karandaş

Trecusem in clasa a cincea. Nu era cine stie ce mare eveniment, insa programul meu suferea o schimbare majora : orele urmau sa se tina dupa-amiaza, nu dimineata, cum fusesem obisnuita pina atunci.

Mai intervenise un fapt relativ important in viata mea de scolarita. In urma unor teste pe care le dadusem pe la sfirsitul clasei a patra, fusesem selectata pentru clasa speciala cu profil de matematica.
Acest lucru i-a luat prin surprindere pe parintii mei, pentru ca niciodata nu si-au inchipuit ca as fi avut oareşce inclinatii spre matematica. Intotdeauna imi manifestasem interesul pentru literatura si limbi straine, nu pentru volume geometrice sau regula de trei simpla :)

Dintr-o data m-am trezit intr-un alt univers, cu multe dimineti libere si profesori noi – pentru fiecare obiect in parte. Acele dimineti trebuiau umplute cumva, si cum nu aveam nici urma de talent muzical, era clar ca nu puteam face parte din corul sau din orchestra de mandoline a scolii.
Oricum, ma inscrisesem la cercul de matematica, ce urma sa se tina de doua ori pe saptamina, fara sa-mi fie prea clar ce vom face acolo, dar si in echipa de mini-baschet – pentru ca doream sa iau citiva centimetri in plus …

Mama insa insista sa merg si la cercul de desen. Stiam din ce cauza insistă. Considera ca am un comportament prea baieteasc si spera ca mediul artistic sa ma feminizeze macar putin.
Fara sa ma intrebe daca vreau, sau nu, ma inscrisese pe lista.
Asa ca neavind incotro, a trebuit sa merg.

Si acolo se tineau doua sedinte pe saptamina, din care una se suprapunea cu sedinta de la cercul de matematica. Tocmai cind credeam ca gasisem un bun prilej de a ma sustrage unei activitati pe care o consideram fara rost, pictatul, profesorul m-a anuntat ca nu e nici o problema. O sedinta voi veni cu incepatorii dintr-a V-a, o sedinta cu cei din clasa a VIII-a.

Cercul de desen se tinea la Casa Pionierilor, intr-o cladire nationalizata in curtea careia trona un arbore chinezesc declarat monument al naturii : Ginkgo Biloba.
Si desi stiam cine si cind plantase copacul acolo, imi placea sa-mi inchipui tot felul de povesti, care mai de care mai fantezista …

In prima sedinta, ce s-a tinut intr-o camera incapatoare cu parchet ceruit, ferestre uriase si peretii acoperiti cu desene, colaje si diverse picturi, am fost fermecata de acel univers foarte putin cunoscut, la care, anterior, niciodata nu ma gindisem la modul serios.

Profesorul a inceput sa vorbeasca despre hirtie, colile de desen, creioane si pensule … si mare mi-a fost mirarea sa descopar ca foile de hirtie sunt taiate dupa dimensiuni standard iar creioanele sunt standardizate si ele. A scos dintr-o trusa mai multe creioane, si, rind pe rind, a inceput sa le prezinte si sa le descrie caracteristicile, calitatile si defectele : B, HB, B3, BB …
Ma pufnea risul la auzul atitor be-uri si haş-be-uri … pina in momentul in care privirea mi-a cazut pe creionul din mina. Am zarit un H aurit … si m-am intrebat de ce anterior nu observasem literele de pe creioane, tinind cont de faptul ca obisnuiam sa mâzgâlesc in mod frecvent.

In acea zi am invatat un cuvint pe care nu l-am uitat niciodata : karandasch/karandaş.
Profesorul ne-a zis ca in limba rusa, creionului i se spune karandaş, insa acest nume provine de fapt de la o firma elvetiana producatoare de creioane si ustensile de scris : Caran D’Ache.
Povestea devenea tot mai interesanta. Profesorul ne spunea ca la baza cuvintului karandaş se afla doua cuvinte din limba turca : kara – negru/neagra, si taş – piatra.

