comoara misteriosului domn Šlomović

Sa nu ridicati intrebatori din sprincene chiar daca numele Šlomović nu va spune (deocamdata) nimic :)

Cine a fost Eric/Erih/Erich Šlomović ?
Un evreu croat, tinar, inteligent, bogat, colectionar de arta si protejatul celui mai mare negustor si colectionar de arta din perioada interbelica, Ambroise Vollard.
Nu se cunosc prea multe date despre el si tocmai lipsa datelor biografice i-a sporit misterul.
Se naste in 1915. In 1936 soseste la Paris, deci la virsta de douazeci si unu de ani, iar in 1941, atunci cind nu avea decit douazeci si sase de ani, ajunge in posesia unor tablouri ce valorau milioane de franci.

La inceputul anului 1941 colectia sa de arta cuprindea peste sase sute de piese, din care, la ora actuala, in jur de doua sute se afla la Muzeul National de Arta din Belgrad, Serbia.

Dar unde e misterul, va veti intreba :)
Misterul, sau mai bine zis misterele, sunt risipite pretutindeni in viata acestui personaj.

Voi incepe cu sfirsitul.
In anul 1943 trupele naziste, dupa indelungi cautari, ajung in micul sat Bacino din sudul Serbiei, locul unde s-a ascuns familia Šlomović. Ei sunt descoperiti de nemti.
Fratele sau, Egon(om), si tatal, vor muri intr-un lagar de concentrare. Se crede ca Erich a murit tot acolo. Mama lor, Roza Šlomović, a supravietuit razboiului.
Povestea incredibila a colectiei de tablouri ascunse la Bacino o puteti citi aici :http://www.elmundosefarad.eu/wiki/wiki/index.php?title=FATE_OF_THE_ERIH_SLOMOVIC_COLLECTION

Cineva dorea sa intre in posesia tablourilor colectionarului evreu ce reusise sa stringa lucrari ale celor mai renumiti artisti francezi : Auguste Renoir, Henri Matisse, Edgar Degas, Paul Cezanne, Odilon Redon, Paul Gauguin, Andre Derain, Pablo Picasso, Claude Monet, Paul Signac, Camille Pissarro, Maurice de Vlaminck, Maurice Utrillo …

In prezent aceste tablouri se afla in posesia Muzeului National de Arta din Belgrad si constituie cea mai importanta colectie de arta franceza moderna din tot spatiul balcanic.

Dar de ce nu se face cuvenita publicitate in jurul lor?
De ce nu se vorbeste despre aceste comori de arta si de ce nu exista cataloage care sa le prezinte pe larg?
De ce pe site-ul muzeului sunt date cu zgircenie doar citeva nume si imagini … dar mai ales, de ce doar citeva, in jur de patruzeci, sunt expuse publicului, si de ce restul sunt tinute in depozit ?

La mijloc nu e nici un mister. Nu sunt expuse deoarece urmasii familiei lui Šlomović, ce traiesc in Israel, considera ca fostul stat iugoslav a luat cu forta tablourile in cauza. Imediat dupa razboi ei au intentat un proces pentru a le recupera, fara sa cunoasca insa lista exacta a lucrarilor din depozitele muzeului.
De abia in 1964 istoricul de arta francez Denis Rouart publica un studiu in care prezinta cele patru opere ale lui Degas, dar si picturile lui Renoir, detinute de muzeul din Belgrad.

Mama lui Šlomović a supravietuit razboiului, si ca unica mostenitoare a colectiei si-a dat acordul verbal pentru ca intreaga colectie sa intre in mod legal in patrimoniul statului.

Tinarul Šlomović intuise foarte bine primejdiile razboiului ce avea sa vina. El va depune la o banca din Paris o serie de lucrari valoroase. Mai tirziu, in 1940, o parte din ele le va aduce la Zagreb cu scopul de a deschide o expozitie. Presa vremii publica lista cu cele o suta nouazeci de tablouri ce urmau sa fie expuse. Deci documentele exista :)

Stiind ca Zagrebul nu poate oferi siguranta, Šlomović duce lucrarile in casa unui prieten de incredere, prieten ce traia intr-un mic sat, Bacino.
Acesta le zideste pur si simplu in cosul de fum al locuintei lor, asa se face ca nemtii nu au reusit sa gaseasca nimic atunci cind au rascolit intreaga gospodarie.

