minimalismul fizionomiilor "tonitziene"

Definitia clasica spune ca minimalismul se refera la acele miscari sau stiluri in diverse forme de exprimare artistica in care opera de arta este redusa la partile ei fundamentale. Privind cu atentie lucrarile lui Nicolae Tonitza, cu placuta surprindere, am descoperit minimalismul fizionomiilor pictate de el.

Pentru ca iarasi e vara, si pentru ca multa lume pleaca in vacanta pe litoral, m-am gindit sa reamintesc faptul ca la Constanta se afla un muzeu de arta si ca la acest muzeu se pot vedea tablouri semnate de Nicolae Tonitza.

Invitatia mea la muzeu, si implicit la analiza propusa azi, se deschide cu portretul unei fete de la muzeul constantean.
Figura ei candida, ca o petala de floare, se armonizeaza perfect cu perdeaua inflorata din fundal.

Un tablou care imi place foarte mult il reprezinta acest clovn.

Nici pe departe nu e vorba de risetele, voiosia artificiala si giumbuslucurile regizate din arena circului ci de tristetea de dupa spectacol.
Mastile nu pot ascunde la infinit ceea ce e in suflet.
Intotdeauna clovnii mi s-au parut tristi … atit la circ cit si in viata.

Alta fizionomie, trasata simplu doar prin citeva culori si tuse, reuseste sa transmita starea unei femei indoliate.
Pictura se intituleaza „Indurerata” si a fost vinduta la licitatia cu circuit inchis din 14 mai 2009.

 

La Muzeul Brukenthal din Sibiu atrage atentia un „Portret in rosu”. Chiar daca pictata in culori vii, sau poate ca tocmai de aceea a ales pictorul aceste culori, ingindurarea femeii e evidenta.

 

 

 

Pe prietenul sau, scriitorul Gala Galaction, l-a surprins cu rafinament si precizie. E suficient sa comparati acest portret cu fotografii de-ale scriitorului ca sa va dati seama de capacitatea de „reductie” a lui Tonitza. A redus totul la elementele fundamentale ce compuneau fizionomia lui Galaction.

 

Portretul calugaritelor imi aminteste de nuferii albi ce plutesc pe apa verde si linistita a unui lac.

Voi incheia galeria fizionomiilor cu Minora, cel mai scump tablou al unui pictor roman vindut la o licitatie publica in anul 2008.
Suma?
– aproximativ 104 000 Euro.

 

Poate ca e necesar ca din cind in cind casele de licitatii sa fie electrocutate de socul pretului unui tablou pentru ca lumea sa-si aminteasca de talentul pictorilor pe care, deseori, nu ii merita.

Minora, ingindurata, sta asezata la masa. Da impresia ca nu se afla in camera ci undeva pe marginea unei prapastii, prizoniera a unei stari depresive de durata, cu privirea inghetata intr-un punct fix si trupul incordat.
Foarfeca atrage imediat atentia …
A intentionat oare pictorul ca prin intermediul ei sa ne comunice ceva sau e un simplu element de decor?
Mi-ar place sa aflu dar nu am surse de informatii pe care sa le pot accesa in virtual :)

29 de gânduri despre “minimalismul fizionomiilor "tonitziene"

  1. >"Intotdeauna clovnii mi s-au parut tristi … atat la circ cat si in viata" – mie mi se par triste circurile in general, insa clovnii au un aer aparte … indiferent daca sunt cei de la circ, sau cei care stau pe strada facand mici numere de scamatorie, zambetul acela ingrosat si artificial ma duce cu gandul la multa tristete ascunsa cu forta sub acele culori tipatoare.In ultima imagine, foarfeca parca ii intra in mana, iar ea se uita fix la ea, hotarata sa se ridice in clipa urmatoare si sa faca ceva cu acea foarfeca. Interpretare de moment :)

    Apreciază

  2. >@aquanoirFoarfeca de pe masa face sa ma gindesc la violenta …Nici mie nu-mi plac programele de circ, cu exceptia numerelor de iluzionism :)@LauraFiecare pictura are ceva ce atrage. In cazul portretul tau preferat cred ca in primul rind atrage luminozitatea fundalului ce scoate cu maiestrie in evidenta figura ei …

    Apreciază

  3. >pe mine ma uimesc ochii. cred ca, asa cum spunea si Elena, golul acela, ochii rotunzi si expresivi din picturile artistului sunt de fapt pecetea stilului sau.

    Apreciază

  4. >@litere libere ( imi placea mai mult "oceania" :) )Totusi eu i-am recunoscut nudurile desi erau pictate cu spatele si nu li se vedeau ochii. Tonitza are un "ceva al lui" relativ usor de depistat.@anonim… hamletiana intrebare :)Privind portretul Minorei incep sa-mi dau seama ca seamana mai mult cu o marioneta decit cu o fiinta umana.Are si altcineva impresia asta cumva?

    Apreciază

  5. >scuze ca raspund cu intirziere dar am fost plecata intr-o scurta calatorie de vacanta.@CalinTonitza e printre putinii pictori romani caruia strainii ii dau importanta. @andibobCopiii lui Tonitza sunt tacuti si ginditori, nu fac galagie, nu pling … ci doar privesc uimiti lumea din jur.

