dramaturgie în rama unui tablou

 

Cu ani în urmă mi-am descoperit pasiunea de a căuta tablouri pornind de la un cuvânt sau de la o idee.

Jocul acesta pe diagonală m-a captivat în aşa măsură încât m-a făcut să scotocesc după lucruri din ce în ce mai ciudate şi mai greu de găsit.

Dacă iniţial căutările mele porneau de la idei foarte simple, cum ar fi : evantaiul, ţiganii în pictură, albastrul, Maria Magdalena, chitara, evreul, Orientul, dansul …  în final am ajuns să caut jocurile de noroc, moartea, oglinda, disperarea, catifeaua, octombrie, culorile muzicale, ceaţa, vântul, liniştea …

Aşa l-am descoperit pe Georges de la Tour, dar şi pe Anders Zorn, Galizia Fede si Frantisek Kupka.

Căutam picturi pe tema jocurilor : jocul de cărţi, de şah, de zaruri … când am dat peste o imagine în faţa căreia am stat minute bune delectându-mă cu toate detaliile.
E vorba de Jucătorii de zaruri, tabloul unui pictor francez baroc îngropat de vremuri şi redescoperit de timp.

Azi însă nu îi voi deranja pe jucătorii de zaruri deoarece şi un alt tablou, The Fortune Teller de la Muzeul Metropolitan din New York,  merită toată atenţia :)
Aceasta e una dintre puţinele picturi diurne ale autorului, şi trebuie precizat faptul că de La Tour e un maestru al umbrelor şi penumbrelor, al scenelor la lumina lumânărilor fumegânde.
Considerat unul din cei mai originali tenebristi, el e totodată un veritabil precursor al picturii realiste moderne.

Georges de La Tour a trăit in perioada 1593-1652  şi a pictat într-un stil propriu, elegant si rafinat, vizibil influenţat de tehnica lui Caravaggio în ceea ce priveşte construcţia  scenelor şi dinamica acţiunii.

Am mai vorbit despre el cu ocazia vizitei virtuale  făcută la Muzeul de Artă Estică şi Vestică din Odesa, Ucraina.

Ceea ce mă atrage la tabloul de faţă e aerul teatral al scenei.
O primă privire ne aduce în faţă pe tânărul înconjurat de ţigăncile ce i-au propus să-i  ghicească viitorul.

Dupa câteva secunde sesizăm naivitatea personajului masculin şi dexteritatea cu care ţiganca din stânga îi fură punga cu galbeni, iar cea din dreapta îi taie lanţul cu medalion.

M-am întrebat cum poate fi tânarul atât de naiv … însă apoi m-am încruntat din cauza grabei cu care pornisem să judec acţiunea tabloului.
Nu ştiu ce mă face să cred că pictorul francez a redat un act dintr-o piesă jucată de o trupă de actori ambulanţi, căci numai astfel îmi pot explica  minuţiozitatea regizorală al scenei.

 

 

Mi-a sarit în ochi chipul imobil al fetei  … aceşti ochi hipnotici şi alunecoşi.
Pielea ei fină, cu aspect de păpuşă de porţelan, contrastează din plin cu faţa zbârcită a  batrânei ghicitoare din dreapta.

 

Îmi place felul în care Georges de La Tour a construit mimica feţelor şi mişcarea scenică a mâinilor.
Deşi toţi ochii sunt aţintiţi asupra personajului masculin, acţiunea nu se consumă la nivelul privirilor ci la cel al mâinilor.

De la Jucătorii de Zaruri  la  Plata Datoriilor, de la  Cearta Trupei de Muzicanţi  la  Trişorul cu Asul de Treflă, dar nu numai, pictorul îşi demonstrează calităţile indiscutabile de regizor.

Poate nu e rău să reamintesc faptul că Georges de La Tour a învăţat pictura mai mult de unul singur … din mers  :)

 

Free website hit counter