cum am făcut cunoştinţă cu Kandinsky :)

Kandinsky – Yellow-Red-Blue (1925) 
Centrul Georges Pompidou, Paris

Un anotimp incert, intre vara si primavara, ne asediase orasul. Calendaristic vorbind primavara nu se terminase, insa caldura verii se facea simtita chiar de la primele ore ale diminetii, imprastiind in aer un amalgam de esente vegetale dominate de cele de iarba si de pelin.
Pe malul apei mirosul de pelin era si mai puternic, de aceea, dupa terminarea orelor, alergam pina acolo sa-l inspir.

In acea zi aveam sa merg din nou la cercul de desen. Imi pusesem in geanta „ustensilele” fara sa ma grabesc, cum ma grabeam de obicei. Cu geanta pe umar si blocul de desen in brate strabateam la pas orasul ce forfotea de viata.

Am ajuns la timp si m-am aezat pe locul meu.
Profesorul ne-a controlat tema data anterior apoi ne-a vorbit putin despre culorile complementare si cele tertiare spunind ca suntem liberi sa pictam orice, indiferent de subiect, dar sa punem in evidenta aceste tipuri de culori.

Mie nu-mi plceau culorile foarte vii, nici acum nu pot zice ca imi plac.
Culorile tertiare ma tentau intradevar. Le gaseam mult mai elegante, rafinate, subtile … si prietenoase :)

Desenasem triunghiuri si cercuri partial suprapuse, in planuri paralele sau perpendiculare, unele in spatele altora,  meditind asupra felului in care sa le colorez.
Amestecam culorile fara sa ma gindesc ce vreau sa obtin. Le amestecam in proportii alese  la intimplare si ma bucuram in momentul imi care imi reusea cite o combinatie deosebita.

Profesorul trecea prin spatele nostru fara sa zica ceva. Se uita in tacere iar uneori zabovea cite un minut linga cite o masa privind atent la pictura neterminata.

S-a oprit din mers si m-a intrebat de ce am acoperit cu alte triunghiuri o parte din cercurile si triunghiurile pictate anterior.
Nu stiam ce sa-i raspund. Mai bine zis nu stiam de ce o facusem. Fusese un impuls pe care il ascultasem intrutotul.
Apoi m-a intrebat calm :
– De ce in unele zile pictezi toate triunghiurile cu virful in sus iar in altele pe toate cu virful in jos? E curios.
I-am raspuns imediat :
– Atunci cind afara ploua pictez triunghiurile cu virful in sus iar cind afara e soare le pictez cu baza in sus.

Si-a incruntat privirea o secunda asupra mea.
– Si ma rog de ce le pictezi asa?
Era culmea ca pina in acea secunda nu ma intrebasem de ce le pictez asa.
– Asa imi vine sa le pictez .. nu stiu.
Apoi am zimbit adaugind : cind ploua le pictez cu virfurile sus si baza jos ca sa se scurga apa pe ele.
El s-a incruntat cu adevarat. Nu a zis nimic si s-a deplasat la masa de linga mine.

Dupa citeva minute a revenit sa ma intrebe daca mama e acasa si ce numar de telefon avem.
„Asa-mi trebuie”, am zis in gind.” Suta la suta s-a suparat din cauza raspunsului si acum o sa sune acasa sa ‘ma raporteze’.”

I-am dat numarul simtind cum imi piere tot cheful de pictura.
Mi se parea absurd sa se supere din cauza unui raspuns pe care nici in vis nu l-as fi considerat nelalocul lui. Raspunsul venise spontan, fara cea mai mica intentie de a ma amuza.

