Hagop Hovnatanian

 

Se zice ca pictura laica din Armenia incepe cu Hagop Hovnatanian, pictor devenit cunoscut peste hotare, in primul rind, datorita filmului documentar realizat in 1967 de catre Serghei/Sargis Parajanov.

Incerc sa sintetizez niste repere biografice.
Se naste in 1806 la Tbilisi, actuala capitala a Georgiei/Gruziei, intr-o familie de intelectuali. Tatal sau, Mkrtum Hovnatanian il initiaza in arta picturii.
Clanul de pictori armeni Hovnatanian isi trage radacinile de la Naghash Hovnatanian (1661-1722), cunoscut pictor si poet armean, cel ce a decorat catedrala de la Etchmiadzin.
Numele Naghash provine din limba persana si inseamna pictor :)

Alti membri ai familiei, printre care si Hovnatan Hovnatanian, stra-strabunicul lui Hagop, picteaza biserici si catedrale la Erevan si Tbilisi, ulterior devenind activi in Persia, in special in orasele Julfa si Isfahan, insule ale crestinatatii pierdute in marea Imperiului Persan.

Nu e de mirare ca, traind intr-un mediu artistic, copilul Hagop/Hakop/Hakob va fi atras de taina culorilor.
In 1829, la virsta de douazeci si trei de ani, picteaza portretul Generalului Golovin, portret ce ii asigura admiterea la Academia de Arta din Sankt Petersburg.
Va muri in 1881 in orasul Tabriz, nord-vestul Iranului. Alte surse indica Teheranul ca loc al mortii pictorului.

De-a lungul vietii a pictat atit scene religioase cit si portrete.
Ceea ce individualizeaza stilul sau artistic e modul in care a surprins privirea. Exemplific cu un detaliu din pictura mea preferata, Portretul doamnei Melikashvili, portret ce a fost popularizat sub numele de Portretul doamnei Melikova.
Eu vad in acest portret o simbioza intre miniatura persana, arta bizantina, vechile manuscrise armene, pictura renascentista italiana si clasicismul francez. E o parere personala de simplu amator, deci sa nu o luati ca litera de lege.

Se remarca in primul rind portretele feminine, iar in filmul sau, Parajanov a insistat tocmai asupra lor.
Natali(a) Teumian a fost declarata Gioconda Armeniei, dar si portretul doamnei Ananian e considerat o piesa forte in pictura armeana.
Mai multe despre filmul in cauza, inclusiv imagini insotitoare, puteti gasi pe blogul Lanternativa.

Despre portretele masculine pictate de Hovnatanian s-a vorbit putin, asa ca m-am hotarit sa le abordez aici.
Ma voi opri asupra a trei portrete infatisind personaje de virste diferite: Portretul tinarului Akimian (cu care am deschis blogul), Portretul lui Mardiros (Martiros) Orbelian si cel al lui Nerses Ashtaraktsi.

Hovnatanian a fost supranumit Raphaelul din Tbilisi, insa eu, analizind portretul tinarului Akimian, nu pot sa nu observ asemanarea cu tablourile lui Ingres.
Un tinar armean imbracat in haine europene, tinind in mina o carte si privindu-ne senin de peste un secol si citeva decenii …
Ochii mari si expresivi magnetizeaza atentia privitorului. Fondul masliniu al tabloului scoate foarte bine in evidenta trasaturile adolescentine ale baiatului si contrastul impus de seriozitatea hainei de culoare neagra cu care e imbracat.

In detaliul portretului lui Mardiros Orbelian se remarca deasemenea ochii.
Privirea unui barbat viril, cu trasaturi evident orientale, poate ca si datorita mustatii :), stapin pe sine, cu o situatie materiala buna, dar gata oricind sa lupte pentru o cauza nobila, se pierde undeva pe traseul dintre privitor si cadrul picturii.
Se simte hotarirea din privire si adinca multumire interioara.

 

 

 

De cite ori privesc acest portret, fara sa vreau, ma gindesc si la portretul doamnei Orbelian, portret ce mi se pare total diferit. Nazeli Orbelian dă senzatia unei femei europene, atit datorita vestimentatiei si accesoriilor, cit si trasaturilor faciale, in special sprincenelor fine.

