şarada lui Rafał Olbiński

M-am oprit asupra acestei imagini, in aparenta banala, in care doua personaje, stinghere si incordate, incearca sa se cunoasca, sa se apropie chiar. Nu crezi?

Rafal Olbinski si-a intitulat lucrarea „Innocence of Courteouse Intention” … Inocenta intentiei de a face curte.
Mi-a placut titlul si recunosc faptul ca nu am intilnit pe altcineva care sa-si denumeasca lucrarile atit de poetic : Nostalgia in Slow Motion, Friendly Persuasion, Superficial Analogy, The Virtue of Irrelevance, Invitation to Privacy, Innocence of Courteouse Intention …

Da. Exista o acea prima inocenta, transparenta ca un cristal fara defect, prin care trec cuvinte pe jumatate spuse, capabila sa scoata clinchete muzicale la cea mai pe furis privire.
Exista un acel prim punct, din care, oricit de multi pasi ai face, nu poti inainta, ca apoi, stind pe loc, sa simti cum efectiv te prabusesti intr-un vazduh golit de aer umplut cu o plasma fiebinte ce nu te lasa sa respiri, dar nici sa mori.

Doua personaje stau la o masa dar nu fata in fata. Pozitia lor spune ca ei nu au ajuns in punctul primului pas. Privirile laterale, ce se cauta si se evita in acelasi timp, trimit un al doilea mesaj: atractia dintre ei nu poate fi mascata.
Privirile lor se intilnesc permanent pe fata de masa din care rasare orasul cu zgiriie norii lui tipici.

Nimic din tablourile lui Rafal Olbinski nu e pictat la intimplare. Orice linie si obiect simbolizeaza ceva.
De fapt acest tablou e o sarada in care isi dau intilnire mai multe picturi.

In spatele tinerei femei e o reproducere dupa un tablou de Picasso, Le Rêve.
Deci ea viseaza. Nu stiu daca viseaza in stil cubist, sau fauvist, sau cit de abstracte ii sunt visele. Stiu insa ca viseaza. Viseaza cu ochii deschisi pentru ca in dreptul privirii ei e ziua … si e putin innorat.

Tot pe peretele din spate se mai afla un tablou. E vorba de controversata Madonna pictata de Edvard Munch, unul din nudurile mele preferate.
As putea asocia acest tablou cu gindurile barbatului ce, vadit incurcat, isi cauta cuvintele pe care, cindva, credea ca le are la indemina. Dar acum isi da seama ca s-a inselat.

Un vid ciudat ii cuprinde pe amindoi. Nu cred ca ea sa-i spuna ceva din toate cele pe care ar fi dorit.

Probabil ca si el viseaza, insa altcumva. In dreptul lui se deschide orasului acoperit de un cer instelat.

Secventa aceasta din tablou e de o tensiune enervanta. Decorul e enervant.
In incapere exista un al treilea scaun. Cu ce rost a fost asezat la mica distanta de masa lor ?

Ati recunoscut obiectul?
Nu vi se pare ca e luat din camera lui  van Gogh de la Arles?
Oricum, van Gogh a avut placerea sa picteze scaune … propriul scaun, cel al lui Paul Gauguin, scaunele de pe terasa …
Cu ajutorul pictorului olandez am facut o mica descoperire.

Pe cel de-al treilea scaun, invizibila, s-a asezat tristeţea stingheră la care sunt partasi amindoi. Poate ca ea nu e convinsa ca el e cel pe care si-l doreste. Poate ca el nu stie sa se arate asa cum e de fapt. Cert e, ca desi unul linga celalalt, pe ei ii separa deocamdata golul ce trebuie umplut cu sinceritate.
Insa ea tace, asteptind.

… si ma intreb : ce cauta acolo pisica vargata?
Sfidatoare trece exact prin prim-planul imaginii.
E vorba oare de ghinion? … nu, nu cred.

Pisica ii apartine tot lui van Gogh, iar aici vreau sa fac o paranteza pentru a prezenta o parodie picturala realizata de Eva Reiser-Roberts :)

In spatele barbatului, printr-o fereastra pictata doar pe jumatate, se zareste cupola unei constructii.
Cupola unei basilici dintr-un oras italian, vor spune cei mai multi dintre voi. Asa am crezut si eu initial insa privind mai atent, mi-am dat seama ca m-am inselat. Intuitia mi-a dat o mina de ajutor :).
Stiam ca Olbinski s-a nascut la Kielce, deci putea fi turnul unei constructii din orasul sau natal.
In cadrul ferestrei cred ca el a pictat ceva destul de asemanator cu Palatul Episcopilor din Kielce.