Dupa razboi, mama lui Slomovic ia legatura cu Dr. Ribar, director de muzeu si fost prieten al fiului sau, cu scopul de a-i incredinta tablourile. Acordul verbal urma sa fie legalizat in scris peste citeva saptamini.
Povestea e de-a dreptul de necrezut. In trenul nr 113, de pe directia Nis – Belgrad, intr-un vagon special, o femeie in virsta si doua sute de tablouri asteptau sa ajunga la destinatie.
La sapte kilometri distanta de la Velikaplana are loc un accident soldat cu mai multi morti.
Ea va muri in acel accident de tren inainte de a legaliza in scris acordul verbal.
Congresul Mondial Evreiesc a acuzat conducerea de la Belgrad spunind ca ceea ce fac ei e furt si ca tablourile trebuie restituite imediat mostenitorilor familiei.
http://www.artcult.fr/_Judaica/Fiche/Art-0-1249411.htm

In momentul in care iugoslavii au permis avocatilor sa parcurga unele documente legate de colectie si de viata privata a lui Šlomović, ei au constatat ca un numar in jur de o suta douazeci de tablouri au fost trecute pe o lista separata, denumita colectia Šlomović, lista intocmita chiar de colectionar, pentru ca acesta avea intentia de a le dona muzeului.
Prin acest gest Eric Šlomović, in unele documente Eric Chlomovitch, dorea sa intre in istoria tarii sale, dar si in istoria artei.
Deci, inclin sa cred ca, muzeul din Belgrad are dreptul moral de a detine operele de arta, insa in lipsa unor documente scrise, semnate si parafate, oricine ii poate contesta dreptul de a le detine.

Dar povestea lui Eric Šlomović, sau mai corect spus Erihom Şlomovici, mai are un capitol care trebuie neaparat adus in discutie.
In arhivele fostei Iugoslavii nu se gasesc acte care sa dovedeasca provenienta tablourilor si lucrarilor de arta detinute de acesta.
Exista doar un simplu text scris de mina in care Šlomović mentioneaza ca tablourile in cauza reprezinta un cadou din partea lui Ambroise Vollard … ceea ce e foarte discutabil.
Dupa spusele contemporanilor, Vollard nu ar fi dat pe gratis nici macar o parere sau citeva minute din timpul sau liber, ce sa mai vorbim de un tablou de valoare.

Misterul tablourilor din colectia lui Šlomović este accentuat si de faptul ca evreul croat devine bogat dupa moartea protectorului sau, moarte ce a survenit pe neasteptate.
Ambroise Vollard va muri in 1939, intr-un accident de automobil, fara sa lase in urma sa un testament.
La mai multi ani dupa incheierea razboiului a inceput sa fie avansata o ipoteza naucitoare: ca e posibil ca Šlomović sa fi aranjat accidentul lui Vollard.

Eu cred ca accidentul nu a fost aranjat. A fost un accident pur si simplu, insa Erihon Şlomovici a profitat de pe urma lui. A profitat de faptul ca lucrarile se aflau la dispozitia sa si ca nimeni nu stia socotelile colectionarului francez.
Si-a insusit comoara cu foarte multa usurinta. Nu stiu daca atit din dorinta de a se imbogati cit din dorinta de a nu lasa ca lucrarile de arta sa ajunga pe mina nazistilor.
Mai mult ca sigur nazistii ar fi distrus operele unor artisti denaturati, adica evrei, ca de exemplu Pissarro sau Chagall …

E usor de lansat ipoteze fanteziste care sa il incrimineze pe tinarul colectionar evreu. Am citit tot felul de pareri, pareri exprimate de persoane aflate pe baricade opuse, ca in final sa ajung la concluzia ca in spatele faptelor ilegale comise de Šlomović nu a stat dorinta de imbogatire.

Din cele aproximativ sase sute de lucrari ce apartineau colectionarul francez Vollard, Šlomović aduce cu el la Zagreb un numar de patrusute treizeci si noua de piese, restul depunindu-le in seiful bancii Societe General din Paris.

Deci cine sunt adevaratii mostenitori ai comorii lui Šlomović : muzeul din Belgrad, statul francez, Anat Piamante si Yaron Bloch din Israel – mostenitorii de drept ai familiei, Muzeul Holocaustului, Congresul Mondial Evreiesc, statul croat …?!?!?
Oare va veni o zi in care cineva sa descilceasca itele afacerii Šlomović ?
nu cred.

Imaginea cu care am deschis blogul se intituleaza Barbat cu palarie din fetru si e opera pictorului impresionist francez Edgar Degas (1834-1917), pictor devenit celebru mai ales datorita picturilor cu balerine.
Nu se stie pe cine reprezinta acest portret, posibil un prieten sau o cunostinta de-a pictorului … insa eu, fara sa vreau, asociez portretul pictat de Degas cu chipul lui Eric Šlomović, in ciuda faptului ca stiu cum arata el in realitate.

