în grădină împreună cu van Gogh

 

Mi-e imposibil sa vorbesc despre lucrurile care-mi plac sau despre cineva care imi place, iar daca incep sa o fac, sunt constienta ca nu-mi pot pastra acea neutralitate obiectiva atit de necesara unei analize nepartinitoare.

Deci, ma voi limita sa spun, nu stiu pentru a cita oara :), ca imi place van Gogh. Imi plac culorile lui razvratite si felul in care a sublimat natura pe pinza. In Zbor Azuriu am incercat sa explic de ce un anume tablou pictat de acest pictor olandez imi da senzatia de „acasa” :)

Privindu-i cu rabdare picturile cu flori (irişi/stânjenei, floarea soarelui, trandafiri, oleandri, crizanteme, flori de câmp, magnolii …), gradini in nuante amestecate de verde, câmpuri inundate de soare, dealuri cu vii, livezi explodind de culoare, paduri tacute sau parcuri cu alei inguste si adumbrite, am inteles de ce in Japonia Vincent van Gogh e cel mai iubit pictor european.
Despre japonismul unora din tablourile sale s-a vorbit mult, deci nu are rost sa reiau spusele altora. O simpla cautare pe net vă va aduce o tona de informatii :).

Voi exemplifica cu o imagine : Memory of the Garden at Etten (Ladies of Arles).

Azi ma opresc din nou la Muzeul Ermitaj din Saint Petersburg si va invit sa pasiti dincolo de rama tabloului, sa intrati in gradinile din Etten, sau pe aleea parcului in care se afla amplasat spitalul de la Saint Remy, pentru a va odihni citeva clipe privirea pe o tufa de liliac.

In Tufa de liliac, pictata de van Gogh in 1889, atunci cind se afla sub tratament la spitalul din Saint Remy, influenta stampelor japoneze e foarte subtila, insa in portretul doamnelor din Arles japonismul devine evident chiar si pentru neinitiati.
Acest tablou a fost executat in perioada in care van Gogh a locuit impreuna cu Paul Gauguin in Provenţa.
Prin culoare, pictorul incearca sa rememoreze amintirile legate de Olanda si de zilele traite in tinutul sau natal.

… pare ca ploua peste tot cu stropi de culoare.

Pe mine nu asta ma intriga ci femeia cu val multicolor din prim-planul imaginii. Imbracamintea ei nu pare in nici un caz europeana.
Am admirat minutiozitatea cu care a pictat florile si vesmintele femeilor, dar si aleea pietruita ce duce spre mijlocul gradinii.

Atunci cind un pictor picteaza mult, nu toate tablourile iesite de sub mina lui reprezinta capodopere. Acesta e si cazul lui Vincent van Gogh. Alaturi de tablouri remarcabil realizate se gasesc si picturi facute in graba, nefinisate …
Supararea mea deriva din faptul ca picturi nereprezentative pentru stilul artistului, doar pentru faptul ca sunt expuse in muzee americane, apar in mod frecvent in cataloage de arta sau emisiuni televizate, in timp ce veritabile capodopere, expuse in muzee mici, sau aflate in colectii private, au fost foarte putin mediatizate, unele chiar deloc.

Din fericire, tablourile aflate la Muzeul Ermitaj sunt suficient de binecunoscute publicului larg. Toate tablourile lui van Gogh expuse in Rusia duc in trena lor povesti.
La Muzeul Ermitaj se afla opt picturi, din care citeva au facut anterior parte din colectia Otto Krebbs Holzdorf, si au fost aduse din Germania de Armata Rosie la sfisitul celui de-al doilea razboi mondial.
Portretul Doamnei Trabuc, sau Casa alba in noapte, de exemplu, au apartinut colectionarului german si au fost pur si simplu jefuite de catre armata rusa.

Dar si la Muzeul de Arta Pushkin din Moscova se afla cinci picturi extrem de bine realizate. Voi incepe cu The Red Vineyard , unicul tablou pe care Vincent van Gogh a reusit sa-l vinda in timpul vietii.
Nu trebuie uitat nici portretul doctorului Felix Rey. Aceasta pictura e insotita de o istorioara amuzanta. Mama doctorului Rey considera portretul atit de urit incit il folosea in bucatarie ca sa astupe cu el o gaura … o alta varianta informativa spune ca nu era vorba de bucatarie ci de cotetul pentru gaini :).
Landscape with carriage , sau Peisaj cu trasura si tren in fundal, pictat in iunie 1890, deci cu putin timp inainte de a se sinucide, aduce in prim plan un cimp si un cer spalat de poaie. Culorile sunt pure si extrem de vii, linistitoare, optimiste chiar…
Acelasi albastru celest il regasim in ultimul autoportret pictat de van Gogh, expus la Musee D’Orsay, Franta.

Intotdeauna ma voi intreba : cum se face ca pictorul, chiar si in perioada anterioara sinuciderii, desi macinat de boala si marcat de stari depresive vecine cu nebunia, a pictat tablouri in culori pure si vibrante, nu in nuante intunecate si pesimiste?
Singurul raspuns gasit ar fi acela ca, dupa perioadele de criza, van Gogh a ajuns sa priveasca sinuciderea ca pe o eliberare, pentru ca traia cu sentimentul ca viata nu-i mai poate oferi nimic multumitor.

Echilibrul psihologic al pictorului van Gogh trebuie cautat in culoare … dezechilibrul lui – in fisele medicale eliberate de sanatoriile, ospiciile si spitalele in care a fost internat.

Depinde insa cu cine vrei sa te intilnesti : cu un pictor extraordinar, sau cu un bolnav banal ?

http://www.divshare.com/download/6945708-8e6

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre „în grădină împreună cu van Gogh

  1. >eu nu-l pot lua decat intreg, cu bune(tablouri, desi el nu s-a bucurat de recunostinta) si rele(nebunia) uite o melodie frumoasa despre el si cu picturi de-ale luihttp://www.youtube.com/watch?v=dipFMJckZOM

    Apreciază

  2. >@adiEu nu-l pot vedea decit ca pe un pictor cu un genial simt al culorilor :)@oceaniaNu vreau sa par absurda, insa citeva din peisajele lui van Gogh imi dau senzatia de „deja-vu” :) … ca si cum le-am zarit pe undeva prin Romania …

    Apreciază

  3. Pingback: -X- » Blog Archive » Samuel Mützner … din Japonia cu nostalgie și dragoste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s