Am asezat alaturi toate informatiile pe care le ofera tabloul lui Rafal Olbinski incercind sa-i prind mesajele multiple.

Nu cred ca am reusit sa dezleg in intregime şarada însa am ramas cu o senzatie placuta de speranta : povestea lor nu se va termina aici.

Dati click pe imagine in cazul in care doriti sa o vizualizati in varianta marita.

 

 

Anunțuri

24 de gânduri despre „şarada lui Rafał Olbiński

  1. >Cred ca pot sa te lamuresc in legatura cu pisica. Pisica aduce in acest caz noroc, pentru ca el poate face o gluma despre ea („pisica blanda zgarie rau”), spargand astfel gheata. Eu cred ca pictorul a fost marinimos si le-a pus celor doi si colacul de salvare la indemana.

    Apreciază

  2. >Da, stiu picturile acestui artist si imi plac mult, dar niciodata nu am disecat vreo lucrare asa cum ai facut-o tu aici…, am mers mai curand pe intuitie. Foarte frumos ai detaliat! :) Indraznesc sa adaug ca albastrul in care e zugravita camera e un indiciu pentru speranta, cel putin eu asa il percep. Cat despre „Nu cred ca ea sa-i spuna ceva din toate cele pe care ar fi dorit”, vai, cat de bine cunosc aceasta neputinta!

    Apreciază

  3. >@DinnyNu exista neptinta care sa nu poata fi invinsa. Daca te vei uita cu atentie la pereti vei observa ca partea lor de sus e zugravita in culori intunecate.Cred ca ‘furtuna’ a trecut … norii s-au strins gata de plecare … peretii din dreptul lor sunt pictati intr-un albastru senin :)@PaulCe te-a facut sa lansezi o asemenea presupunere ?

    Apreciază

  4. >Eu nu as indrepta discutia atat de mult spre o relatie sentimentala, incordata, intre cei doi. M-as opri mai degraba asupra contrastului izbitor intre palatul ce se vede prin fereastra si decorul new-york-ez din golul mesei. Ingandurati, dar si fascinati de perspectiva, cei doi (poate niste arhitecti) se gandesc, poate, sa-si abadoneze orasul european, arta, mostenirea culturala, si sa plece in lumea plina de beton si sticla, fara memorie. Sau poate ca se gandesc la faptul ca asemenea monstri, ca cei pe care ii contempla ingandurati, vor invada, curand si spatiul lor [http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f3/Kielce_exbud.jpg]…Cred ca avem de-a face cu inocenta seductiei, seductia unei lumi necunoscute, a unei lumi fara memorie care ne curteaza continuu, sau a unei schisme intre copilaria pictorului si momentul in care a plecat in S.U. Poate ca cei doi sunt parintii sai, iar scaunul ii este rezervat lui.P.S. Palatul episcopilor din Kielce.

    Apreciază

  5. >@X Imi placu sharada comentata de @X. Am ajuns prea tarziu cu un comentariu, il voi depune daca tot m-a incalzit „E bine ca ai simtul umorului …”Am retinut si notat, nu am sa adaug nimic la „punctul primului pas” sau „punctul intentiei” ci la „tensiunea enervanta” si deductia „povestea nu se va termina aici”. Nu sunt la fel de fin psiholog ca @X, TANARA e prea concentrata, prea cufundata in meditatia ei, calatorind pe norii albi. Se sprijina si se mangaie dupa ureche (:-)) cu o privire ce imbratiseaza invizibilul spre care calatoreste sufletul ei. El nu stie ce e privirea directa, fata catre fata. O fi ucigatoare? Ca in legendele antice : „Daca il vezi, n-o sa-l mai vezi”. Ochii lor se cufunda intr-o alta lume, cum spuneai „prima transparenta”, dar si un fel de oglinda a narcisilor dedublati. „Fiecare vede ceea ce doreste sa vada”, dar enervantul e impresia de timp petrecut aiurea decat in prezent, in AICI. Pasarile nu zboara printre zgarie/nori, lumina sau nimburile isi vorbesc, ei NU. Nici un inceput de intoarcere a privirii pentru a smulge celuilalt o privire directa. Orice miscare ar putea declansa acea legatura ciudata, asteptata, dar fiecare e preocupat de cum sa se … abtina. Ambii inceteaza sa mai fie prezente, puritani pana la capatul corpului lor.O spaima care rataceste in pasivitate. Orice altceva (scaunul) e un intrus. Fereastra inchisa, izolarea e si fonica, in „aproape camera” inchisa. Poate ca si aceasta inseamna a iubi, a vedea nevazutul, nu doar fantomele ce ne bantuiesc creierul.NU SE CAUTA DELOC. Binenteles ca as putea sa gasesc argumente care sa rastoarne cele spuse mai sus, sau macar sa atenueze. Nu exista nici o curgere in privinta identitatii celor doi, nimic care se sugereze nestatornicia…O seara buna!@Lanternativa … faina dar postmoderna si interpretarea ta.

