"geometriile" unui vis

De-a lungul timpului am avut citeva vise inexplicabil de reale, caci, si acum, dupa atitia ani, traiesc cu sentimentul ca au fost mai mult decit simple vise.
Nici prin cap nu mi-a trecut sa le povestesc cuiva. Stiam prea bine cum s-ar fi manifestat ignoranta ironica a unora.

Primul vis mi-a lasat impresii foarte puternice. Lumina, mirosurile, taria aerului pe care il respiram printre dinti, de teama sa nu mi se opreasca rasuflarea … imi inunda memoria  acum in timp ce scriu.

Cred ca prin clasa a patra am vazut prima oara un Magazin Istoric. Parintii mei aveau de mai mult timp abonament insa nu stiu de ce nu remarcasem revista.
In acea zi am deschis la intimplare un numar si tot la intimplare am rasfoit citeva pagini. Printre file am zarit un model geometric interesant.
Am citit explicatiile de sub fotografie : Cucuteni.

Numele nu-mi spunea nimic.

Peste aproape inca un an, dupa ce incepusem sa frecventez in paralel cercul de desen si cel de matematica, am vazut din nou niste imagini cu vasele de Cucuteni.
Combinatia de ocru si negru, dar si eleganta liniilor, incepuse sa ma captiveze. Desenam fara incetare modelele, sau compuneam modele in ‘stilul Cucuteni’, fara sa ma plictisesc.
In timp ce desenam incercam sa mi-i inchipui pe oamenii aceia  ce au fost in stare sa inventeze modele geometrice alunecoase ca pestii in apa riului …

Citisem cite ceva despre cultura Cucuteni, dar informatiile seci din cartile de istorie nu ma multumeau. Am aflat ca in Ucraina e denumita cultura Tripolie, ca aveau obiceiul ca din cind in cind sa-si arda satele si apoi sa se mute in alta parte, ca faceau vase frumos colorate pe care le ardeau in cuptoare special construite, ca modelau figurine umane cu incizii pe corp, ca au inceput sa se organizeze in comunitati (matriarhale) cu aproape sapte mii de ani in urma …
Desi citisem toate astea traiam cu impresia ca nu stiu nimic despre ei.

Era spre sfirsitul primaverii. O zi rece si ploioasa. Am imbracat un pulover pe git, cu fermoar, si niste pantaloni grosi, dar tot nu reuseam sa ma incalzesc.
Asa imbracata m-am bagat sub patura. Poate ca si din cauza frigului m-a luat deindata somnul.

Se facea ca mergeam pe un deal inverzit plin de flori de cimp: galbene, mov, albe, albastre … sclipeau in soare de ma dureau ochii. Cerul era incredibil de albastru. Nu era un cer obisnuit. Nici aerul nu era obisnuit. Era pur si ametitor. Din cauza asta il respiram cu teama, cu portia. Ma temeam ca daca as fi inspirat mai mult decit trebuie as fi lesinat.

Foarte aproape de cararea pe care mergeam am zarit niste oameni. Imbracati in camasi lungi de un alb-galbui si incinsi cu niste braie colorate, stateau in cerc si discutau. Le urmaream miscarea buzelor dar nici un sunet nu razbatea pina la mine.

M-am apropiat si mai mult, insa ei nu dadeau de inteles ca m-ar fi observat.
Toti aveau capetele rase iar ochii le erau creionati cu negru. Din cauza asta ochii pareau foarte mari si stranii.
I-am privit cu atentie si dupa forma corpului mi-am dat seama ca printre ei se afla citeva femei. Partea de sus a bratelor le era tatuata cu portocaliu si negru. Niste bratari cu modele complicate si fine se vedeau desenate pe piele. Buzele femeilor erau pline, usor arcuite si senzuale.
Si barbatii si femeile aveau pielea bronzata. Un aramiu placut acoperit de o pulbere fina si stralucitoare.
Ma intrebam daca descoperisera metalele. Daca nu, atunci cu ce isi radeau capetele?

Toti, femei si barbati, purtau aceleasi camasi lungi, pina in pamint, cu bordura colorata si fara mineci. Pana si braiele colorate nu se deosebeau prea mult.
Poala camasilor si  braiele le erau impodobite cu desenele identice cu cele de pe vasele civilizatiei Cucuteni.

 

Nu-mi venea sa cred ca e posibil ca cineva sa ajunga acolo. Emotia descoperirii mi-a intepenit miscarile. De abia indrazneam sa mai trag aer in piept.
Nu cred ca m-au observat.
Discutia lor s-a incheiat, si, toti impreuna, au pornit-o inainte pe carare.
Eu mergeam in urma lor.
Nu stiu cit de mult am mers.
Ei s-au oprit. M-am oprit si eu. In acel moment am vazut ca la poala dealului sunt niste case imprejmuite cu garduri din nuiele. Nuielele erau inca verzi.