    Apreciază

  6. >Ai o uimitoare capacitate de asociere morfogenetică. Si mi se pare că ai dreptate, seamănă, capetelele celor două călugărițe cu peisajul de nuferi (în culori mai reci totuși) al lui Renoir, dacă nu mă înșeală memoria.He, he, clovnii își aleg meseria asta din tristețe și pesimism, nu din bucurie. Presupune o adevărată forță/ tărie să râzi și să-i faci pe ceilalți să râdă, când dai pe afară de lacrimi și durere…

    Apreciază

  7. >Multumesc de vizita. Voi trece neaparat la adresele pe care le-ai lasat.Despre 'capacitatile' de a vedea un tablou, nu stiu ce ar fi de zis … cred ca fiecare om poseda un 'telescop' special prin care priveste lumea.Depinde cum si-l regleaza :)

    Apreciază

  8. >Multumesc pentru lamuriri si ajutor :)Cind dau Search cu adresa primului link, Google imi aduce doar niste prostii scrise in limbi imposibile!Am repetat cautarea cu "desene-dibujos Arta portretului" … si am nimerit unde trebuie.

    Apreciază

  9. >Asta mă nelinișteste! Cum așa nu duce nicăieri? Imi pare rău. Probabil că am greșit ceva. Să mă uit și eu… să văd. Să mă anunțați dacă se mai întâmplă.

    Apreciază

  10. >Gravitatea privirii (plus mîinile îmbătrînite deja de muncă), în contrast cu infantilitatea personajului, ca şi cu întregul fond, descris în culorile cele mai delicate…totul aminteşte parcă de muzica lui Debussy.Iar cu foarfeca ceea, trebuie amintit că pictura e altceva decît exemplificările grafice de manuale. (Pînă şi acest obiect e în aceeaşi stare de…derivă, suspensie, ca şi personajul)Melos Negros

    Apreciază

  11. >La o asociere cu muzica lui Debussy nu m-am gindit, in schimb am privit indelung foarfeca de pe masa in speranta ca voi descifra starea de spirit a personajului ce, in ultima instanta, ar putea fi si starea de moment a pictorului.Multumesc pentru comentariu (ideile din comentariu).

    Apreciază

  12. >Eu unul nu văd nimic de marionetă, dimpotrivă e fiinţa umană cea mai suavă şi mai gravă totodată: privirea pierdută, capul încovoiat, ca şi mîinile abandonate, descriu o mare durere…

    Apreciază

  13. >Dar ceea ce au în comun toate personajele redate de Tonitza – cel puţin din această pagină, mi se pare a fi ceea ce are muzica preclasică în general şi cea a lui JS Bach în special, şi anume ne-ruperea de lumea lui Dumnezeu, acceptarea ei cu cele bune şi cele rele. Cele două călugăriţe au ochii plînşi de o suferinţă tot atît de firească, naturală pe cît îi e peştelui apa. E ca la Iov*.Una e armonia lui Bach cu lumea, şi cu totul alta cea a lui Beethoven, unde apare o negare universală ce nu exista înaine de evenimentele ce-au zguduit lumea de la…1789.Capătul acestei evoluţii (sau involuţii?) cel puţin îm muzică, a fost Ceaikovski – cu Manfred şi mai ales Patetica.Restul e…tăcere.___________________* Nu cumva toate personajele tonitziene se aseamană cel mai mult cu cele ale unuia din cei mai mari pictori universali, Bartolomeo Diaz Esteban Murillio?

    Apreciază

  14. >Dar, totuşi ca să nu greşesc cu marionetele, se pare că anonimul respectiv a avut o intuiţie excelentă – în măsura în care marionetele au cel mai mult în comun cu copiii, şi mai ales cu "oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână/orăşenii pe trotuare par păpuşi automate/ date jos din galantare"

    Apreciază

  15. >Am zis ca seamana cu o marioneta desi poate ar fi fost mai sugestiv/indicat sa fi zis ca seamana cu o papusa stricata. Asa mi-a lasat impresia … dar in artele vizuale orice aspect e interpretabil :)Tonitza are o pictura intitulata Marionetele sau Paiatele.Aceasta lucrare mi-a venit in fata ochilor in momentul in care am scris despre Minodora.Cunostintele mele de muzica nu sunt tocmai stralucite … la nivel mediu as indrazni sa zic.Daca ar fi sa asociez pictura lui Tonitza cu un compozitor, as asocia-o cu Glinka.Interesant ca te-si 'lipit' tocmai de aceasta postare …

    Apreciază

  16. >Glinka? Da, cu Valsul-fantezie, poate cel mai trist vals alături de Valsul Trist lui Sibelius.În rest, Glinka, asemeni lui Musorgski, Borodin, Korsakov, e de o robusteţe, masivitate, urieşenie gogoliană, apropo de Taras Bulba şi de Suflete Moarte.Mai degrabă văd pictura asta delicată prin muzica pe cît de transparentă pe-atît de melancolică a flauţilor lui Ceaikovski din dansul ciobănaşilor, sau mai ales celălalt dans tot atît de celebru al celestei, tot uit cum se cheamă, ceva cu zahăr, din cel mai trist balet al lumii, "Spărgătorul de nuci".Totul e la limita maladivului. Curat Bacovia.

    Apreciază

  17. >Fiecare simte muzica si pictura in felul lui. De aceea si multitudinea de interpretari.Da, ai dreptate. Personajele lui Tonitza sunt firave. Deci ar trebui insotite e o muzica suava …

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.