Am iesit in curte si m-am dus la leagane. Leaganele existau acolo de pe vremea cind cladirea fusese folosita drept gradinita de copii.
Mi-am facut vint, din ce in ce mai mult, stind in picioare pe scaunul ingust … pina cind am reusit sa ma dau peste cap.
Ma invirteam in aer tinind miinile inclestate pe barele metalice privind cum iarba verde se amesteca cu cerul albastru, rasunator de albastru … acoperisurile caselor din jur isi schimbau pozitia, cind cu virful in sus, cind cu virful in jos, iar ferestrele translucente aruncau pete de lumina in jur … tufele de liliac de la poarta isi dizolvau movul parfumat pe albul peretilor Casei Pionierilor in timp ce  prundisul de sub scranciob aluneca in dire mute printre crengile copacilor din jur.
Imaginile se intrepatrundeau, se amestecau, se rasuceau intr-o spirala continua, interminabila, intr-un ritm masurat de bataile inimii pe care o simteam in urechi, in podul palmelor, sub pleoape …
M-am dat jos din leagan cu sentimentul ca nimeni nu va putea intelege vreodata felul in care gindesc si vad lumea.
Atunci am avut revelatia cuvintului singuratate.

M-am asezat din nou pe scaunul meu fara ca cineva sa-mi observe absenta.

Profesorul, cu o carte in mina,  a intrat in salon.
Am luat la repezeala un tub in mina prefacindu-ma ca lucrez. Nu doream sa-mi faca si alte observatii.
S-a oprit exact in faţă, a deschis cartea la o pagina anume, si asa deschisa a asezat-o pe masa.
Nu puteam citi ce scrie. Era o carte in limba rusa iar eu nu faceam rusa la scoala.
Dar nu scrisul era important ci picturile in culori contrastante ce imi apareau rind pe rind dind la  parte foile lucioase.

Ma intriga sa descopar picturi ce aduceau cu unele desene facute de mine. In momentul  in care am vazut cercul negru ce domina figurile abstracte in tonuri vii am simtit cum imi pierd toata energia. Desenasem cindva un soare negru ce rasarea intre muntii luminati din interiori, ca niste abajururi piramidale.
Acum profesorul isi va inchipui ca am copiat de aici ideea si nu-l voi putea convinge ca in viata mea nu vazusem aceste picturi, imi ziceam in gind neputind sa-mi revin cu totul din socul provocat de ele.

As fi vrut ca sedinta sa se termine cit mai repede si sa merg acasa. Nu-mi pasa daca ai mei ma vor certa din cauza felului in care i-am raspuns profesorului.
Doream sa ma intind pe patul meu si sa citesc ceva frumos … un jurnal de calatorie din spatii geografice pe care banuiam ca nu le voi vedea vreodata.

Profesorul venise din nou linga mine.
– Ti-au placut picturile lui Kandinsky ?,m-a intrebat el cu vocea leganata pe care o avea de obicei.

 

 Kandinsky – Russian Woman in a Landscape (1906)
Kandinsky … Kandinsky … numele rezona placut in auz. Are nume de pianist, am gindit doar pentru mine, nemaindraznind sa spun ceva cu voce tare.

– Da, imi plac … dar nu toate.
– Care din ele iti place mai mult?, m-a intrebat din nou el.
Am rasfoit din nou paginile cu foarte multa atentie.
– Asta, am aratat pe pagina incercuind cu degetul cadrul picturii ce-mi placea cel mai mult.
– Si care zici ca nu-ti place?, a fost curios sa afle profesorul.
Am ezitat cu raspunsul.
– Cred ca aceasta, si i-am aratat pagina cu lucrarea in cauza.
Secundele se scurgeau intr-o liniste totala.
L-am auzit ca spune : poti lua cartea cu tine pina la sedinta viitoare. 