De fapt, si aici, se ascunde un alt mister.
Degas e cunoscut pentru pozitia sa antisemita, pentru implicatiile in procesul Dreyfus si pentru faptul ca i-a pictat pe evrei intr-un mod caricatural, inspirat de caricaturile publicate in gazetele antievreiesti.

Ma intreb ce l-a facut pe Šlomović sa pastreze in colectia sa tablourile unui pictor ce si-a exprimat cit se poate de clar antisemitismul, daca nu capacitatea lui extraordinara de a vedea frumusetea unei opere de arta dincolo de profilul moral al executantului.

Inchei cea de a doua serie din frumoasele estului cu acest post dedicat misteriosului domn Šlomović.

Anunțuri

24 de gânduri despre „comoara misteriosului domn Šlomović

  1. >Despre Slomovici auzisem, dar am aflat noutăţi despre Degas. Cam aceeaşi atitudine în vremea cazului Dreyfus a avut-o şi Paul Cezanne. Oricum, astea-s trecătoare. Nici eu nu sufăr echipa Rapid, chiar dacă n-o zic în prea dese rânduri…

    Apreciază

  2. >e interesant ce destin au unele tablouri, mai ales cele valoroase. eu cred ca tablourile lui Slomovici ar trebui sa ramana la muzeu, oricare ar fi el, din moment ce asta a fost ultimul gand fara a fi scris insa pe o hartie semnata. ma gandesc ca tablourile valoroase ar trebui sa fie publice nu puse sub cheie in casa unui colectionar.

    Apreciază

  3. >@ Oceania: „ma gandesc ca tablourile valoroase ar trebui sa fie publice nu puse sub cheie in casa unui colectionar” – am mari dubii pe chestia asta. Am vazut o multime de galerii private in scurta-mi existenta si vreau sa spun ca diferenta dintre un tablou „desacralizat” prin avalansa de priviri turistice de prin marile muzee si unul aflat in penumbra protectoare a spatiului privat este enorma.

    Apreciază

  4. >@VaniaDe curind am citit un articol in care se spunea ca Degas ar fi regretat pozitia lui fata de afacerea Dreyfus din cauza ca a pierdut niste prieteni evrei pe care ii aprecia. @anonimIn acele vremuri tulburi si agitate nu cred ca oamenii ar fi putut actiona legal. Trupele germane invadasera Parisul, in 1941 invadeaza spatiul iugoslav … ce putea face Slomovic in acele conditii decit ceea ce a facut.@oceaniaDe multe ori m-am intrebat daca e corect ca un om sa tina numai pentru el capodopere de arta. Ma gindesc la milionarii aristocrati, industriasi, vedete, si chiar oameni normali, care detin tablouri valoroase si pe care nimeni nu le vede.Unii nu permit nici macar fotografierea lor, caci despre a le imprumuta muzeelor pentru diverse expozitii nici nu poate fi vorba.Aveam in plan sa deschid doua noi rubrici : una dedicata pictorilor americani, cealalta tablourilor mele preferate din colectii particulare :)@LanternativaNu inteleg termenul „tablou desacralizat” …

    Apreciază

  5. >@LanternativaAm citit multe ‘aiureli’ in viata mea, dar ceea ce spui tu depaseste cu mult orice limita pe care mi-am putut-o imagina. Am ales, totusi, sa ma consider ‘neintelegator’ sau chiar idiot. Presupun deja ca ai vrut sa spui ceva inteligent.

    Apreciază

  6. >@oceaniaNu cred ca foarte multi din cei ce detin tablouri vechi, valoroase, tablouri ce s-au mostenit in familia lor din generatie in generatie, uneori de-a lungul secolelor, ar fi in stare sa renunte la ele.Pe de alta parte ma gindesc ca tablourile care nu sunt expuse public nu pot intra cu adevarat in circuitul de valori al unei tari.

