copacul din inimă

 

 

In viziunea mea, Copacul lui Paul Cezanne de la Muzeul Ermitaj din Saint Petersburg – Rusia seamana mult cu o inima. Crengile, ca niste artere din celuloza, impart apa datatoare de viata.

Nu degeaba s-a spus ca pictura moderna incepe cu Cezanne. Din citeva tuşe, folosindu-se de culori clasice, pictorul francez reuseste sa spuna esentialul. Retina ochiului retine imaginea chiar daca ea nu are nimic senzational.

Dar in acelasi timp copacul lui Cezanne leaga pamintul de cer. Cu radacinile infipte in tarina neagra si calda prin care misuna fara de odihna furnicile, cu crengile imbratisind vazduhul albastru prin care zboara nestingherite pasarile cerului, copacul are acces la doua universuri incompatibile in aparenta: unul static compus din substante opace si incompresibile, celalalt dinamic compus din molecule stravezii compresibile.

Dar ce inseamna un copac pentru mine, si ce inseamna el pentru un locuitor al desertului?

De multe ori mi-am pus intrebarea aceasta pentru ca mi-am dat seama de un lucru extraordinar: sentimentul de inradacinare este mult mai puternic la cei ce si-au trait copilaria in spatii geografice impadurite.

Cita dreptate avea Lucian Blaga cind vorbea de matricea stilistica si cind explica cum se face ca spatiul natural de existenta influenteaza structura spirituala inconstienta a unui popor.

Nomadismul din deserturile Africii sau din stepele Asiei a capatat pentru mine un nou inteles: inradacinarea aproape ca nu exista pentru oamenii ce nu au trait in preajma copacilor. Ei nu au vazut, an de an, cum infloreste, da roade si apoi se scutura un acelasi pom …

Trecerea timpului nu le-a fost masurata de transformarile scoartei si frunzelor.

Copacul nu inseamna pentru ei o legatura cu trecutul. Pe ei, copacul, atunci cind il intilnesc in peisaj, nu ii leaga de nimic. E doar un element de decor pe care, cu siguranta, il admira. Insa doar atit.

Intr-un final am inteles ca dorul, ca ipostaza romaneasca a existentei, este codificat in imaginea unui copac.

Dupa ani de zile in care am rasfoit sute de bloguri si jurnale scrise de cei ce traiesc in afara Romaniei, am inteles de ce ei posteaza cu predilectie imagini cu copaci, livezi si paduri … de ce amintirile lor legate de copilarie, prima declaratie de dragoste, calmul, linistea, furtuna, prima realizare, primul esec, speranta, dragostea, ura, neputinta, iertarea, visul, uitarea, amintirea, … se invirt invariabil pe traiectoria unui cerc inchis desenat in jurul unui copac. Am inteles ca inima unui copac bate inconstient in fiecare din ei.

Am inteles de ce, in cele mai diverse locuri, uneori doar la citiva metri de capodopere arhitectonice ale unor renumite civilizatii, camera mea de filmat, sau aparatul foto, incepea sa scruteze orizontul in cautarea unui copac.

Si am mai inteles de ce intre mine si cei ce traiesc in afara granitelor Romaniei se stabilesc cu repeziciune legaturi care dureaza in timp si de ce putem comunica cu usurinta, ca si cum ne-am cunoaste demult, desi in realitate nu ne-am vazut niciodata.

Atunci cind murea cineva, vechii daci taiau un brad.

Oare faceau asta ca sa-i elibereze sufletul?

Eu cred ca da.

Anunțuri

15 gânduri despre „copacul din inimă

  1. >frumos spus. cuvintele tale alturate tabloului lui Cezanne talmacesc simbolul copacului. tu il asemeni cu o inima si ai dreptate. unii spun despre copaci ca sunt plamanii verzi ai pamantului.

    Apreciază

  2. >Inima mea este impartita in mai multe locuri si bate simultan in mai multe ‘timpuri’ :).Cred ca, indiferent de cultura, copacul reprezinta in primul rind un simbol al vietii.

    Apreciază

  3. >Posibil ca strămoşii din stepă să mă fi făcut mai puţin sensibil la ideea de statornicie sugerată de copaci. Faţă de Cezanne, măcar că suntem născuţi în aceeaşi zi (dar în ani diferiţi!), tratam copacii doar ca elemente decorative…

    Apreciază

  4. >Banuiesc ca nu ai copilarit in stepa :), deci traind intr-un mediu „sedentar” mi-e greu sa cred ca nu te leaga nici o amintire de imaginea unui copac…. e adevarat, „singele de stepa” poate induce acel dor de duca, dorinta de a pleca cit mai departe …

    Apreciază

  5. >Am, desigur, amintiri legate de copaci, însă nu sunt marcante… Iar dorinţa de a pleca se împleteşte armonios cu imobilitatea sedentarului. Astfel că merg destul de anevoie până şi după ţigări, iar Rusia n-am văzut-o decât în reverii.

