acril şi oxizi metalici

 

Aproape ca alergasem pe strazile ude pentru a ajunge la timp. Nu doream sa pierd nici o secunda din urmatoarea sedinta a cercului de desen.
Afara ploua marunt si vintul spulberase pe alocuri frunzele ruginii adunindu-le in mormane mici aliniate strimb linga bordura trotuarelor.

Inauntru era cald si bine :)
O intimitate placuta domnea in atmosfera, si desi nu cunosteam pe nimeni din grupul celor din clasa a opta, nu ma simteam straina sau stinghera.
Ei lucrau in ulei pe sticla, eu in acuarela. Vorba vine lucram … eram total prinsa intr-un complicat proces de analiza.

Profesorul incepuse sa ne vorbeasca despre diferenta dintre pictorii Evului Mediu si cei din ziua de azi, accentuind foarte mult pe ideea ca pictorii din acea perioada posedau cunostinte din domenii foarte diferite.
De exemplu, ne spunea el, in ziua de azi aproape ca nu mai exista pictori care sa-si prepare singuri culorile, insa in vechime, preparatul culorilor in atelier constituia o activitate foarte importanta.
Secretul de fabricatie era pastrat ca ochii din cap, reusita tabloului depinzind in mare masura de calitatea culorilor folosite.

Din ce isi preparau culorile ?, am intrebat cu vadita curiozitate.

Profesorul s-a uitat mirat la mine fractiune de o secunda, apoi a continuat : ” Lista ingredientilor e foarte lunga. Cel mai important lucru il constituiau pigmentii.”

La receptarea cuvintului „pigmenti” citiva neuroni au alunecat intr-o directie imprecisa pe scoarta cerebrala. Nu stiam ce inseamna cuvintul. Dintr-o data m-am simtit neajutorata.

” … mai era nevoie de galbenus de ou, miere de albine, lapte, uleiuri speciale …”

Seamana cu reteta de cozonac, mi-am zis in gind, lipsesc numai stafidele si nucile prajite, si mi-a venit sa rid. M-am oprit la timp, deoarece chiar in acel moment privirea mea s-a intersectat cu cea a profesorului. Cred ca-si dadea seama ce prostii imi treceau prin cap :)

” … dar si ceara , rasini vegetale …” a completat el explicatiile.

Vedeam ca aievea atelierul : sevalete cu picturi neterminate, pensule, rame aurite, … o masa incarcata de sticlute, retorte, pipete, borcanase de portelan umplute cu tot felul de substante … un decor ce aducea cu laboratorul alchimistilor.

Cuvintele vibrau in camera luminata de candelabrul ce fusese prins in tavan cu ani buni inainte de nationalizarea cladirii, un ultim indiciu al opulentei proprietarilor de drept. De cite ori il priveam auzeam cum razbat de prin pereti ritmurile unui vals si pe un ecran nevazut, in spatele retinei, vedeam cum perechi aeratice, fluide si stravezii, se rotesc inlantuite patrunse de sunetul muzicii.

” … culorile preparate de ei erau altfel. Aveau caldura si viata. Ele reflectau personalitatea artistului.
In ziua de azi culorile pe baza de acril si oxizi metalici ajung pe mina oricui. Dar nu cu folos.”

Tonul vocii, nemultumirea de pe fata profesorului, linistea vinovata ce s-a lasat in salonul inundat de lumina … de ce-mi amintesc oare acum de ele?
Ce fir nevazut ma trage din nou acolo ? … acolo, unul din putinele si ultimile refugii impotriva vulgaritatii si superficialitatii de afara. Numai acolo pot gasi cantitatea necesara din acel medicament miraculos, numit candoare, si pe care simt nevoia sa il iau ori de cite ori cite resemnarea imi da tircoale.

Ce fir nevazut ma trage din nou acolo?
Poate ca partea acea din mine ce nu-i compusa din acril si oxizi metalici. Poate ca procentul acela infim de rasini naturale si miere de albine ce se topeste pe nevazute la flacara amintirilor.

imagine – Nicoletta Ceccoli

Anunțuri

5 gânduri despre „acril şi oxizi metalici

  1. >Indraznesc…N-as vrea sa rup firul. Mi-a placut. Te imaginam cu ochii mari imaginând amestecul ciudatelor retete ale adevaratilor maestri. Deseori incerc si eu sa-mi imaginez viata acelor oameni, atât de lipsiti de superficialitate. Timpul avea o alta masura. Puteau. Isi puteau permite sa incerce si sa imagineze tot felul de lucruri. Azi ma uit la noi. Suntem doar o societate de consum. Consumam si recilam enorm. Suntem ca niste masini uriase specializate sa rumege… orice, oriunde, oricând.

    Apreciază

  2. >foarte frumoase povestirea, valsul, imaginea nicolettei. Am observat personajele ei cu capetele mari si ma intreb daca ea o fi inspirat curentul asta nou al papusilor cu cap mare ?! ma opresc sa analizez un pic tabloul (in felul meu :D): ma linisteste ca si cum eu as dormi zburand sau inotand sub protectia pestisorilor aurii si visand ca dorintele mi se implinesc.

    Apreciază

  3. >frenchmaria, ma bucur ca ‘ai indraznit’ sa publici comentariul, prin intermediul lui reusind sa-ti descopar blogul. Am citit pe sarite (si mi-a placut), deci voi reveni la textele tale.@panSunt convinsa ca te-am ‘teleportat’ in perioada din scoala generala :)@adiIndiscutabil ca aceasta imagine e linistitoare … te poarta in lumea viselor.Referitor la papusile cu capul mare, cred ca ele au fost inspirate de desenele copiilor. Nu stiu daca ai remarcat, insa copii pina la 9-10 ani au tendinta de a desena oameni cu capul foarte mare in raport cu trupul :). Ei nu pot percepe proportiile geometrice asa cum le percep adultii.

    Apreciază

  4. >ai un blog minunat. Aici am mult de citit. Eu sunt putin tangential cu al tau… ca univers de preocupari personale foarte apropiat. Pina in acest moment este tipul de blog pe care il caut de cel putin 2 ani. Ma bucur ca existi :-).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s