Mirarea atinsese maximul. Daca imi dadea cartea inseamna ca nu-l enervase raspunsul meu! … nu stiam ce sa cred.
Judecasem toate prin mintea mea de copil si nu-i de mirare ca ajunsesem la o concluzie  copilareasca :)

– De ce nu lucrezi?, m-a intrebat el in timp ce analiza coala de desen.
– Lucrez, i-am raspuns eu cu jumatate de gura.
El a zimbit si a clatinat din cap apoi si-a presat virful degetelor pe coala, fara ca sa se murdareasca :)

Nu mi-am putut opri zimbetul. Deci profesorul are inclinatii de politist ! …

Seara, acasa, am privit din nou picturile. Nu stiam mare lucru despre pictura abstracta. Nu stiam nimic despre acest Kandinsky. Nu stiam de ce aveam impresia ca-i vazusem picturile inainte … eram convinsa insa ca nu le vazusem nicaieri.
Ma intriga faptul ca desenasem lucruri asemanatoare cu cele din carte.
Ma intriga faptul ca profesorul nu ma considera o plagiatoare, cum eu insami ma consideram desi imi foarte limpede ca nu ma inspirasem din compozitiile aiuristice ale rusului astuia cu nume de pianist.

Mama a intrat in camera cu o farfurie de cirese galbene.
A asezat-o pe masa si m-a intrebat de carte spunind ca imi va traduce biografia lui Kandinsky.

O secunda mirarea mi-a traversat toate incheieturile… apoi mi-am dat seama de ce imi ceruse profesorul numarul de telefon. Sa o intrebe pe mama daca stie limba rusa.
De asta imi daduse cartea acasa!

Toate supozitiile facute la cercul de desen fusesera gresite.
Trebuia sa-mi inchipui …  nu s-ar fi suparat niciodata,  pe nici unul din cei ce veneau la cerc, si sincera sa fiu, ar fi avut destule ocazii :)

Anunțuri

17 gânduri despre „cum am făcut cunoştinţă cu Kandinsky :)

  1. >Frumoase amintiri! … "casa pionierilor"? … ne intrecem la povestit? Ne scufundam pe rand in trecut, stam acolo cat putem, in apnee, si iesim cu bucatelele de fericire gasite, sa le exploreze si ceilalti. De ce ai imbracat povestirea totusi cu atatea "ingrijorari"?

    Apreciază

  2. >@gabilutzaNu stiu daca mai am suficienta energie sa ma iau la 'intrecere' cu cineva :)De cite ori imi voi aminti ceva interesant … voi povesti.Ai facut o comparatie foarte interesanta intre cel ce-si aminteste de copilarie si scafandrul ce plonjeaza in adincuri … inteleg un pic mai altfel aceasta comparatie pentru ca, pe vremuri :), obisnuiam sa stau mai mult in apa decit pe uscat.Sa vad ce vei povesti pe blogul tau …"De ce ai imbracat povestirea totusi cu atatea "ingrijorari"? "Nu am inteles intrebarea.@ElenaDe multe ori ma ia gura pe dinainte si dupa aceea se intimpla sa-mi para rau … bine ca pe profesor nu-l suparase raspunsul.

    Apreciază

  3. >Mi-e dor de Casa pionierilor, la cercul de pictura eram mai fericita decat in orice alt loc. Uneori ma trezesc retraind momente de fericire de pe vremea aceea. Intalnirea ta cu pictorul cu nume de pianist e atragator descrisa…-X-, ma gandesc ca mi-ar placea sa-ti citesc cartea (da, o carte care sa adune articolele de pe blog), imi regasesc crampeie de viata fericita in posturile tale si ma minunez! ERAM mai fericiti ATUNCI, indiscutabil! Cat despre….pianist, numai de bine! ;) Si despre domnul profesor!

    Apreciază

  4. >draga -X-, dupa o copilarie marcata de picturi si pictori ma mir ca ai ales o cariera stiintifica.dar, iata, nu e totul pierdut, profitam noi acum de pasiunea ta pentru pictura.:)

    Apreciază

  5. >@MirelaVremurile trecute nu se pot intoarce … insa noi ne putem intoarce acolo ori de cite ori vrem :)Ce folos ar avea o carte daca toate textele pot fi citite aici, in virtual?@litereliberePasiunea mea nu a reprezentat-o pictura ci lingvistica :).Pentru pictura nu cred sa fi avut cine stie ce inclinatii dar sunt convinsa ca pentru lingvistica si limbi straine am 'un ceva' in plus fata de altii.Dar nu a fost sa fie … :( :( :("Am fost trimisa" la cercul de desen pentru a mi se umple cumva timpul liber … si spre norocul meu am descoperit o lume ce mi-a deschis mii de ferestre spre alte lumi si mi-a amplificat apetitul pentru istorie, mitologie, literatura si tot ceea ce parea misterios, incantator, intangibil.