    Apreciază

  7. >@ Anonim:Arta nu educa masele dragul meu Anonim. Exceptiile se exclud, fiind insignificante ca numar. In plus, nu te grabi cu abtinerea. Pune raspunsul meu dupa fiecare fraza a comentariului la care ti-am raspuns si abia dupa comenteaza.Sunt piese artistice create special pentru publicul larg (le poti cumpara de pe marginea drumurilor prin orice capitala europeana) si piese create pentru o anumita categorie sociala. Acestea de pe urma au fost de multe ori smulse din colectii private, furate si expuse prin tot felul de muzee – la randul lor foste resedinte nobiliare sau monarhice transformate, dupa trimiterea proprietarilor in vacante siberiene sau ceresti, in astfel de sali de promenada populara (muzeele existau si inainte, evident, dar scopul lor era altul). Exista si cazul donatiilor (rar), acestea avand ca scop pastrarea respectivelor lucrari intr-un spatiu mult mai adaptat conservarii decat o resedinta. Un alt motiv este lipsa mostenitorilor. Dar, de cele mai multe ori, colectiile se „scot” la licitatie in cerc restrans (vezi Agnelli). In lumea anticarilor, stimatul meu Anonim, lupta pentru o lucrare de arta se da pe viata si pe moarte (de multe ori chiar la propriu). Si nu ti-o spun pentru ca am citit in ziar sau pe vreun blog acest lucru…P.S. Vedeti ca licitatia lotului Versace incepe saptamana viitoare la Sotheby’s, Londra. Ne vedem acolo?Cu deosebit respect, Lanternativa@ – X – si Oceania:Nu toti aristocratii sunt milionari. Astept cu mare interes seria dedicata pictorilor americani :) Sincer, imi este greu sa explic ce inteleg prin „tablou desacralizat”. Este probabil o imagine a mea foarte personala referitor la arta si nu as dori sa scandalizez pe nimeni cu dansa (sau daca da, macar sa produca niste oripilari de bun simt). Incerc sa explic foarte pe scurt: a. o opera de arta, pentru a fi inteleasa, gustata, analizata si, de aici, apreciata, are nevoie de spatiu, de liniste, de stat in fata sa ore… De privit, de pipait, de uitat de la 3 cm., de mirosit. Un santier hermeneutic valid nu se poate construi plecand doar de la niste reproduceri de prin albume. b. La vremea lor, multe din tablourile astazi extrem de cunoscute erau niste minuni divine, niste lucruri nepamantene. Astazi, vedem copii ale lor prin ascensoare, prin camere de hotel… Le cumparam la iesirea din muzeu, nu-i asa? E clar ca mesajul lor initial s-a desacralizat (sa-i spun asa) prin suprainflatia publicitara la care au fost supuse respectivele piese. Iar aceasta inflatie a produs o alta, cea a miilor de albume, albumase, carticele de reproduceri, texte, istorioare care mai de care mai absurde si mai pe gustul publicului (tori stiu acum de zambetul enigmatic al Giocondei si cauza sa, de ce urla tipul lui Munch sau de ce si-a taiat urechea nu mai stiu cine). Toti ti-o trantesc in fata, (ne)educat, ca ei sunt cunoscatori si au fost la muzeele Vaticanului, la Louvre etc.Acestea sunt doar opiniile mele – aiurite sau nu, inteligente sau nu, anacronice sau nu.Imi cer scuze pentru acest mesaj…

    Apreciază

  8. >@ – X – si Oceania:P.S. „o opera de arta, pentru a fi inteleasa, gustata, analizata si, de aici, apreciata, are nevoie de spatiu, de liniste, de stat in fata sa ore… De privit, de pipait, de uitat de la 3 cm., de mirosit.” – evident, acest lucru este imposibil de facut intr-un muzeu de catre un simplu vizitator.

    Apreciază

  9. >@LanternativaPoate ca nu toti aristocratii sunt milionari in bani lichizi, insa cei mai multi poseda carti si manuscrise rare, tablouri de valoare, covoare si mobilier unicat, precum si alte asemenea obiecte efectiv ‘de muzeu ‘: portelanuri si sticlarie veche, orologii si ceasornice, candelabre, argintarie, arme cu blazon …Cred ca am inteles ce ai vrut sa spui prin expresia ‘desacralizarea tablourilor’.Iti dau dreptate, un tablou trebuie privit in liniste … uneori zeci de minute, daca nu chiar ore.Si nu numai tablourile ci orice alte obiecte de arta sau obiectivele arhitectonice.De cite ori am vizitat ceva impreuna cu un TUR organizat, nu am reusit sa vad si sa ‘simt ‘ mare lucru. A trebuit sa revin pe cont propriu.Vizitarea unui muzeu, a unui palat, a unei minastiri sau catedrale nu ar trebui sa reprezinte o ‘actiune de tip maraton’, desi traim in secolul vitezei.

