dramaturgie în rama unui tablou

 

Cu ani în urmă mi-am descoperit pasiunea de a căuta tablouri pornind de la un cuvânt sau de la o idee.

Jocul acesta pe diagonală m-a captivat în aşa măsură încât m-a făcut să scotocesc după lucruri din ce în ce mai ciudate şi mai greu de găsit.

Dacă iniţial căutările mele porneau de la idei foarte simple, cum ar fi : evantaiul, ţiganii în pictură, albastrul, Maria Magdalena, chitara, evreul, Orientul, dansul …  în final am ajuns să caut jocurile de noroc, moartea, oglinda, disperarea, catifeaua, octombrie, culorile muzicale, ceaţa, vântul, liniştea …

Aşa l-am descoperit pe Georges de la Tour, dar şi pe Anders Zorn, Galizia Fede si Frantisek Kupka.

Căutam picturi pe tema jocurilor : jocul de cărţi, de şah, de zaruri … când am dat peste o imagine în faţa căreia am stat minute bune delectându-mă cu toate detaliile.
E vorba de Jucătorii de zaruri, tabloul unui pictor francez baroc îngropat de vremuri şi redescoperit de timp.

Azi însă nu îi voi deranja pe jucătorii de zaruri deoarece şi un alt tablou, The Fortune Teller de la Muzeul Metropolitan din New York,  merită toată atenţia :)
Aceasta e una dintre puţinele picturi diurne ale autorului, şi trebuie precizat faptul că de La Tour e un maestru al umbrelor şi penumbrelor, al scenelor la lumina lumânărilor fumegânde.
Considerat unul din cei mai originali tenebristi, el e totodată un veritabil precursor al picturii realiste moderne.

Georges de La Tour a trăit in perioada 1593-1652  şi a pictat într-un stil propriu, elegant si rafinat, vizibil influenţat de tehnica lui Caravaggio în ceea ce priveşte construcţia  scenelor şi dinamica acţiunii.

Am mai vorbit despre el cu ocazia vizitei virtuale  făcută la Muzeul de Artă Estică şi Vestică din Odesa, Ucraina.

Ceea ce mă atrage la tabloul de faţă e aerul teatral al scenei.
O primă privire ne aduce în faţă pe tânărul înconjurat de ţigăncile ce i-au propus să-i  ghicească viitorul.

Dupa câteva secunde sesizăm naivitatea personajului masculin şi dexteritatea cu care ţiganca din stânga îi fură punga cu galbeni, iar cea din dreapta îi taie lanţul cu medalion.

M-am întrebat cum poate fi tânarul atât de naiv … însă apoi m-am încruntat din cauza grabei cu care pornisem să judec acţiunea tabloului.
Nu ştiu ce mă face să cred că pictorul francez a redat un act dintr-o piesă jucată de o trupă de actori ambulanţi, căci numai astfel îmi pot explica  minuţiozitatea regizorală al scenei.

 

 

Mi-a sarit în ochi chipul imobil al fetei  … aceşti ochi hipnotici şi alunecoşi.
Pielea ei fină, cu aspect de păpuşă de porţelan, contrastează din plin cu faţa zbârcită a  batrânei ghicitoare din dreapta.

 

Îmi place felul în care Georges de La Tour a construit mimica feţelor şi mişcarea scenică a mâinilor.
Deşi toţi ochii sunt aţintiţi asupra personajului masculin, acţiunea nu se consumă la nivelul privirilor ci la cel al mâinilor.

De la Jucătorii de Zaruri  la  Plata Datoriilor, de la  Cearta Trupei de Muzicanţi  la  Trişorul cu Asul de Treflă, dar nu numai, pictorul îşi demonstrează calităţile indiscutabile de regizor.

Poate nu e rău să reamintesc faptul că Georges de La Tour a învăţat pictura mai mult de unul singur … din mers  :)

 

20 de gânduri despre “dramaturgie în rama unui tablou

  1. >Imi amintesc cum ne stressa profa de istoria artei cu Georges de la Tour si diverse diapozitive (trisorul). Trebuia sa fi tu in locul ei :)Chipul fetei este fantastic, ce ma bucur ca ai gasit lucrarea asta!