Karandaş, adica piatra neagra :)

De la aceste doua cuvinte turcesti s-a inspirat Arnold Schweitzer atunci cind si-a botezat creioanele.

Prima sedinta de la cercul de desen mi-a placut foarte mult, mai ales datorita divagatiilor lingvistice facute de profesorului nostru, care, in toate sedintele ce au urmat, s-a dovedit a fi o adevarata enciclopedie vorbitoare, o enciclopedie pe intelesul nostru, al tuturor.

Anunțuri

13 gânduri despre „karandaş

  1. >Într-a cincea tot de cursuri de după amiază am avut parte, stare prelungită şi în anul următor. Dar, nu devenisem pasionat de карандаш, veleităţile de plastician apucându-mă prin liceu şi trecându-mi după vreo zece ani…

    Apreciază

  2. >”firicelul subţire din pulbere de grafit amestecată cu materii argiloase…se îmbracă în urmă în lemn de tisă, ienuper sau Cedrela odorata” – MINERVA, enciclopedie română, 1930

    Apreciază

  3. >-X-, Iti urmaresc de ceva vreme blogul si e o mare placere, mai ales cand povestesti cate ceva. Pauzele mele de functionar se imbogatesc astfel cu un Ceva misterios si nu e de mirare ca m-am invatat sa revin. Mi-ai amintit de cravata cea rosie, de snurul galben si de ilustratiile din manualul de limba rusa. Am furat si imaginea postata de tine.

    Apreciază

  4. >da, asa e, ne-ai adus aminte de scoala generala, de copilarie si de ore care ne faceau placere. imi amintesc ca in scoala exista si o mica expozitie. am participat si eu la ea cu diverse acuarele.

    Apreciază

  5. >@panCu atit mai bine daca ceea ce scriu reuseste sa provoace amintiri din copilarie :) … sper sa revii.Imaginea care insoteste acest blog spui ca ai furat-o?Poate ma ajuta cineva sa identific cui apartine … cine e autorul ei. Am luat-o dintr-un loc in care nu se dadeau nici un fel de explicatii.@oceaniaCred ca cele mai frumoase amintiri ramin amintirile din copilarie. Ideal ar fi sa nu ne maturizam total niciodata :)@anonimSi mie imi face placere sa citesc amintirile altora. Faptele banale capata stralucire si importanta iar timpul pierde acel sens strict matematic indicat de ceasornice …

    Apreciază

  6. >Jünger scria despre ceasornicele cu nisip:Timpul ceasornicului de nisip este altul […]; aici nu bate nici o ora si nu inainteaza nici o limba. Aici este un timp care inca mai curge, picatura, se imprastie-timp netensionat, neritmic.Si mai spunea:In picurul ceasului de nisip mai curge inca timpul nemecanizat, timpul destinului. Este timpul pe care il simtim in fosnetul padurilor, in palpaitul focului, in tumultul apelor marii, in vartejul fulgilor de zapada.Ar fi bine ca drumul vietii sa fie stapanit de timpul ceasului cu nisip. Daca tot nu putem iesi din timp – si nu ma refer filosofic, religios – macar sa avem parte de acel timp nematematic, nezgomotos…

    Apreciază

  7. >Tot Ernst Junger zicea :”Cunoasteti cu totii salbatica melancolie care ne copleseste cand ne amintim de vremurile fericite. Au apus irevocabil si suntem despartiti de ele mai necrutator decat prin toate departarile.”

    Apreciază

  8. >te superi dacă întreb, total off topic, deşi citesc tot, unde-a dispărut povestea lui IL ?era „la un loc” … mi s-a făcut dor să o recitesc şi n-am mai găsit-o, ori poate nu ştiu să caut … sper că nu s-a pierdutCELLA

    Apreciază

  9. >@CELLANu are rost sa cauti. Am sters posturile despre IL.@panDesenul se intituleaza „winter solstice”. Aceasta e singura informatie care a fost data pe site-ul de unde l-am descarcat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s