    Apreciază

  6. >Așa este, nimic nu se întoarce, dar, în afara celor mai prețioase clipe din viața mea, pe care le petrec, EVIDENT, lângă iubita mea fiică (si iubitul meu soț), nu am nimic atât de atrăgător care să echivaleze cu anumite momente din trecut. E suspect cât de captivant devine (cu excepțiile amintite) tot ceea ce a fost cândva (în ceea ce mă privește). Incomparabil, de neînlocuit și….ireversibil. Imi amintesc un fragment din "Sido" de Colette, unde admirabila scriitoare franțuzoiacă spune:"…atunci m-am despărțit definitiv de copilărie și de fericire". Și nu se poate spune ca nu a avut parte de o existență împlinită, dar…E una din cărțile pe care le citesc anual.(”Sido.Cârceii de viță.” de Colette).

    Apreciază

  7. >eu nu am avut talent la desen, dar unul dintre profesori ne-a invatat sa intelegem nu doar desenul , ci mult mai mult decit atit; dn pacate, nu ne-am bucurat impreuna cu Domnia Sa de Arta, decit un an… acum, aici, pe blogul tau, cu ajutorul tau, reincep sa ….. recuperez (exprimare gresita? – adevarul, insa ramine si multumesc frumos!)

    Apreciază

  8. >@MirelaAm notat pe lista de lectura ”Sido.Cârceii de viță.” de Colette :)As dori sa o pot descarca in format electronic de undeva …@_/_ :) nu am uitat de Remedios Varo. E pe rol. Da, am desene din acea perioada.Parca 15:41 sau 14:51 era un pseudonim mai usor de retinut.@sisifNici eu nu am talent la desen … nu e nici o tragedie.Bine ca pot povesti despre tablouri, pictori, sculpturi (l-am neglijat pe Brancusi :( ), muzee, licitatii si expozitii.Dar mai ales e bine ca se mai gasesc unii care vin pe aici sa citeasca :)

    Apreciază

  9. >Încerc să o găsesc, dar nu știu dacă există în format electronic. Eu am două exemplare apărute la Editura Globus pe vremuri. M-am bucurat să o găsesc la un Anticariat online, nou-nouță din fericire (exemplarul meu era ferfeniță, doar marii clasici mai ”pățesc” la fel!)Și…Quartetul din Alexandria, absolut … ferfeniță. O să caut si Durell, sper că s-a reeditat!P.S. Ai o dedicație la mine.

    Apreciază

  10. >Acum am sosit acasa,a fost o binefacatoare, frumoasa, dar si obositoare zi de shopping!Linkurile (doua) cu colinde pentru prieteni:ENYA singing Carols Christmas:http://www.youtube.com/watch?v=nYZRxq3jCJo&feature=player_embeddedhttp://www.youtube.com/watch?v=IOYLwm_0XXc&feature=player_embeddedSi dedicatie facuta exclusiv tie personal, Kenny G – Let It Snow – Christmas:http://www.youtube.com/watch?v=vDrmmcKM9Mk&feature=player_embeddedSper sa iti placa fiecare stil!

    Apreciază

  11. >Multumesc mult :)Sa stii ca m-ai nimerit cu piesa muzicala, si nu o zic ca sa-ti fac placere … efectiv m-ai 'nimerit' cu ritmurilor de jazz pe care le are melodia.Rascolesc prin arhiva pentru a gasi ceva care sper sa-ti placa.Sa-l astepti pe Mos Craciun la tine pe blog :)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s