    Apreciază

  6. >Lanternativa, ai remarcat foarte bine diferenta izbitoare dintre palatul (european) de afara si peisajul tipic american din golul mesii.Poate ca pictorul, emigrant polonez in SUA, a incercat sa transpuna pe pinza un episod din viata lui … poate ca el si fata fac parte din doua lumi cu doua mosteniri culturale diferite :)Insist sa cred ca relatia dintre ei e una sentimentala, nu de alta natura :)@GabiAi facut citeva observatii extrem de interesante care mi-au dat de gindit, si care, implicit, ajuta la dezlegarea saradei.Sunt de acord cu ce ai spus, insa cu exceptia acestei ultime fraze :”NU SE CAUTA DELOC. Binenteles ca as putea sa gasesc argumente care sa rastoarne cele spuse mai sus, sau macar sa atenueze. Nu exista nici o curgere in privinta identitatii celor doi, nimic care se sugereze nestatornicia…”Cred mai degraba ca privirile lor se cauta tocmai in golul mesii, sau mai bine zis ca ‘privirile lor curg’ in golul mesii.Acolo e locul in care-si proiecteaza gindurile, ginduri pe care doar ei au capacitatea sa le descifreze, nu privitorii tabloului.Pisica nu ti-a atras atentia? … normal ca ai simtul umorului :)Dupa ce scrii posturi alambicate, imbibate cu zeci de simboluri, care iau doua-trei zile ca sa fie citite din capat in capat, atunci cind vine cite un profan cu o intrebare oarecare, in loc sa incerci sa-l lamuresti, ii raspunzi cu citate eclectice din discursul nu-stiu-carui Lama, filozof, dervis, guru, … :)

    Apreciază

  7. >E interesanta incercarea aceasta de a decoda semnificatiile pe care pictorul le ascunde in imagini. E interesant tabloul. De pe pozitia unei persoane care nu se pricepe la „descifrat” tablouri, ma intreb daca situarea celor doi (ea adancita in imaginea cerului luminos, el adancit in elementul contrar)nu exprima tocmai cautarea fiecarei „jumatati” in elementul pe care nu-l detine decat celalalt, contrariul. Ma gandesc la simbolul feminin asociat nocturnului – EA isi cufunda privirea in contrar, in lumina. Iar EL, simbolul masculinului asociat diurnului isi cufunda privirea in noapte. Femeia nu are acces la lumina si barbatul nu are acces la cer cu luna si stele (deci, nu au acces la intregire) decat prin reflecarea fiecaruia in intregul mesei, in semnificatii pe care doar celalat le detine.Ma rog, ar mai fi de „identificat” de ce pe cerul noptii, simbolul feminin, se gasesc zgarie-nori (ceea ce pe mine ma duce cu gandul la frecventa interpretare in care Eva a muscat din fructul oprit provocand, prin asta, tendinta omului de a „zgaria” cerul cu betoane). Apoi, ma intreb daca cel de-al treilea scaun nu simbolizeaza locul dedicat „intregului”.

    Apreciază

  8. >Mi-am mai trecut ceva prin minte, in graba scriu.El e cu spatele la fereastra, fereastra dupa care se zareste cerul senin, autentic, si isi adanceste privirea in noaptea din fata. Oare de ce? Se poate sa aiba legatura cu luciditatea specifica arhetipului masculin?

