut vintul, dar si amestecul alb-albastru, aseaza opera Gabrielei Munter intr-o noua  lumina.

Desi lucrarea nu are prea multe din atributele expresionismului, si desi la o prima analiza pare foarte comuna, totusi ii simt vibratiile.

Simt linistea amplificata de zapada ce absoarbe sunetele … doar linistea  pe care ea a dorit-o atit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.