albastru de octombrie

Există multe nuanţe de albastru, însă pentru a o vedea pe cea propusă azi va trebui să dau o fugă până în Siberia.
Mă voi opri preţ de câteva minute la Muzeul de Artă din Omsk, oraş al gheţurilor, dar în care, vara, temperaturile pot depăşi +40C.

Cum de am ajuns aici?

Povestea începe în copilărie. Pe atunci mă întrebam cine să ştie să picteze ceaţa.
…  după ani şi ani l-am descoperit pe Isaac Levitan.

Afinitatea mea pentru peisajele lui a fost instantanee şi tulburătoare iar senzaţia de deja vu, ce se accentua cu fiecare nouă pictură descoperită, nu mi-o puteam explica în nici un fel. Aşa că am renunţat. La căutatul explicaţiilor  vreau să spun  … căci la picturile lui nu cred că voi renunţa vreodată.
În ele, picăturile acelea de sânge slav ce-mi dau peste cap calmul teuton şi resemnarea  mioritică, îsi astâmpără reverberaţiile.

Câteva repere biografice din viaţa pictorului le-am prezentat în înserările lui Isaac Levitan, deci nu are rost să le repet.

Isaac Levitan (1860-1900) e considerat  cel mai fin peisagist rus şi se zice ca a reuşit performanţa de a sublima în culoare literatura lui Cehov şi muzica lui Ceaikovsky.

Nu degeaba s-a spus că peisajele lui sunt lirice :)
Liric e şi cerul din pictura expusă la Omsk.  Pastelul pe hârtie din blogul de azi, intitulat Autumn.The Manor, a fost făcut in 1894.
Aceasta nuanţă mai specială se numeşte albastru cerulean. Americanii însă prefera denumirea de Kentucky blue.

E nuanţa cerului de octombrie  deasupra pădurilor de mesteceni şi fagi.
E cerul în care s-a absorbit întreaga mea copilărie.
Jos am rămas eu şi o mână de sentimente ne(a)dresate, mai tăioase ca lama unei săbii de cruciat.  De aceea nu vreau ca cineva să se apropie prea mult de mine.  Uneori nici măcar distanţa nu poate garanta siguranţa.  Distanţa nu garantează nimic.

…  frunzele brumate căzute la rădăcina copacilor împrăştie un miros jilav, pe care, după ani, la mii de kilometri distantă, îl simt prin toţi porii sufletului … şi-l inspir :)

Anunțuri

7 gânduri despre „albastru de octombrie

  1. >peisajului i s-ar potrivi versurile lui esenin:)Focul vânăt e gonit de vânt,Zările-au uitat să mă mai doară…De iubire-ntâia oară cânt,La scandal renunţ întâia oară.Am fost crâng părăginit pe loc,La femei şi vodcă dam năvală.Nu-mi mai place azi să beau, să joc,Să-mi pierd viaţa fără socoteală.E de-ajuns să te privesc tăcut,Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,Ca uitand întregul tău trecut,Tu să nu mai poţi pleca la altulTu – mers gingaş, tu, surâsul meu,Dac-ai şti, cu inima-i pustie,Cum poate iubi un derbedeuŞi cât poate de supus să-ţi fie.Cârciumile le-aş uita pe veci,N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,De-aş atinge aceste braţe reciŞi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,Depărtarea mi-ar părea uşoară…De iubire-ntâia oară cânt,La scandal renunţ întâia oară.Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.Toate trec ca floarea spulberată.Veştejit de-al toamnei mele frigNu voi mai fi tânăr niciodată.N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acumInima racită prea devreme.S-o pornesc desculţ din nou la drum,Stamba luncii n-o să mă mai cheme.Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,Pui pe buze flacăra pornirii.O! Pierdutul prospeţimii harCu vioiul clocot al simţirii!În dorinţi încep zgârcit să fiu,Te-am trăit sau te-am visat doar, viată?Parcă pe un cal trandafiriuVesel galopai de dimineaţă.Toţi suntem vremelnici pentru veci,Rar ning fragii frunzele deşarte…Binecuvântat să fie deciCă trăiesc şi să mă duc spre moarte.

    Apreciază

  2. >@dsTraducerea nu mi se pare foarte reusita …In mod sigur ca in original aceste versuri sunau altfel … atit semantic cit si in ceea ce priveste muzicalitatea.@sisifSi mie imi place sa privesc cerul de la radacina copacilor, intinsa pe jos, cu fruntea sprijinita de scoarta …

    Apreciază

  3. >… Doar ea, înserarea şi drumul străjuit de mesteceni luminaţi de lună… ceaţa o învăluia treptat şi-i dădea un sentiment de siguranţă… Şi muzica lui Ceaikovski… Se reîncărca de linişte………………………………E foarte liniștitor acest albastru și deosebit de leneșă în splendoarea ei această seară de toamnă…P.S. Să fie ”albastru cerulean”, albastrul ceruleum de la Fondul plastic, atunci cand încă se mai puteau comanda culori? Sau bleu ciel…cu ceruluem seamană bine, cu cel de pe vremuri, din culorile de ulei decorative.

    Apreciază

  4. >Am preferat denumirea "cerulean" in detrimentul formei latine "ceruleum" :)Nu stiu ce culori se gaseau pe vremuri la fondul plastic. Incepind cu primul an de liceu 'am pus in cui' putinele ustensile de pictura pe care le foloseam.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s