senzaţii încrucişate

 

… povestirea continua de aici.

Mama incepuse sa-mi citeasca din biografia lui Kandinsky, insa pe mine, la acea virsta, nu ma interesau datele biografice.

Singurul amanunt interesant, si de aceea l-am si retinut, a fost faptul ca Wassily Kandinsky stia sa cinte la pian :) … asa cum imi inspirase numele lui cu citeva ore inainte, la cercul de desen. (probabil ca printr-o asociere cu numele lui Stravinsky, despre care stiam ca a fost compozitor)

A doua zi am rasfoit din nou paginile cartii. Cu cit mai mare atentie priveam picturile, cu atit mai mult le simteam atractia. Haosul de pe pinze imi era familiar. Recunosteam acolo frinturi din unele vise, sau mai bine zis  frinturi din clipele premergatoare trezirii …

Am reactionat violent cind mama mi-a zis sa ma imbrac ca sa mergem la doctor.
– Ce doctor? Nu sunt bolnava, am ripostat eu la gindul ca ma va duce la dentist :)
– Mergem la control cu ochii, mi-a zis ea in timp ce punea niste acte in poseta.
– La oftalmolog?, am intrebat eu de-a dreptul mirata. N-au trecut nici doua luni de la ultimul control.
Mergeam la control o data la sase luni, iar dintr-a noua, o singura data pe an.

– Nu mai comenta atat, mi-a reprosat mama. Nu o sa dureze mult.

Cunosteam bine Policlinica si nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ca in loc sa o luam spre holul ce ducea la cabinetul doctoritei mele, am intrat altundeva.
Nu am avut timp sa vad ce scria pe usa pentru ca eram cu gindurile aiurea. Ma tot intrebam de ce trebuie sa merg la control. Ceva nu-mi suna in regula.

Din prag am survolat cabinetul cu privirea. Pe pereti erau agatate mai multe planse, din care unele cu cifre si litere colorate, dar nu ca cele din cabinetele de oftalmologie, adica cu litere de marimi descrescatoare.
Mai erau si o serie de afise  alb-negru.

La masa o femeie eleganta, fara halat alb, ne-a intimpinat zimbitoare. Purta un pulover din mohair in nuante nisipii, pe git, mulat pe corp, pe care iesea in evidenta un sirag de margele de culoare verde inchis. Am o feblete neexplicabila pentru o anume nuanta de verde …
M-a privit cu ochii ei verzi, rimelati … si mi-am dat seama ca sunt supusa unui test de evaluare ‘la prima vedere’. Simteam cum sunt sfredelita cu privirea.

Au urmat citeva intrebari uzuale puse pe un ton neutru in timp ce-si tria plansele de pe masa.
Prima din ele, plina cu tot felul de cifre colorate, scrise cu linii punctate, frinte, ondulate si cerculete colorate mi-a fost pusa in fata.

Mi-a zis sa-i arat toate cifrele 2 pe care reusesc sa le gasesc.
I le-am aratat.

A urmat urmatoarea plansa. Mi-a zis sa-i gasesc toti ‘şapţii’.  Erau doi : unul de dimensiuni obisnuite iar celalalt, desenat intr-o culoare galben pal, acoperea o patrime din plansa.

In momentul in care mi-a cerut sa aleg citeva forme preferate dintr-un morman de figuri geometrice din plastic colorat  mi-a fost foarte clar ca testul nu avea de a face nici in clin nici in mineca cu vederea. E adevarat ca nu aveam virsta la care sa posed buletin de identitate, dar nici credula nu eram.

Cu o voce foarte calma doctorita m-a intrebat daca cuvintele sau cifrele tiparite ma fac sa aud sunete, muzica …
Nu, nu ma faceau.
I-am marturisit ca nu am ureche muzicala si ca nu cint in corul scolii.