    Apreciază

  10. >”Poate ca nu toti aristocratii sunt milionari in bani lichizi, insa cei mai multi poseda carti si manuscrise rare, tablouri de valoare, covoare si mobilier unicat, precum si alte asemenea obiecte efectiv ‘de muzeu ‘: portelanuri si sticlarie veche, orologii si ceasornice, candelabre, argintarie, arme cu blazon …” – asa este. Pentru aceste persoane, aceste lucruri reprezinta de multe ori mult mai mult decat o valoare materiala in sine. Sunt o imagine, o icoana, o dovada a propriei identitati. Pierzand – dintr-un motiv sau altul aceste „obiecte” (care sunt mult mai mult decat obiecte) – isi pierd o parte din fiinta lor, din memoria lor… E tragic.P.S. Sper ca ti-a facut placere Iran si Caucazul :) O sa mai fie vreo 5 numere.

    Apreciază

  11. >In final am reusit sa ma descurc cu download-ul …A fost o surpriza sa vad ca ai postat asa ceva. Subiectul este interesant pentru mine deoarece in vechime Persia controla cea mai mare parte a Caucazului, insa apoi, in epoca Qajara, a pierdut controlul. Azerbaijanul, efectiv ciopirtit intre Persia si fostul Imperiu Tarist, e doar un trist exemplu.Dar sa revin la subiect :)Obiectele mostenite intr-o familie de-a lungul generatiilor se transforma intr-un act de identitate al acelei familii, de aceea spuneam anterior ca nu stiu citi dintre acesti oameni ar fi dispusi sa renunte la ele si sa le doneze unui muzeu.

    Apreciază

  12. >@LanternativaIncredibil! Iti apreciez tonul condescendent, chiar daca suntem in dezacord. E o mare placere sa discuti (desi cred ca tu iti imaginezi ca te desfasori intr-un monolog nepamantean) cu cineva aflat pe un plan spiritual superior. Si daca o inteligenta mediocra poate provoca un narcisism atat de strident, imi imaginez si ca ideile ‘nastrusnice’ pot avea valoare. Continuarea celor cativa ‘amatori’ de arta se incadreaza la un exercitiu subtil de periere.

    Apreciază

  13. >aha, mă gîndeam că doar mie mi s-a părutde vină o fi fost Lanternativa :)că m-a făcut să mă simt atît de „mase” încît pendulam între sinucidere şi renunţare la „arte” … mă bucur că încă-s vie, promit că nu o să (mai) păşesc (virtual) în nici un muzeu de azi şi mai ales că nu o să (mai)fac nici un comentariu (mă consult şi (la/cu)dl. Tudor Octavian că dl.Hăulică-i mai greu de abordat :( )unde-i Degas ?CELLA

    Apreciază

  14. >Imi cer scuze, dar am retras postarea cu Degas din cauza ca, pe calculatorul meu nu mi se afisa imaginea. … o fi din cauza serviciului internet provider-ului pe care il folosesc? … sau poate am probleme cu Windowsul? Nu va fie teama. Degas isi va relua locul :)

    Apreciază

  15. >Incredibil! Anonimul este o anonima! Imi cer scuze. N-am vrut sa supar pe nimeni cu comentariul meu. Doar ca m-a surprins folosirea unor termeni ca „idiot” sau „snob”, dupa care au urmat „inteligenta mediocra” etc. Pana la urma ne exprimam niste opinii oneste care nu sunt, cel putin in cazul meu, destinate denigrarii – intelectuale sau morale – nimanui din cei ce viziteaza acest blog. Recunosc, uneori exagerez cand este vorba despre chestiuni ca „accestul liber la informatie”, artisti si capodopere pe toate drumurile etc…”mă bucur că încă-s vie” – si eu :)P.S. Clar ca Lanternativa a fost de vina cu Degas-ul. Dar, fiind data de gol, iata ca a reaparut :)

    Apreciază

  16. >1. Anonimul e anonim.2. Iti dai seama cat de surprins am fost eu de ‘tablou desacralizat’ si ‘avalansa de priviri turistice’, ca sa nu mai vorbim despre invitatia ironic-superioara la Londra.3. Onest ar trebui sa fie sinonim cu pertinent, decent, coerent.4. Nu am vazut nicio exagerare in frazele tale. Pur si simplu le-am simtit ca pe niste ‘aberatii’ (iarta-ma!) infipte in creierul meu.5. ‘Capodopere pe toate drumurile’.. hmm, ar trebui sa ripostez iar, dar ma abtin.6. Ma bucur ca esti vie, dar trebuie sa stii ca nu tot ce ti se intampla e meritul tau.

    Apreciază

  17. >eu nu sunt anonimă, sunt CELLA şi mi-am semnat de fiecare dată comentariile (doar 2 ori 3, aici) m-aţi înţeles greşit, vă cer iertare :)vă respect opiniile şi nu doresc decît să vi le citescLanternativa şi Anonim,calde şi respectuase salutăriX ştie că eu „tac” admirînd nu polemizînd :)CELLA

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s