taina inelului

Pentru strainii doritori de informatii despre operele de arta din Romania aceasta imagine devenise sinonima cu Muzeul National de Arta din Bucuresti, caci articolele din ziare si reviste, iar mai apoi site-urile de pe Internet, o aduceau mereu in prim plan, sau ii pomeneau numele chiar in prima fraza de dupa titlu.

Barbatul cu turban albastru, opera a unui celebru pictor flamand, devenise un fel de a doua sigla a muzeului bucurestean sau mai bine zis un ambasador de succes ce atragea turistii prin rezonanta numelui maestrului ce il pictase.
Tabloul a fost lucrat in perioada 1430-1433 de catre Jan van Eyck (1390-1441), pictor de renume al perioadei Early Netherlandish Painting.

Nimeni inainte de Jan van Eyck nu reusise sa stapineasca tehnica picturii in ulei. Nu el inventeaza pictura in ulei, cum gresit se afirma pe mai multe site-uri, insa o duce la perfectiune.

van Eyck e pictorul fascinat de detalii, pe care nu oboseste sa le picteze cind intr-o lumina clara, cind in una difuza, fara sa piarda nimic din finetea personajelor, a decorului sau a peisajelor din fundal.

Adesea culorile devin semitransparente, acoperite de un strat de ulei ce pare ca inca nu s-a uscat. Umezeala e uneori stranie si da senzatia de viu.
Asa se intimpla si in cazul Barbatului cu inel/Barbatului cu turban albastru, un ulei pe lemn de dimensiuni mici (16.6 x 13.2 cm), ce poate fi vazut la Bucuresti.

Tabloul a fost inregistrat sub mai multe denumiri : Man in a Blue Turban, Portrait of a Goldsmith, Man with Ring.
E imposibil sa se vorbeasca despre van Eyck si sa nu se aduca in discutie doua din capodoperele sale : Portretul sotilor Arnolfini (1434) si Madona cancelarului Rolin (1435).
Detaliile si minutiozitatea cu care a fost pictat portretul Arnolfinilor sunt de-a dreptul extraordinare.
http://en.wikipedia.org/wiki/Arnolfini_Portrait
Tabloul de la Bucuresti are citeva caracteristici interesante.
In primul rind e vorba de transparenta culorilor ce accentueaza intr-un mod placut senzatia ca pe panoul de lemn se afla cineva real, viu …
In al doilea rind e vorba despre personajul in sine. Este el un bijutier, cum au sugerat diversi critici? Sau e un client care a dat comanda pentru un inel?
Nici una din aceste doua variante nu mi se pare plauzibila.
Inelul are o taina a sa :), taina stiuta de pictor, daca nu cumva pictorul si personajul pictat sunt de fapt unul si acelasi :).
Traiesc cu impresia ca fata lui ginditoare, privirea atintita in gol marcata de o vizibila tristete, dar si aerul de resemnare ce-i invaluie chipul, sugereaza faptul ca inelul tinut intre degete reprezinta o veriga de legatura cu trecutul.
Veriga de care e prinsa permanenta amintire a unei EA pe care EL nu o poate uita.
later edit : intre timp zalmoxa mi-a spus ca tabloul nu se mai afla la Bucuresti deoarece a fost returnat stapinului sau de drept, Muzeul Brukenthal din Sibiu :)
link-ul cu informatii se gaseste in comentariul facut de zalmoxa.
Anunțuri

4 gânduri despre „taina inelului

  1. >Intr-un fel, fiecare tablou, are o taina. Cind privesc portretele si autoportretele, fara sa vreau, adica nu intr-un mod constient dirijat, incep sa-mi inchipui cum arata in realitate personajul, cum gesticula, ce voce avea … apoi incep sa-i tes povestea :)

    Apreciază

  2. >zalmoxa, multumesc mult pentru link si informatii.Nu stiam ca tabloul Barbatul cu inel/Barbatul cu turban albastru a apartinut de drept muzeului Brukenthal din Sibiu.Chiar daca dupa 58 de ani, e normal ca aceasta pictura sa se reintoarca la Brukenthal.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s