preţul nerenunţării

In anul 1913  mama lui Kandinsky soseste in Germania pentru a-si vizita fiul.
Cu aceasta ocazie Gabriele Munter ii face un reusit portret, din pacate extrem de putin mediatizat.
Cauza ar putea constitui-o si faptul ca lucrarea se afla la Princeton University Art Gallery, nu la un muzeu public de renume.

O femeie in virsta, cu un aer oarecum sever si foarte stapina pe sine, ne priveste prin ochi cenusii-albastri.
Cred ca a intimidat-o putin pe pictorita, caci pictorita nu era o femeie oarecare ci persoana cu care fiul ei isi impartea de un deceniu viata.

Wassily Kandinsky nu si-a pictat niciodata mama sau pe altcineva de sex feminin din familie. Nu le-a pictat nici macar pe cele doua sotii legitime : prima ( Anna Chimyakina) inainte de relatia cu Gabriele, cea de a doua (Nina Andreevskaya) dupa despartirea de dinsa.

Singura femeie pictata de Kandinsky o repezinta Gabriele Munter – „sotia neligitima”,  cum au numit-o criticii de arta germani.

Acestui amanunt i s-a dat interpretari multiple de catre psihologi. Ei au cautat sa-l inteleaga pe pictor prin prisma relatiilor avute cu mama si cu cele trei femei importante din viata   personala : Anna, Gabriele si Nina.

Nu e usor de patruns in universul interior al unui om.
Cert e ca, intotdeauna, radacinile ultime se infing in solul magic al copilariei. De acolo isi trage seva dulce sau amara fiecare din noi.

La Kandinsky lucrurile sunt putin mai complicate.
Mama sa, Lidia Ivanovna Tikheeva, divorteaza de tatal lui Kandinsky pe vremea cind copilul Wassily avea doar patru ani.
Initiativa divortului i-a apartinut mamei. La scurt timp ea se recasatoreste cu un alt barbat cu care va avea inca patru copii.
Invatatoare de meserie, aceasta femeie pe care insusi Wassily o considera foarte ciudata, nu-l abandoneaza definitiv pe copilul din primul mariaj.
Ea va pastra relatii amicale cu tatal lui Kandinsky si isi va vizita frecvent fiul in casa in care cei doi, tata si fiu, locuiau impreuna.
Uneori il va lua la ea, in casa noului sot si al fratilor vitregi.

Desi Kandinsky afirmase ca a avut o copilarie fericita si ca s-a bucurat de dragostea ambilor parinti, totusi, in unele scrisori adresate Gabrielei in perioada in care relatia lor era doar una platonica, recunostea faptul ca tristetea  il incoltea deseori.

“I was often sad. I sought something, I was missing something, I wanted something unconditional. And it seemed to me impossible ever to find what was missing. At that time I called the state of mind ‘the feeling of paradise lost.’”
October 11, 1903

Acel ceva ce ii lipsea il reprezenta  dragoste neconditionata si totala pe care nu a avut-o niciodata.

Mama lui Kandinsky isi impartea afectiunea intre toti copiii. Kandinsky era constient ca primeste doar o felie.
Aici trebuie cautata cheia care sa descuie misterioasa caseta a sufletului pictorului.

Toata viata Kandinsky a simtit nevoia acuta sa aiba linga el o femeie care sa i se supuna in intregime, sa-i daruiasca total orice, sa-i acorde incredere neconditionata, dragoste neconditionata, admiratie neconditionata …
Lipsa acestor caracteristici il va indeparta de prima sotie, Anna, iar mai apoi de Gabriele Munter.

La inceputul relatiei, Gabriele – studenta timorata dar foarte talentata,  reprezentase  idealul lui Kandinky. El traia extazul unui Pygmalion ce o modela pe Galatea.
Apoi insa, ucenica isi cauta un drum propriu in arta, isi cauta libertatea de exprimare si stilul care sa o defineasca.

Aceste cautari sunt interpretate de Kandinky ca pe o tradare.
Nu e vorba de invidie sau de ideea unei superioritati a spiritului de creatie masculin asupra celui feminin, cum am vazut ca si-au dat cu parerea unii critici.

Kandinsky dorea ca Gabriele sa-i apartina in intregime, cu sufletul in primul rind, nu doar cu trupul. Uniunea la care visa el era in primul rind o uniune spirituala care sa duca la intregirea sferei.

Fisura ce va genera ruptura apare in momentul in care Wassily realizeaza faptul ca dragostea Gabrielei nu este neconditionata si totala.
Gabriele se indeparta de acel model ideal pe care si-l construise inca din copilarie : femeie care sa-i acorde toata existenta ei si in afara de el, sau un scop insuflat de el,  sa nu aiba altceva pe care sa-si axeze viata.

Kandinsky nu a avut taria sufleteasca sa accepte ca sa fie impartit iar Gabriele nu sesiza faptul ca boala lui Kandinsky avea un singur remediu : renuntarea la propriile idealuri.
Dar daca si-ar fi dat seama oare ar fi renuntat?
E foarte greu de spus.
Unele femei, cum ar fi Jo Nivison (sotia lui Edward Hopper) sau  Marianne von Werefkin, au ales renuntarea. Mai bine zis au ales sinuciderea artistica. 
Altele insa nu.