    Apreciază

  9. >Mie -mi pare o scena domestica, a carei tema e ALIENAREA. El se aseamana cu barbatii aceia schematici, artificial frumosi de prin reclamele vechi;ea e mai de graba accesibila, dar golita de sentiment. Singura autentica mi se pare …pisica. Ei fac, de ani de zile, ACELASI joc, de care, probabil sunt satui, dar nu vor sa o recunoasca. El se gandeste deja la altcineva, ea nu are nimic impotriva. Viata curge fara sens, ca si haul din fata lor, la fel de artificiala si fara continut, ca si zgarie-norii din masa. Masa, ea insasi e personaj in tablou. E masa captiva a unei existente captive.

    Apreciază

  10. >@anonimMi s-a parut interesant acest punct de vedere : „Femeia nu are acces la lumina si barbatul nu are acces la cer cu luna si stele (deci, nu au acces la intregire) decat prin reflecarea fiecaruia in intregul mesei, in semnificatii pe care doar celalat le detine.”Elena, chiar daca nu impartasesc ideea exprimata de tine, insa interpretarea facuta m-a luminat in privinta unui lucru, intre ei doi exista o intimitate de substrat, si cred ca ceea ce intriga in tablou e simultaneitatea a doua aspecte contrare : distanta, stinghereala, raceala aparenta ( cum bine a spus Gabi, preocuparea lor de a se ‘abtine’ de la orice act de apropiere) – pe de o parte, si un straniu aer de intimitate ce plutesteste in jurul lor si care ne face sa credem ca ei reprezinta jumatatile unui intreg – pe de alta parte.Un tablou foarte simplu la prima vedere dar plin de mesaje vizibile, mesaje pe jumatate ascunse dar si mesaje subliminale :)

    Apreciază

  11. >Ok… Sa-ti spun: eram putintel mai tanar si ma fascinase la un moment dat o persomnita (un fel de domnita-personaj), imi placea felul cum povestea, cum ii siruiau cuvintele, avea o gratie speciala. Facuse patinaj cand era copil… Intrebam…

    Apreciază

  12. >As putea sa mint si sa spun ca nu am facut :)Patinajul l-am invatat din placere. Urmaream in mod frecvent programele de patinaj artistic transmise de rusi, inclusiv musicalurile lor pe gheata.Nu am facut patinaj de performanta, insa ajunsesem la nivelul la care puteam executa corect, fara inhibitie, figurile de baza …Imi placea sa dansez pe gheata … doar atit.

    Apreciază

  13. >am urmarit cu placere comentariile la postarea asta. fiecare a venit cu cate ceva prezentandu-si propria viziune. e interesant cate interpretari i se pot da unui singur tablou. cate priviri atatea puncte de vedere. nu vreau sa mai adaug o viziune pentru ca deja sunt destule, vreau doar sa remarc ca cel mai relaxat personaj imi pare pisica care face nota discordanta cu intregul aflandu-se undeva deasupra, in afara nelinistii, stingherelii si spaimelor umane.

    Apreciază

  14. >Am lipsit de la picnicul vostru din Pădurea de Aluni a lui Van G, am întârziat și la întâlnirea cu mediumul lui Olbinski…ah, cred că e cazul să primesc o pedeapsă :)

    Apreciază

  15. >Oceania, tocmai asta e farmecul unor astfel de comentarii:). Cu ajutorul altor cititori reusesc sa sesizez amanunte pe care la ‘privirile’ anterioare nu le-am observat de una singura.andibob, drept pedeapsa ar trebui sa scrii un post despre un tablou preferat :)

    Apreciază

  16. >@X , nu am avut vreme sa raspund la intrebarea „Pisica nu ti-a atras atentia?”. Nu sunt printre cei ce cunosc bine pisicile. Multi pretind ca le cunosc. Ele dau mereu impresia ca tolereaza lumea noastra, a oamenilor, felul nostru de a fi … deci si a celor doi. Altfel pisicile par destul de ostile, distanta ce le separa de noi e maniera lor de raport. Cainii, de exemplu, se apropie admirativ, adora pana si erorile noastre. Dar pisicile? Pisicile sunt pisici pur si simplu! :-) Lumea lor e lumea pisicilor. Stim noi oare daca retina lor ingusta ne sesizeaza existenta? Pisicile ne intampina adesea cu un magnific refuz, lasandu-se uneori influientate de mangaierile noastre tandre, electrice. Tabloul se potriveste perfect psihologiei pisicii. Ea e singura distrata capabila sa puna capat fara avertisment unei complicitati ce o credeai reciproca. Pleaca spre nicaieriul ei. Pisica devine misterios apatica, cei doi s-au oprit la capatul lumii… pisicilor. Pisica e capabila de toate fanteziile ce nu sunt ale noastre. Gusta acalmia! O pisica nu poate fi niciodata in intregime in viata noastra, o pierzi cand nici nu te astepti, nu stii unde pleaca si cand va reveni. Pisica stie sa nege instantul nostru, al umanilor, stangacia posesiei vreunui moment.Voila, cateva ganduri, sper eu in armonie cu cele zise de mine mai inainte.