Casele aveau prispe inalte, cu stilpi subtiri, ciopliti in lemn, asezati jur imprejur, si acoperisuri tuguiate din stuf. Nu vazusem niciodata acoperisuri din stuf in realitate. Doar la televizor.

Nu stiu de unde a aparut un cird de copii.  Erau multi, poate douazeci, poate treizeci …
Aveau capetele rase, genele vizibil innegrite si camasi lungi, identice cu cele ale parintilor.
Nu stiam ce sa fac. Nu mi-a trecut prin cap sa fug. Nu simteam nici un pericol.
Ei s-au strins roata in jurul meu si ma priveau cu interes.
Eram bucuroasa ca ma vad si ca nu sunt invizibila.

As fi vrut sa le vorbesc. Dar ei nu scoteau nici un cuvint.
Articulasem ceva, simteam ca buzele s-au  miscat, insa nu-mi auzeam vocea.
Nu am intrat in panica.

Un fel de liniste ciudata s-a asezat peste toate. Am privit din nou cerul. Parea o cupola  inalta din care se revarsa azurul.

Un copil, caruia eu ii dadeam vreo patru-cinci ani, a facut un pas inainte. Am facut si eu un pas inspre el. As fi dorit sa il iau in brate.
M-am aplecat, iar el, cu o miscare rapida, mi-a tras fermoarul de la pulover. Fermoarul avea lungimea unei palme. L-a tras in jos si in sus de citeva ori.

M-a mirat indrazneala lui.

Ceilalti stateau si priveau fara sa spuna ceva.
Baiatul a zimbit inspre ceilalti copii. Mi-a zimbit si mie.
Nu stiam ce sa-i spun. Gindurile incremenisera in asteptare. Il priveam si aveam senzatia ca el incepe sa pluteasca.
Nu, nu era o iluzie optica. L-am vazut cum isi stringe picioarele sub el, turceste, si in pozitia asta sta suspendat in aer.
Restul copiilor au facut la fel. Toti pluteau in aer. Fara dificultate.

Singura care statea cu picioarele pe pamint eram eu.
Simteam cum ma invaluie caldura. Simteam cum imi ard obrajii. Simteam cum ei imi puteau citi gindurile.
Partea aceea rationala din mine imi spunea ca e imposibil ca sa pluteasca. Legea gravitatiei …
Insa partea irationala a mintii imi spunea ca de asta nu pot sa plutesc la fel ca ei, pentru ca sunt convinsa ca sunt supusa gravitatiei.

Desi totul parea foarte real, stiam ca visez. Repetam in gind : asa ceva nu poate fi adevarat.

Copiii se uitau la mine cu ochii lor hipnotici. Acum puteam si eu sa le citesc gindurile. Ei stiau ce ma opreste sa ma ridic in aer … si ma compatimeau. Le simteam compatimirea sincera, asa cum compatimim noi pe cineva cu un handicap fizic sau psihic.

Exact asta eram eu in ochii lor. O handicapata.

M-am intors cu spatele la ei si am pornit la vale pe carare. Alegam aproape sa ma rostogolesc. Iarba era foarte inalta iar vintul o pieptana cind intr-o directie , cind in alta.

M-am trezit in fata unei case lungi, ca un tunel semicircular,  asezata pe o prispa cu trepte din lut pe toate cele patru directii.
Nu avea usa. Nu avea ferestre. Doar o intrare boltita cam de statura unui om inalt.

Am intrat inauntru. De undeva de sus, prin niste ferestruici din acoperisul semicircular, patrundea lumina soarelui.
In primele secunde, din cauza intunericului ce parea si mai intunecat in comparatie cu lumina orbitoare de afara, nu reuseam sa vad.
Apoi insa am inceput sa deslusesc cite ceva.

Am cercetat peretii cu privirea. Pe un perete, sus, era fixat un cap de cerb cu niste coarne imense. M-a trecut un fior cind am vazut ca de-a lungul peretilor, direct pe pamintul galben batatorit, au fost asezate zeci de coarne de cerb. Perimetrul incaperii era marcat de coarne puse unele linga altele pe podeaua de lut.

Peretii aveau o culoare intre ocru si roscat. Un miros iute, intepator, se simtea in acea camera dreptunghiulara.
Inauntru, in afara de mine, nu se mai zarea nimeni.

 

Un loc de inchinaciune, un templu … cred ca asta e, imi spuneam in gind in timp ce cautam cu febrilitate noi informatii.
M-am apropiat de peretele cu capul de cerb. Ochii i-au fost scosi, iar in locul lor, cineva a bagat doua pietricele slefuite, apoi i-a conturat cu o nuanta de bleumarin.
Ma uitam impietrita la capul de cerb impaiat.
Din spate patrundea lumina prin unica intrare a incaperii. Patrundea mirosul florilor de cimp de afara si mirosul de iarba proaspat cosita.