Dar sa analizez si ultima pictura propusa.
Portretul lui Nerses Ashtaraktsi/Aştarakţi ne ofera imaginea unui inalt prelat catolic pe pieptul caruia se vad mai multe insemne religioase. Privirea calma, putin trista, dar totusi vie, a fost surprinsa cu maiestrie de catre pictorul armean.

Se afirma ca o varianta a portretului doamnei Salome Andronikashvili egaleaza ca finete de executie lucrarile unor pictori de renume europeni. Din pacate nu am reusit sa fac rost de imaginea acestui tablou, si nici nu stiu in posesia cui se afla : muzeu sau colectie particulara?
Portretul lui Liliparian de la Galeria Nationala de Arta a Armeniei din Erevan sau Portretul lui Karajan, de la Muzeul de Arta Orientala din Moscova, au o mai mica valoare artistica.

Dupa moartea lui Hagop Hovnatanian, alti artisti, familiarizati cu tehnica sa picturala, au inceput sa-i falsifice tablourile sau sa picteze in maniera lui. Pe de alta parte, posesorii unor tablouri originale, nu le-au declarat niciodata, de teama ca sa nu le fie confiscate de regimul bolshevic.

Totusi, falsurile au fost usor depistate si scoase din circuitul artistic deoarece pictura lui Hagop Hovnatanian are un brand imposibil de falsificat : privirea.
Privindu-i portretele ai impresia ca personajele ba se uita, ba nu se uita la tine :)
Am verificat acest lucru de mai multe ori. In prima secunda traiesti cu impresia ca persoana din tablou te priveste drept in fata, dar e suficient sa clipesti din ochi, sau sa-ti muti privirea pe un detaliu, iar atunci cind revii sa constati ca privirea personajului aluneca pe linga privirea ta, fara sa o mai intersecteze.
Analizati cu atentie acest portret pentru a va convinge singuri.

Indraznesc sa spun ca personajele lui Hovnatanian privesc lumea dintr-un unghi ambiguu :)

Tablouri de Hovnatanian, semnate cu diferite alte variante de nume, sau cu litere chirilice, ca de exemplu: Akop Ovtanian, Agop Ovnatamov, Yacov Ovnatamov sau Honatanian, au fost identificate in Armenia, Georgia, Rusia, Iran, si se pare ca si in Liban, la o minastire sau biserica, daca nu ma insel.

Toate tablourile ce ilustreaza acest blog, cu exceptia portretului doamnei Melikashvili, se gasesc expuse la Galeria Nationala de Arta a Armeniei din Erevan.

Anunțuri

7 gânduri despre „Hagop Hovnatanian

  1. >E un pictor interesant. Toate fetele sunt grave. Ochii mustratori. Aproape ca voiam sa zic ca nu-l cunosc… doar ca am recunoscut Portrait Ananian in galerie. Ochii si buzele sunt cel mai greu de redat in pictura / desen… De cele mai multe ori acolo sta esenta intregii compozitii. Ei dau tonul armosferei, feelingul general… Daca in imagine sunt mai multe chipuri, deja traiectoria lor, (intersectia) comunicarea lor, formeaza spectacol.Demn de retinut numele Honatanian – cu toate ca e derutant sa inveti inca 4-5 posibile nume sub care s-a semnat. Hmm ciudat…

