nostalgie palladyană

 

Si pentru ca ai pomenit de expozitia temporara de arta contemporana romaneasca de la Sibiu, mi-am adus aminte de autoportretul lui Theodor Pallady expus la Brukenthal, in colectia permanenta de arta romaneasca a muzeului.
Privirea, creionata prin linii simple si abrupte, alura de aristocrat dar si o anume nostalgie, il urmareste in timp pe privitor.
Iata deci un bun prilej si pentru mine de a ma intoarce in timp :)

Pe vremea cind eram studenta, la Palatul Culturii din Iasi se gaseau expuse tablouri de Pallady, dar prea putini erau studentii ce mergeau sa viziteze expozitiile de la Palat.

In general, atunci cind se vorbeste despre Pallady, nimeni nu uita sa mentioneze prietenia cu Henri Matisse si faptul ca prin intermediul lui Pallady a aflat pictorul francez de frumusetea iilor romanesti pe care ulterior le-a pictat.
Un portret schitat de Matisse, in ziua in care Pallady a mers la Nisa pentru a-si lua ramas bun inainte de a se reintoarce in tara, poate fi vazut la Bucuresti.
Dealtfel, cu Matisse, a avut lungi discutii polemice privind intiietatea valorica in pictura a liniei – ca forta a spiritului, sau a culorii – ca forta a materiei.
Iata ce ii scria lui Henri Matisse :
„Nu dragul meu, pictura nu este cum spui tu, culoare, dupa cum un artist nu este acela care asterne culoare pe panza. Cu alb si cu negru poti face pictura (…) Desenul poate fi de sine statator… in timp ce culoarea fara desen ramane ceva nevertebrat… delicvescent.”

Pallady a trait mult timp in strainatate, mai intii la Dresda unde a urmat cursurile universitatii politehnice (in paralel cu studii de arta), apoi la Paris – unde si-a continuat studiile de pictura incepute in Germania.

… multi ani petrecuti departe de casa.

Aceasta fereastra deschisa prin care se vede un colt din piata Dauphine a devenit cu timpul imaginea pe care i-o asociez eu spiritului lui Pallady. Tabloul poate fi admirat la Muzeul National de Arta din Bucuresti.

Cerul innorat, asfaltul ud, aerul curat spalat de ploaia ce tocmai a incetat, florile din dreptul ferestrei, ziarul deschis pe masa … iar in spatele lor, intr-o camera la etaj, un pictor cu gindurile lui.

Ma gindesc la invizibilele linii geodezice ce legau Copoul de Jardin de Tuileries, Biserica Trei Ierarhi de Basilica Sacre Coeur, Buciumul de Montmartre, Casa Pogor de cartierul Latin sau Bahluiul cu apa lui mlastinita de Sena cea sclipitoare.

Acum imi dau seama cit de multe inteleg din acest tablou. Sunt lucruri ce nu pot fi transmise prin citeva fraze de blog.
Inteleg de ce cuvintele pe care le spun cuiva, cel putin pentru mine, au valoare, si de ce uşurătatea din cuvintele altora ma face sa reactionez violent.

Theodor Pallady (1871-1956) a pictat cu predilectie naturi moarte si nuduri.
Pentru incheiere am ales aceasta Natura Statica. Nu tin minte sa o fi vazut anterior undeva : catalog, muzeu, revista sau televizor.

Tabloul a fost vindut de casa de licitatii Goldart contra sumei de 25 000 de Euro. Nu e o suma mare si nu am calitatea sa spun daca tabloul in cauza merita aceasta suma sau daca merita cu mult mai mult.
L-am atasat blogului de azi nu datorita faptului ca s-a vindut la o licitatie ci pentru ca imi place austeritatea lui si felul in care a fost conceput.



Un sfesnic de bronz cu o luminare, o cana pe buza careia se sprijina o singura floare, un cutit si o sticla cu design modern … de fapt o frintura de timp masurata de petalele ce se vor vesteji si se vor scutura pe masa.

Datorita volumului Danei Crişan, „Pallady scriind”, am avut sansa sa-l descopar pe Pallady scriitorul.

Citeva pasaje din capitolul introductiv :

„Intimidant, trufaş, cochet şi rău de gură – aşa l-a transmis legenda pe „boierul” Theodor Pallady. Până şi pentru fanaticii săi, pictorul e şi azi prea hieratic, modern şi elitist faţă de gustul popular, pe care a tot părut că-l sfidează. Citindu-i însă aici miile de însemnări, toţi amatorii de artă vor afla omul care a cunoscut lumea într-atât, încât s-a dezgustat de ea, ca şi pe cel care s-a străduit să nu piardă nici o clipă contactul cu Arta şi cu sinele său adevărat. Desenând şi pictând, dar şi scriind ca pe o oglindă, Pallady a înţeles să fie în toate acelaşi: frust dar cultivat fără răgaz, crunt dar just, sensibil şi disponibil dar nu mai puţin demn şi tăinuit, formalist precum şi creator de forme, urmărind compoziţia sau experienţa interesantă dar mai ales expresia ei simplă şi eficientă. În notele şi schiţele „private” care au ritmat viaţa acestui căutător de Absolut mereu pândit de Neant, cititorii din secolul XXI vor avea şansa să-l descopere şi pe Pallady modest, disperat, econom, slab şi frivol – în totul, un uluitor artist al mărturiei.”

Adaug citeva fragmente din jurnalul pictorului, ca pe o completare incompleta

Anunțuri

10 gânduri despre „nostalgie palladyană

  1. >@Vania… asta e 'umor alb', adica in stil rusesc?@LanternativaPe moment nu te pot ajuta cu nimic. Incerc sa dau de volumul in format electronic. In caz ca il voi gasi, voi da linkul.

    Apreciază

  2. >Tablourile expuse la Iasi nu le-am gasit nicaieri pe net. Printre ele tin minte ca se gasea o natura statica atit de diafana incit te asteptai ca in urmataoarea secunda sa se rasfire la fel ca ceata suflata de vint …

    Apreciază

  3. >Felicitari pentru text. Frumoase ganduri, delicate observatii. Cam fortate liniile geodezice, totusi. Iar portretul de Matisse a fost facut la o intalnire care a precedat ultima lor intalnire pe care Pallady nu si-o dorea a fi ultima. El a venit in Romania cu gandul sa se intoarca in Franta dar l-a prins comunismul aici si la blocat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s