Cine stie la ce se gindea Gabriele Munter in momentul in care ii facea portretul Lidiei Ivanovna Tikheevaincit a reusit sa o surprinda atit de bine …

Anunțuri

9 gânduri despre „preţul nerenunţării

  1. >e interesant cum incerci o "spiritualizare" a 'bolii' lui Kadinsky. daca n-ar fi fost pictor renumit probabil ca il bagai automat in zona psihopatilor. asa cum, de altfel, au facut-o multi critici.

    Apreciază

  2. >Nu vreau sa intru in discutii ample in ceea ce priveste legatura dintre anumite dereglari ale psihicului si oamenii de geniu, insa eu nu il consider pe Kandinsky un psihopat.Ca sa fiu mai clara voi da un citat cu definitia si comportamentul psihopatilor :"Se vehiculeaza prin presa numeroase conceptii gresite asupra persoanelor suferinde de psihopatie ( termen generic pentru bolile mintale; stare morbidă caracterizată prin reacţii neadecvate la mediu, prin ciudăţenii în comportare, de care bolnavul este constient), adesea fiind confundate cu cele suferinde de psihoze (boală psihică manifestată prin grave tulburări ale comportamentului, gândirii şi afectivităţii, de care bolnavul nu este conştient).Psihopatii nu sunt violenti, sunt rareori psihotici si raspund la tratament.Conform primei descrieri sistematice a psihiatrului Hervey M. Cleckley(1941) de la Medical College din Georgia, psihopatia consta intr-un set de caracteristici si comportamente. La prima vedere fermecatori, psihopatii fac de obicei o prima impresie buna si arata o normalitate remarcabila. Sunt egocentrici, necinstiti si nedemni de incredere, iar uneori au comportamente iresponsabile aparent fara alt un motiv decat pentru distractie. In mare masura lipsiti de vina, empatie si iubire, au ocazional si superficial relatii de prietenie si iubire."informatii preluate de la :http://www.medicalstudent.ro/neurologie-si-psihiatrie/ce-este-un-psihopat.htmlKandinsky nu se incadreaza in clasa de bolnavi descrisa mai sus.Sentimentele lui fata de Gabriele au fost sincere iar marturie stau scrisorile publicate in volum :http://www.amazon.com/Wassily-Kandinsky-Gabriele-Munter-Reminiscences/dp/3791334298Am citit un articol interesant in care autorul incerca sa explice cum de a ajuns Kandinsky la pictura abstracta si de ce aceasta 'abstractizare' a formelor se datoreaza tot divortului parintilor sai. In viitor voi reveni asupra a cestui articol :)

    Apreciază

  3. >-X-, cum explicam normalitatea? cine e normal si cine nu? noi toti suferim de diverse probleme psihice, majoritatea dintre noi nerecunoscand acest lucru. din perspectiva asta vorbeam despre Kadinsky. tu mi-ai dat explicatia stiintifica si eu zic ca artistul se incadreaza foarte bine acolo. a iubi sincer inseamna a respecta cealalta persoana si a nu-i ingradi libertatea in niciun fel. de fapt, stii unde se incadreaza el? in iubirea maniaca(emotie intensa si pasiune, dorinta puternica de posesiune) PS. nu stiu de ce dar nu pot accesa al doilea link. o sa mai incerc si maine.

    Apreciază

  4. >E greu de definit "normalitatea" iar definitiile au tinut intotdeauna de epoca in care au fost date.Nu am afirmat ca il consider pe Kandinsky normal ci doar ca nu il percep ca pe un psihopat. ( luind ca punct de plecare tot definitia data anterior).Sunt de acord ca el poate fi incadrat in categoria celor ce sufera de 'iubire posesiva' … nu stiu daca si maniaca.Ar trebui sa recitesc clasificarile astea insipide facute de psihiatri si psihologi :)Printre altele vreau sa spun ca Wassily Kandinsky a stat internat ln sanatoriu cu diagnosticul de depresie.

    Apreciază

  5. >@MirelaMultumesc mult pentru urari. Ti le intorc inzecit :) … si sper ca Noul An sa iti aduca tot ce ti-ai pus in gind…………………………………………………………………………..In ceea ce-l priveste pe Kandinsky e foarte usor sa comentam la rece si la distanta … E foarte usor in primul rind pentru ca marea parte dintre noi au trait in familii clasice.Poate un orfan de mama l-ar intelege mai bine pe pictor, dar ce-l mai bine l-ar intelege cineva care a trait impreuna cu tatal in timp ce mama si-a facut o alta familie.De foarte multe ori am incercat sa-l vizualizez pe copilul Wassily , nu pe pictorul de geniu ce avea sa devina, in timp ce-si privea mama alaturi de ceilalti copii, pe care ii rasfata zilnic, in timp ce el se bucura de atentia ei doar citeva saptamini de vacanta.Nu cred ca un copil poate iesi nemarcat sufleteste dintr-un asemenea experiment ce a inceput la virsta de patru ani …Da, e adevarat ca azi depresia reprezinta o boala banala de care sufera multa lume insa in perioada inceputului de secol cuvintul 'depresie' avea alte conotatii.Iar depresiile sunt de mai multe tipuri. Nu am cunostinta de diagnosticul pus pe fisa pacientului Kandinsky.Vreau sa ma informez … si chiar sa postez amanunte pe blog.In schimb am citit amintirile sale cu privire la starea pe care a avut-o atunci cind Gabriele l-a lasat singur la Murnau si a plecat sa-si viziteze rudele.Voi reveni la acest aspect cu mai multe detalii documentate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s