    Apreciază

  2. >”doar ca am recunoscut Portrait Ananian in galerie”Nu am inteles la care galerie te referi. „Ochii si buzele sunt cel mai greu de redat in pictura / desen…”Profesorul nostru de desen ne spunea ca cel mai dificil de redat sunt miinile, degetele, incheieturile …Adevaratii maestri se recunosc si dupa felul in care au pictat miinile, vezi „Doamna cu hermina” de Leonardo da Vinci, „The Painter Honeymoon/Luna de miere a pictorului” executata de sir Leighton, „Jucatorii de zaruri” de Georges de La Tour, „Geograful de Vermeer”, Trisorul de Caravaggio dar si „Un Zugrav” de Stefan Luchian sau „Emigrantul” lui Maleki Iman.Ma opresc aici cu enumerarile.”Demn de retinut numele Honatanian – cu toate ca e derutant sa inveti inca 4-5 posibile nume sub care s-a semnat. Hmm ciudat…”Din pacate nu imi dau seama ce vrei sa spui, desi m-am concentrat sa prind sensul frazei … Adica de ce numele Honatanian ar fi demn de retinut?S-a semnat cu mai multe nume pentru ca a trait in tari in care se utilizau alfabete diferite : in Rusia numele i-a fost rusizat/rusificat, Hovnatanian devenind Ovnatamov, si dupa toate probabilitatile si-a executat semnatura in litere chirilice. In Armenia s-a semnat folosind literele alfabetului armean, iar in Persia pe cele ale alfabetului persan, care are la baza alfabetul arab.Ceea ce aflat eu e ca acest pictor, dar si stramosii lui ce au activat la Julfa (linga Tabriz) si Isfahan, erau cunoscuti sub numele de Honatanian, litera „v” din nume pierzindu-se cine stie pe unde …

    Apreciază

  3. >Sunt citeva impresii. Pe mine nu o sa ma vezi vorbind decit liber. Cum simt. Nu cred ca prezenta mea a fost altfel pe unde am trecut. E foarte adevarat ca si mâinile nu sunt de eliminat doar ca eu am o preferinta pentru ochi. M-au fascinat si ma fascineaza in continuare. Poate mi se trage de la o „experienta”, a carei „amintire” o am din vorbele mamei mele. Cum se leaga cu adevarat experientele prenatale ale copilul ne_nascut, care e legatura(conexiunea) aia magnifica care se leaga intre mama si copil si cum se va transmite sau nu?!?!?… ooo mi-ar place sa stiu. E unul din subiectele care-mi aprind mintile in ipoteze de tot felul. Toata perioada cit a fost insarcinata cu mine, mama mea a avut obsesia ochilor. Mergea pe strada si trebuia sa priveasca toti trecatorii in ochi, sa le intâlneasca privirile… pâna intr-o buna zi a trecut pe linga in om cocârjat ce-si tragea piciorul greu in urma. Avea o gluga mare pe cap. Nu a putut sa-i vada ochii. Trecuse de el, nu s-a putut abtine… s-a intors, la prins de umar s-a aplecat pina sub gluga sa-i vada ochii. Era orb! Urât! Cu o fata hidoasa! A fost atât de socata de acea imagine incât nu a uitat-o. Maica-mea este o mare povestitoare. Poate cu ea seaman. :-)Mai apoi, despre mine am intâlnit oameni care-mi spuneau (ma rog dupa un timp) ca le-a fost greu sa se acomodeze privirii mele. Ca mult timp nu m-au putut privi in ochi… Nu am ochi frumosi, chiar comuni as zice… doar ca privirea poate e mai altfel. De-aceia pentru OCHI am un cult. Am invatat sa-mi controlez intensitatea… cu animalele trebuie avut mare grija modul in care interactionezi la nivelul privirii. Eu am multe animale :-)Sa-ti mai spun :-)… ochii pentru mine sunt mult mai mult decit pentru ceilalti. As putea sa scriu despre ei mult si bine, si o fac oricum. Ceea ce citesc aici imi place fiindca eu nu pot (din cvasi motive sa tratez la fel de serios subiectul) si mai mult decit atât nu stiu atât de multe. Chiar nu stiu, si nu e o rusine in ati recunoaste nivelul dupa cum nu e o rusine in a cauta sa stii mai mult. Vin pentru ca imi place. Pot sa o fac si in tacere. Daca scriu citeva rinduri sunt impresii de moment incerc sa ma opresc la lucrurile esentiale (e modul meu de a retine)… si mai aopi prin natura mea sunt comunicativa. Nu vin sa demonstrez nimic. Sunt doar simplu vizitator, uman prin excelenta :-).

    Apreciază

  4. >Interesanta intimplarea cu orbul cu gluga trasa pe ochi.Si tu esti o buna povestitoare, cred ca s-a transmis genetic :)… totusi nu ai raspuns la intrebari …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s