Nu poate fi vis, imi spuneam eu insami in vis.

M-am apropiat si mai mult de perete. L-am atins cu mina. Am simtit lutul amestecat cu paie si mirosul iute emanat de pereti.
M-am ghemuit jos si am trecut cu degetele peste coarnele ce cerb asezate pe pamint. Oasele reci cu striatii faceau sa ma infior.

Nu poate fi vis, repetam in vis.

De ce ma incapatinam sa cred ca nu visez?  Nu stiu.

Doream sa ma pot ridica in aer, la fel ca ei. De ce lucruri banale pentru ei, mie imi erau interzise?
Ce aveam eu in minus? Ce-mi lipsea?  Mi se parea atit de nedrept sa trebuiasca sa umblu cu picioarele pe pamint.

M-am intins jos pe podeaua de lut. Soarele o incalzise. Mirosea a pamint, a paie, apa si flori de cimp. Lumina imprastia un polen auriu in incaperea semiinunecata. Fâşiii de lumina polenizata strabateau incaperea. As fi dorit ca in fiecare zi sa vin aici.

Simteam ca ma cuprinde somnul.

M-am trezit in patul meu, cu parul despletit si patura trasa pe fata.

PS. Nu cred in levitatia umana. Daca cineva cunoaste exemple concrete, rog sa le dea :)

Anunțuri

17 gânduri despre „"geometriile" unui vis

  1. >Oho! Minunată citire din Cronica Akashică! Am văzut în "National Geographic" un articol despre Cultura Cucuteni, iar arheologii îţi dau dreptate – cam aşa arătau satele acelor oameni. Le-am admirat şi eu ceramica, în muzeul din Piatra Neamţ. Aveau şi nishte statuete feminine, care purtau înauntru 28 de boabe – embrioni, calendar lunar?

    Apreciază

  2. >-X-, asta s-ar putea numi "un vis lucid" (lucid dream). nu de mult, asta a fost domeniul meu :). cat despre levitatie, in genul asta de vise totul e posibil, inclusiv levitatia.

    Apreciază

  3. >@Cristian CoceaSi se spunea in acel articol ca "cucutienii" aveau capetele rase? … nu cred.@literelibereIn ce sens a fost domeniul tau?@anonimMultumesc pentru link.Si Moldova e a noastra :)

    Apreciază

  4. >cu vreo cinci ani in urma, cind un prie ten psiholog mi-a pomenit de 'initiated lucid dream', am incercat si eu, desi asa-zisa initiere era f "subtire", nu am reusit, iar eu am ramas cu convingerea ca e din aceeasi 'cauza'pt/din care nu am putut fi niciodta hiupnotizata ; adevarat sau nu – nu stiu; nu as vrea sa cred in vise, dar imi place sa cred in visul din vis. fascinanta povestesa ta, -X,-, ai un dar de a povesti !!! … iau in aceste trei zileun negativ, o picatura de chihlimbar, alaturi de un vitraliu si stiu ca imi va fi mai usor… tie iti doresc un sfirsit de saptamina frumos

    Apreciază

  5. >Eu n-am sa comentez visul tau, care e absolut fantastic, dar voi retrai clipele in care, studiind ceramica de Cucuteni, am facut cateva desene in care reinterpretam liniile si distributia lor pe suprafata vasului, dar si cromatica aleasa. Am facut o sita de imprimat cu motive derivate din Cucuteni si am imprimat cateva materiale "decor", asa se numea panza pe care pictam. Apoi am picat peste ele. Acelea erau lucrari semestriae la disciplina Ornamente in diferite stiluri, asa ca picturile , oadata notate, au ramas la facultate. Mi-a ramas amintirea si de-acolo!Remarcabil articol!

    Apreciază

  6. >@literelibereE chiar asa de periculos?! … sincera sa fiu sunt 'afona' in acest domeniu :), insa mi-ai deschis apetitul pentru subiect …@anaDeci iti place cum am povestit!Mai am citeva vise in sertar. Tinind cont ca in virtual nu ma cunoaste nimeni, si putin imi pasa daca 'unii' (se stiu ei care), se vor amuza de cele scrise, voi continua sa le povestesc.Doar timp sa am.@MirelaAi putea sa-ti 'recuperezi' lucrarile de la facultate.Citind comentariul tau ma intreb de ce noi nu stim sa ne facem reclama.O idee ar fi si imprimarea acestor desene fantastic de frumoase pe tesaturi, baticuri, esarfe, tricouri, posete , draperii …Printr-a noua, in perioada aceea de adolescenta efervescenta, mi-am facut singura citeva fuste 'Cucuteni' … vecinele mele credeau ca le-am primit din strainatate :) :) :)