    Apreciază

  6. >@VaniaProgresul se naste din contradictii. Poate intr-o zi vei simti imboldul sa-ti cumperi tigarile de la un chiosc de undeva din Rusia :)@CELLAIn primul rind iti multumesc pentru comentariile insotite de versuri pe care le-ai lasat pe celalalt blog :)In al doilea rind vreau sa-ti spun ca stiu sa-i deosebesc pe „anonimii” care comenteaza pe aici dupa felul in care se ascund dupa virgula :), deci sa fii convinsa ca te voi recunoaste …Nu cred ca esti o fire timida din moment ce Vania te-a propus ca mea mai fidela cititoare.Oricum, te astept cu placere la orice ora.

    Apreciază

  7. >Cred ca intre om si copac a fost intotdeauna o stransa legatura,inca de cand a aparut omul pe pamant.Sper ca nu te superi ca ti-am adus aici o poezie despre un copac,poate ca eu sunt acel copac.Mă asemui unui copac.El are foarte multe braţe,şi eu, foarte multe braţe :două vizibile, o mie invizibile.Când sufla vântul braţele lui foşnesc;mă gândesc că atunci cand îmi mişc braţeleprobabil ca şi ele sunt împinse de un vântciudat.Mă asemui cu un copac;fiecare cuvânt al meu este o frunză.Această comparaţie mă satisfaceşi este semn ca am îmbătrânit.Când eram tânăr, mă comparam cu un zeu indic,zeu cu foarte multe braţe, foarte multe picioare.Îmi plăcea să spun că braţele si picioarelemi-au fost rupte si cami s-au lăsat numai două braţe, dinsprepartea dreaptă,si numai două picioaretot dinspre partea dreaptă.De aceea când alergam, alergam in cerc.Apoi în spirală.Acum am îmbătrânit,îmi place să mă compar unui copac.Cred ca mişc braţele si picioarelede bataia unui vânt straniu,şi sunt fericitde această comparaţie.În curând n-am să mă mai compar cu nimic,n-am să mai mişc din braţe, din picioare,iar cuvintele melenu vor mai semăna cu nişte frunze.Atunci, voi fi ingăduitde prieteni, de duşmani, si voi schimba planeta.Astfel, mă voi pregăti aiurea,să mă compar c-un lucru cu totul si cu totul altul,iar când voi mai fi îmbătrânit –cu un alt lucru,cu totul si cu totul altul.Apoi imi voi schimba iarăşi planetaşi-aşa mai departe,ce monotonie, doamne, dumnezeule ! Nichita Stanescu

    Apreciază

  8. >Imi place asocierea ta cu inima. Uneori nu poti descoperi sensuri noi decat prin alti oameni.Ma gandeam sa iti propun o tema, poate scrii ceva despre curentul contemporan numit „realism” – acele picturi aproape fotografice care uneori nu-mi spun nimic, dar nu pot sa nu le apreciez tehnica si rabdarea artistilor care le fac.P.S. Nu stiu de ce nu mi se actualizeaza posturile tale in reader.

    Apreciază

  9. >@GabiDeci nu numai CELLA aduce versuri la mine pe blog :)Multumesc.@sirgNu ti se actualizeaza postarile pentru ca eu le public ‘din viitor’ :)Asa mi-am setat data pe computer: in viitor.In legatura cu propunerea legata de „realism” si „pictorii realisti”, trebuie sa ma mai gindesc …Repet. Nu am studii de arta si nu sunt critic de arta, deci nu va luati dupa ‘toate cele’ pe care le postez pe aici :)

    Apreciază

  10. >Nu ma intereseaza daca ai sau nu studii de specialitate, e interesant sa vad cum comentezi tu. A, si de multe ori ma iau dupa ce zici, chiar daca eu am anumite studii de arta (nu stiu daca liceul de arte se pune)Interesant asta cu data din viitor. Si cum e viitorul?

    Apreciază

  11. >Bineinteles ca liceul de arta se pune.Si ca sa fiu sincera trebuie sa spun ca timp de trei ani am activat la cercul de pictura. De acolo am invatat cite ceva, deci nu am plecat chiar de la zero :)Nu vreau sa-mi transform postarile in texte gen wikipedia, intesate doar de date biografice. Atunci cind privesc un tablou imi place sa-mi las libera imaginatia.Asta nu inseamna ca am dreptate in tot ceea ce afirm.Bine ca nu mi se sanctioneaza „fanteziile” comentate.Viitorul e foarte aproape de prezent.

    Apreciază

  12. Pingback: Reflexii in pictura - Paul Cézanne - Zinnaida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s