Ea s-a prefacut ca nu aude raspunsul, sau poate ca nu era relevant ceea ce-i spusesem, si m-a intrebat daca culorile ma fac sa aud muzica sau daca sunetele muzicale capata pentru mine culori.
Mi-a fost greu sa-i dau un raspuns. Mi se intimplase ca portiuni din piese muzicale, in special sunetele de vioara, sa ma faca sa vad anumite compozitii cromatice in miscare … ca si cum un mixer ar fi amestecat niste culori vâscoase.
Dar acest lucru mi se intimpla foarte rar. Ceea ce mi se intimpla des era faptul ca puteam simti gustul cuvintelor.
Unele cuvinte imi dadeau senzatia de dulce, sarat, amar, acru, piperat, de arome de fructe sau mirosuri de flori, dar si miros de lemn, de peste, de ploaie,  sau chiar combinatii de gusturi si arome.

Ea nota in viteza pe o fişa. Scârţâitul stiloului spargea linistea de prinz in cioburi minuscule. Secundele treceau usor, ca o fulguire in bataia vântului.  In timp ce o priveam cum scrie, si cum i se leagana sirul lung de margele pe piept, cautam sa-mi dau seama care e scopul acestor intrebari. Ceva, nu stiu ce, ma facea sa cred ca mama discutase anterior cu ea si ca doctorita avea o serie de informatii despre mine.

Deci nu m-am mai mirat atunci cind m-a intrebat daca retin usor numerele : numerele de telefon, de automobil, zilele de nastere  … ( pe atunci nu existau carduri si  password-uri …).
Le retineam, si pot spune ca si acum le retin usor. „Arhiva de date”  o port in memorie si destul de rar mi s-a intimplat sa nu-mi pot aminti ceea ce aveam nevoie.

Mi-a dat sa citesc un sir de cuvinte apoi mi-a luat din mina pagina dactilografiata si m-a pus sa le scriu in ordine pe o alta foaie. A repetat exercitiul de citeva ori. Nu stiu cit de corect le scrisesem sau cite din ele le omisesem.
Intre timp ma tot intreba tot felul de lucruri, aparent fara nici o legatura unul cu altul.
Mi-a dat niste planse alb – negru si m-a pus sa-i identific o litera anume dintr-un amalgam de litere negre, albe si gri tiparite pe un fond gri dar mai inchis la culoare.

Sa fie vorba de un test de inteligenta ?, m-am intrebat fara sa vreau. Dar nu prea semana cu testul dat pentru clasa speciala de matematica …

Intr-un final, nu mai retin in ce context, i-am spus ca fiind foarte mica vizualizam mereu obiecte in momentul in care auzeam numele cuiva. De exemplu numele Oltea imi aducea in prim plan un ceaun iar cel de Silvia o rochie diafana bleu, dantelata si infoiata, sau o fata imbracata cu o astfel de rochie. Fata statea mereu cu spatele la mine iar eu ii priveam rochia bleu,  legata la spate cu o funda frumos aranjata.
Aceste doua prime amintiri le am inainte de a merge in grupa mare la gradinita.

Peste ani si ani am incercat sa-mi explic asociatiile respective dar nu am ajuns la nici un rezultat multumitor.

Intrebarile au continuat in acelasi ritm asiduu.

Nu e nimic grav, am auzit ca-i spune mamei. E o forma mai rara de sinestezie.
Sinestezie … ah, ce urit suna numele bolii acesteia. E oare molipsitoare?

Cind am ajuns acasa, primul lucru facut a fost un plonjon in rafturile bibliotecii.
Am scos cu furie Dex-ul si am cautat paginile cu litera S. In sfirsit am gasit definitia bolii : sinestezie  … perceptia mai mult decat a unei senzatii … asociere de senzatii …

Mi-a venit sa rid si am respirat usurata. Aceasta nu e o boala.
Mi se parea firesc sa percep lucrurile asa. Era lumea mea si nu as fi schimbat-o cu nici un pret.

Intr-o fractiune de secunda am revazut chipul mirat al profesorului de  la cercul de desen  … tocmai ii spusesem ca acel amestec de culori propus de el imi strepezeste dintii.
Deci el ii spusese mamei ca am exprimari ciudate de vorbire ! … si sunt convinsa ca intuise  corect boala de care sufeream.