    Apreciază

  7. >Ar fi bine sa stiu sa-mi fac reclama! Asa cum stiu sa le fac altora, atat de putin imi stiu face mie…Si noi, ca popor, parca ne facem…antireclama, scuza devierea de la subiect…Cred ca erau teribile fustele Cucuteni, eu am facut multe rochii pentru Fondul Plastic, am si acum cateva mostre de imprimeuri inspirate din scrierile antice. O sa fac un post cu ele, mi-ai dat o idee. (Sincer, mi-am stricat camera foto si inca nu-mi permit una noua, care sa fie si de calitate, nu pot sa folosesc una de mana a doua). Dar ramane pe rol, ma voi gandi la asta. Lucrarile din facultate nu mai exista, adica au foat "pierdute", au fost furate foarte multe la revolutie, iar din Diploma am avut voie (da, ai citit bine!) sa ne luam doar cateva mostre, contra cost! Rectorul Nica a facut ce a vrut, odata instalat in functie, din pacate. As vrea sa se intample o minune si sa am din nou acces in atelierul de imprimat, sa imi refac sitele, foliile cu desenul in Abdeck (pentru filmare) si sa imprim, sa creez, Doamne…ce pacat ca nu fac ceea ce stiu si ma pasioneaza…M-am lungit aici, dar e o frustrare, un ateleir de imprimat e enorm de scump, iar acolo doar studentii mai au voie, dar nici ei foarte des. Totusi, cred ca fustele Cucuteni ar face FURORI LA PARIS!

    Apreciază

  8. >Foarte interesant visul tau. Eu rareori reusesc sa aduc vreun crampei de vis la lumina, si atunci ma bucur de el si il interpretez. Mi-ai facut pofta de un somn ancestral :)

    Apreciază

  9. >@MirelaImi inchipui niste fuste imprimate pe matase naturala, in serii restrinse sau chiar unicat, plimbindu-se prin Paris :)Pacat ca nu incerci sa faci ceea ce te pricepi. La imprimeuri ma refeream.Nu te-ai lungit deloc cu comentariul. Imi place sa ascult amintirile altora …@RaduPot spune ca si eu sunt in aceeasi situatie. Cam din clasa a XII-a au incetat visele. Visez rar cite ceva de care sa-mi pot aminti cind ma trezesc.Am inteles ca de fapt toti oamenii viseaza, in fiecare noapte, numai ca nu-si amintesc ce au visat :)

    Apreciază

  10. >@X, am ajuns prea tarziu ( dir amadi in persana? ). Extraordinar vis, stii, eu am copilarit prin zonele civilizatiei Cucuteni-lor si mereu sfredeleam pamanturile acelea argiloase, visand la un ciob de oala sau o statueta. Ai amintiri deosebite!Multe comentarii, e ciudat ca visam tot mai rar, foarte ciudat … parca nu am mai avea nimic de reglat in subconstientul nostru, totul e deja fixat, exersat, stiut … hm!

    Apreciază

  11. >De cind ai inceput sa inveti persana ?!Dir umadi = (tu) ai venit tirziuDaca este urmat de semnul intrebaarii inseamna " ai venit tirziu?"Dir umadam = (eu) am venit tirziu. :), nu ai sfredelit cum trebuie daca nu ai gasit nimic.Eu impreuna cu verisorul meu, niste colege de clasa si o vecina, cautam cetatea cavalerilor teutoni.Se intimpla cam prin clasa a saptea !Intradevar. Am avut citeva vise extraordinare. De abia acum imi dau seama ce lucruri extraordinare visam in copilarie.Voi incerca sa le povestesc.Povestitul e un pretext ca sa mi le aduc mai bine aminte.Cu ocazia asta mai exersez si limba romana.La mine nu e inca totul fixat sau stiut …

    Apreciază

  12. >@X , despre persana, am descoperit aici o multime de manuale, si , rasfoind cu surpriza am constatat cat de LOGICA si abordabila e gramatica ( cu exceptiile de rigoare). Am inteles si de ce apar mai multe cuvinte si formulari decat in traducere !!! daca nu te superi , te mai necajesc de acum sa profite cititorii. Doar ca trebuie sa ma retin, pentru a nu provoca cenzura, sau pentru a nu te surprinde cu expresii amuzante. Ai dreptate pentru corectie, parca anume gresesc sa fie o reactie acolo! :-)eu=am , tu=i, el=ast, voi=id, noi=im, ei=andDe fapt, dupa ce te obisnuiesti cu alfabetul, constructiile sunt destul de usor de dedus. Ce parere ai de: soali daram aya be an javab mi dah-i? Am reusit o propozitie nu ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s