    Apreciază

  2. >ce m-a fascinat intotdeauna la Georges de la Tour a fost felul in care a zugravit flacara.. un clar~obscur semidens in care aproape ca simti caldura acelei surse.. cel mai mult imi plac Visul Sf. Iosif si meditatile Magdalenei.. :)

    Apreciază

  3. >@SirgPictura aceasta a fost autentificata destul de recent … probabil ca profesoara ta, pe timpul cind isi facuse studiile, nu avusese ocazia sa o vada :)Intr-o perioada, cei de la Muzeul Louvre si-au exprimat dorinta sa o achizitioneze.Americanii au refuzat iar cota lucrarii a urcat foarte mult.Dupa aceea francezii si-au retras oferta … iar pretul ei a coborit la fel de mult precum urcase.S-a speculat pe ideea ca nu ar fi fost pictata de Georges de La Tour.Pictura a fost curata si restaurata iar in acel moment a iesit la iveala numele localitatii in care a trait pictorul francez . (vezi dreapta sus).Stilul lucrarii e evident, dar si felul in care au fost alese culorile … acest 'oranj de piersica' va reveni si in alte tablouri pictate de Georges de La Tour.@_sublimBine ai revenit :)Trebuie sa recunoastem ca 'fumul candelelor' e un lucru nu chiar la indemina oricarui pictor.Ma intrebam ce l-a facut sa se dedice cu atita fidelitate scenelor la lumina luminarilor?… imi place felul in care a pictat parul Mariei Magdalena .

    Apreciază

  4. >Nu-mi amintesc lucrarea asta, dar imi amintesc de altele, in special una cu jucatori de carti, probabil Trisorul. La aia ma refeream :)Un alt pictor cu care ne-a exasperat a fost Velasquez si Las Meninias (sper ca asa se scrie, pt ca nu stiu sa fac acel n cu tilda). Cred ca am dat teza din lucrarea aia. Crede-ma ca exista oameni care pot vorbi de o singura pictura timp de o ora sau chiar 2!

    Apreciază

  5. >-X-, sper să nu închizi blogul, e blogul blogurilor de ARTĂ!Eventual, mută-l pe WordPress, e doar o sugestie oarecare, tu știi mai bine ce ai de făcut. Sau ia legătura cu alți posesori de blog pe blogspot. Doar pe blogspot întâmpin și eu dficultăți în a mă loga, din păcate. Și nu te pot ajuta, deoarece eu am blogul pe un domeniu privat, Dexign, funcționează după alt principiu și nu depind de astfel de inter-conexiuni. Sper să se rezolve, ai un blog PERFECT!Am privit îndelung tabloul, îl știam bine, dar nu-l cunoșteam atăt de bine!Pe lângă acuratețea și finețea detaliului, dar și a cromaticii stilate, e ceea ce tu sugerezi aici: dramaturgie! Țigăncile sunt de o rară expresivitate! Atât cea perplexă (aparent, că de fapt, e foarte atentă!) cu ochi alunecoși, cât și cea ”sexi” și foarte atentă la furtișag, cu piptănătură spaniolă, dar și hoața întoarsă într-un semiprofil accentuat, care îi dă un ușor aer detașat…eroare…ea fiind, de asemenea, extrem de atentă la jecmănirea fraierului! Flăcăul, tânăr, frumușel, bogat și PĂMPĂLĂU are exact expresia la care mă pot aștepta! Felicitări, domnule De La Tour!Felicitări -X-, m-ai încântat în mod deosebit cu acest tablou uitat în amintiri…străvechi, dar redescoperit datorită arhivei tale de aur!

    Apreciază

  6. >te urmăresc cu interes, chiar dacă nu prea las comentarii. sincer, după mine e cel mai bun blog de artă românesc. poate și pentru că ști să-l personalizezi minunat.felicitări și spor la lucru.