Sinestezie …  amestec de sinuzita si anestezie  … si am inceput sa rid din cauza definitiei inventata ad-hoc. Multe prostii interesante imi treceau prin cap la virsta aceea !

In perioada facultatii am vorbit cu cineva de la Facultatea de Medicina sa-mi faca un test ‘specializat’  :)
M-a recomandat unui psiholog ce m-a ‘interogat’ mai rau ca la politie si in final mi-a zis ca ca diagnosticul corect ar fi cross-sensing metaphor combinat cu o forma de sinestezie denumita gustativ-lexicala :). 

Pe atunci nu exista Internet iar sursele de informare se reduceau la cartile existente in biblioteca.
I-am cerut niste titluri si nume de autori pentru a ma informa. Psihologul mi-a scris pe spatele unei retete o serie de titluri. Cind a terminat cu scrisul s-a ridicat de la birou si de pe raftul din spate a scos niste reviste, in franceza si engleza.

Acolo am vazut pentru prima data cum se manifesta sinestezia temporara la oamenii normali ce consuma  substante psihedelice, LSD sau Mescalina …

Cit de ciudata e Natura, imi spuneam in gind.
Mie, inlantuirile de forme multicolore  rasucite si rasfrinte in directii neasteptate, pictate de cei aflati sub efectul drogurilor psihedelice,  imi apareau frecvent in minte, involuntar, fara sa consum nici un fel de substante ajutatoare :)

Ma intrebam ce are in plus sau in minus creierul meu de poate scoate din neant astfel de imagini fractaliere, adesea in miscare …
L-am intrebat pe psiholog. El mi-a raspuns ca la carte, adica argumentat.
Nu aveam suficiente cunostinte de psihologie si de anatomie a creierului si deci nu-i de mirare ca nu am inteles tot ce zicea.
O fraza din disertatia stiintifica mi-a dat foarte mult de gindit.  El imi spunea ca situatia de cross-sensing metaphor poate apare si la persoanele ce-si pierd auzul sau vederea.

In copilarie, citeva zile, am trecut printr-o faza de orbire temporara.
Vazul mi-a disparut in timp ce ma jucam cu mingea, iar peste mai multe zile, mi-a aparut brusc in timp ce ma trezeam din somn. Am privit lumina amurgului reflectata de mobila lacuita din camera cu senzatia ca ma scufund intr-un ocean de arama topita.

Intimplarea am povestit-o mai demult pe vechiul blog de pe yahoo 360.

Nu stiu in ce masura acel eveniment a declansat resorturi nebanuite in mine, dar tin bine minte ca dintotdeauna cuvintele imi comunicau mai mult decit o informatie logica sau etimologica.
Senzatiile induse de cuvinte ma afectau fiziologic. Ma afecteaza si azi.
Exista cuvinte ce, intr-un context bine definit de restul altor cuvinte cheie, fac sa ma simt ciudat.
De exemplu, cuvintul ridicol imi produce senzatia de intepaturi in cerul gurii, iar insiruirea  „mirarile, neputintele, obsesiile”  intr-o singura propozitie, face sa-mi amorteasca usor pometii obrajilor … iar simpla pronuntie a cuvintului veşnicie  lasa in urma un miros placut de gutui :)

imagine blog – Magdalena Radulescu

 

Anunțuri

9 gânduri despre „senzaţii încrucişate

  1. >sunt o persoana sinestezica si as dori sa pot vorbi cu oameni care sunt interesati de acest lucru.pot sa vad sunete si sa aud culori…pot sa vad cu degetele culori pe corpul unui om daca ii fac masaj…sunt artist plastic si aceasta abilitate ma inspira insa cred ca as putea sa-i ajut pe oameni mai mult daca as sti cum…nu m-am nascut cu sinestezie,ci la un moment dat la un concert am intrat in transa si-am inceput sa vad sunetele care se ridicau din instrumente si umpleau sala…dupa ce-am iesit din transa am ramas cu aceste perceptii…dar nu numai cele 5 simturi cunoscute se amesteca…ci si simtul spatiului,al timpului al echilibrului,al temperaturii si multe altele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s