    Apreciază

  17. >Am citit mini-eseul despre pisici :)Mie nu-mi plac pisicile. Mi se par perfide si ascunse.Cum bine ai remarcat, cind o pisica sta pe loc nu se stie niciodata in ce directie va porni … daca se va strecura cu pasi unduiosi sau va zbughi dintr-o data catarindu-se pe un copac, daca se va deplasa strategic inapoi sau se va avinta direct inainte, zgiriindu-te …Cu pisicile trebuie sa ai mereu grija, zic eu.Cred ca in acest tablou Olbinski a pictat pisica tocmai pentru a nuanta improbabilul. Oricind poate avea loc o schimbare cu 180 de grade a situatiei. Sau poate ca el a introdus un mesaj subliminal : „cu femeile si pisicile sa nu te joci niciodata „:)Am avut o surpriza de proportii la interpretarea facuta de baiatul unor cunostinte. Copilul nu a implinit cinci ani.Deci tineti-va bine in şa :)In primul rind el a observat faptul ca odaia nu are covor si perdele, si mi-a zis ca cei doi ori s-au mutat recent in apartament, ori vor sa se mute de acolo.Apoi m-a intrebat de ce poarta „lebas-e rasmi” in casa. In limba persana „lebas-e rasmi” inseamna haine oficiale, de gala, de receptie … deci nu tinuta obisnuita de casa sau de mers la piata.A observat foarte bine.Bineinteles ca l-am intrebat si de pisica :)Mi-a zis ca pisica e nervoasa din cauza ca stapinii sunt suparati si ca nici unul din ei nu o ia in brate sa o mingiie :)

    Apreciază

  18. >Tensiunea acestui extraordinar tablou este generată de incongruenţa dintre spaţiul pur pictural şi cel nonpictural.Cel pictural, reprezentat de creaţiile celor doi mari artişti, Picasso şi Munch, este constrâns/minimalizat la existenţa într-un spaţiu impropriu (o simplă cameră, opusă spaţiului-expozeu consacrat reprezentat de muzeu), neavând decât o funcţie pur decorativă deoarece personajele se află cu spatele la ele -modalitate vizuală de negare a oricărui dialog optic, plus că apare şi tăierea dură a tabloului lui Picasso din cadru. Se pare că se preferă ceva mai facil sau mai concret-contemporan precum panorama citadină cu zgârie-nori şi lumină electrică. Însă chiar şi mediul metropolei pare a fi contestat prin imaginea "scufundată" în perimetrul mesei, de fapt o iluzie optică. Apoi, unghiul de privire este straniu,de sus în jos, ca într-o baltă în care surprindem reflexia lumii, nu lumea în sine, ceea ce înseamnă că personajele au un acces indirect/ mediat la privelişte, deci este vorba tot de o …pictură. Pânzei ca suprafaţă proprie oricărui tablou i-a luat locul faţa de masă ca suprafaţă-surogat, cu totul neconvenţională. Nevoia unui nou tip de abordare în pictură? A ieşirii din şabloanele artei considerate mari în favoarea unei paradigme mai utilitariste a solitudinii cotidiane, a lipsei de comunicare? Probabil că da.Caracterul reflexiv, accentuat de personajele aflate la oarecare distanţă unul de altul, într-o dilemă a contemplării, este dublat de caracterul metareprezentaţional(pictură în pictură). Fără a aplica un discurs literar sau alegoric, am depistat mecanismele interne ale imaginii care îi generează tensiunea. Regimul atât de paradoxal al imaginii nu s-a epuizat: mai apare opoziţia între diurn(peisajul fragmentat din cadrul ferestrei din stânga) şi nocturn (caracteristic spaţiului citadin nocturn din perimetrul feţei de masă), între citadinul vechi reprezentat de burg, cu dimensiunea religioasă accentuată(turnul de biserică din cadrul diurn) şi citadinul contemporan, laic, dezvoltat de verticală reprezentat de iconul metropolei(zgârie-norii, substitute ale vechilor turnuri/bastioane).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s