    Apreciază

  7. >orice as adauga e acum ar fi de prisos; cum din varii motive e o perioada cind trebuie sa citesvc mai mult teatru, iata ca, astfel, invat sa si altfel dramaturgia. :) un sfirsit de saptamina placut.

    Apreciază

  8. >Vesti bune :)Pot sa-mi accesez din nou contul pe Blogger.Nu aveam de gind sa inchid blogul, cum gresit s-a inteles, insa daca, prin absurd, nu voi reusi sa ma loghez, voi fi nevoita sa-l abandonez …Cu ceva timp in urma mi-am deschis cont pe wordpress, insa din locatia in care sunt la ora actuala, nu il pot activa … deci nu il pot folosi.Problemele mele cu netul sunt mult mai complicate si nimeni nu ma poate ajuta.weekend placut tuturor!

    Apreciază

  9. >Iranul nu cenzureaza accesul la WordPress.Dovada? … comentariile pe care le las din cind in cind pe unele bloguri de acolo ( literelibere, Elena Agachi, insemnari din subterana, gabilutza, Gabriela Savitsky …Platforma oferita de WordPress are niste conditii de securitate speciale.Pe de alta parte, unii din Internet Providerii iranieni trimit un minimum de informatii legate de utilizatorii lor, iar acest minim de informatii nu intruneste conditiile cerute de cei de la WordPress.Ei vor sa stie exact cine esti :)Nu ofera facilitatile platformei lor oricui … despre care nu au informatii complete..Din orasul in care locuiesc in prezent, am incercat sa-mi activez contul folosind trei conexiuni diferite de Internet, in afara celei curente.Nu am reusit.E ca si cum as merge la o banca cu un buletin sau pasaport din care lipsesc datele esentiale.In alte orase situatia aceasta se intilneste mult mai rar.E plin WordPressul de bloguri in limba persana scrise de utilizatori cu domiciliul in Iran.

    Apreciază

  10. >@MirelaIn legatura cu ce spuneai despre coafura spaniola a ghicitoarei din partea stinga a tabloului … mie mi se pare ca seamna cu femeile din stampele japoneze :) ( picturile lui Katsushika Hokusai, Hiroshige Ando, Kitagawa Utamaro ..)"ea fiind, de asemenea, extrem de atentă la jecmănirea fraierului! Flăcăul, tânăr, frumușel, bogat și PĂMPĂLĂU are exact expresia la care mă pot aștepta!"Vad ca esti extrem de neiertatoare fata de saracul baiat :)

    Apreciază

  11. >Mereu am avut o curiozitate despre unde locuiesti.. si se pare ca toate micile indicii lasate de tine m-au facut sa ghicesc tara. :)Legat de prea multa securitate, am un citat favorit al lui Benjamin Franklin: "Any society that would give up a little liberty to gain a little security, will deserve neither and lose both".Sa stii ca am acasa o piatra de la Persepolis :)

    Apreciază

  12. >Chiar esti cu capul in nori !Pina acum cel putin patru persoane m-au intrebat unde locuiesc, iar eu le-am spus. Deci nu era nici un secret …Cit de mare e piatra aceea de la Persepolis? … si de ce esti convins ca ar fi luata de acolo?!

    Apreciază

  13. >Eu n-am vazut comentariile acelea..Piatra e de acolo pt ca tatal meu a fost in anii 70 in Iran ca sa vada Persepolis. Fiind un sentimental, a luat cateva pietre dupa ce a "mangaiat" barbile soldatilor din basoreliefurile antice. Eu am mostenit interesul pt istorie de la el, si obiceiul.. am adus o piatra mica de la Pompei, din gradina paun :)

    Apreciază

  14. >@MirelaTrebuie sa recunoastem ca pictorul le-a redat intr-un mod foarte modern pe tigancile din stinga imaginii …@Sirg"Mostenirile de familie" nu trebuie instrainate :)

    Apreciază

  15. Hello! This is kind of off topic but I need some help from
    an established blog. Is it hard to set up your own blog?
    I’m not very techincal but I can figure things out pretty fast.
    I’m thinking about setting up my own but I’m not sure where to begin. Do you have any
    points or suggestions? With thanks

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.