întoarcerea la inocenţă

 

Return to Innocence e una din melodiile grupului Enigma.
http://www.divshare.com/download/5529805-950

Atunci cind am ascultat-o in premiera mi-a venit in fata ochilor imaginea unor pui de raţă ce mergeau leganindu-se unul in spatele altuia. Aceasta corelatie a fost impusa subconstientului de ritmul piesei muzicale, cred.
La a doua auditie insa in arhiva creierului meu s-au produs niste scurtcircuitări surprinzatoare in care zeci de ginduri s-au descarcat electric si emotional.
O stare de lipsa de energie m-a cuprins dintr-o data si am avut impresia ca voi adormi imediat.

In acel moment, parca de la secole distanta, m-a ajuns din urma imaginea acestui tablou pictat de Marianne von Werefkin.

Nu voi comenta tabloul. Nu stiu ce as putea spune in cuvinte mai mult decit a spus deja pictorita prin intermediul limbajul cromatic. Poate doar ca pictura in cauza face unele conexiuni cu tablourile lui Edvard Munch si Paul Gauguin.
As vrea insa sa vorbesc despre ea : Marianna Vladimirovna Verëvkina.

Se naste in 1860 in familia unui general ce provenea din vechea nobilime rusa. Primeste o educatie pe masura iar in anul 1880, la virsta de douazeci de ani, incepe sa studieze pictura sub indrumarea celui mai mare pictor realist rus : Ilya Repin.
Progresele ei sunt apreciate de Repin care ii sugereaza familiei sa o trimita pe Marianne la o academie de arta in strainatate.

Nesansa face ca sa se impuste in mina in timp ce participa la o partida de vinatoare.
Accidentul are loc in 1888. Pentru o scurta perioada de timp va renunta la pictura din cauza miinii ranite. Jumatate din degetul mare de la mina dreapta va fi pierdut pentru totdeauna. In ciuda acestui handicap, uneori legindu-si pensula de mina, alteori exersind cu incapatinare, ea reuseste sa picteze din nou cu mina dreapta.

In 1892 se intilneste cu Alexej von Jawlensky, pictor rus aristocrat. Intre ei se infiripa o relatie complexa, Marianne fiind fascinata de Alexej.
In 1896, impreuna cu Alexej Jawlensky, va pleca la Munchen, in Germania. Ii insotea Helene Nesnakomoff/Elena Neznakomova, servitoarea lor.
Ulterior, dupa separarea de Marianne, Elena va deveni sotia lui Jawlensky.

As vrea sa spun ca von Werefkin nu a fost o femeie frumoasa fizic. Nu atragea cu nimic atentia si nici nu declansa pasiuni fulgeratoare.

Parerea mea e ca in acea perioada Marianne von Werefkin face cea mai mare greseala a vietii ei. Timp de zece ani renunta sa mai puna mina pe pensule si culori pentru a nu-l pune in umbra pe Jawlensky, care intre timp devenise invidios pe succesele ei artistice.

Imediat ce au ajuns la Munchen, Marianne deschide un salon in care isi expune propriile lucrari. Publicul nu intirzie sa-si manifeste interesul si la scurt timp salonul devine un punct cultural de interes ce era frecventat cu placere de intelectualii si artistii dornici sa schimbe idei si noutati.
Acest succes pe plan profesional nu este inghitit de Jawlensky, ceea ce o face pe pictorita sa renunte sa mai expuna si sa mai picteze.

Ciudate sunt sentimentele care ii leaga sau ii dezleaga pe oameni!
Sa-ti cenzurezi talentul si dorinta de a picta pentru a face fericit pe altcineva … se merita?

Ce ii lega pe ei doi?
Ea nutrea o iubire platonica fata de el si relatia nu a depasit niciodata acest cadru platonic.
Inclin sa cred ca el nu a simtit nimic fata de ea, caci daca ar fi simtit, s-ar fi bucurat pentru succesul ei.

Mai vreau sa spun ca in 1902 se naste fiul lui Jawlenski si Helene.
Werefkina este atit de afectata de acest eveniment incit abia dupa o calatorie de citeva saptamini in Franta isi revine partial din socul emotional.

Marianne von Werefkin isi va reincepe activitatea artistica in 1907 cu o pictura expresionista, iar in 1912, impreuna cu Jawlensky, va adera la miscarea Calaretul Albastru/Der Blaue Ritter initiata de Wassily Kandinsky.
Din grupare mai faceau parte Paul Klee, Franz Marc, August Macke, Gabriele Munter, Albert Bloch …

De data aceasta insa nevoia de a se exprima artistic este mai puternica decit meschinariile lui Jawlensky, Marianne devenind constienta ca trebuie sa-si urmeze vocea interioara si vocatia de artista.

In 1918 ei se separa iar Marianne se muta de una singura la Ascona, unde si de fapt va muri in 1938, fiind inmormintata in cimitirul rusesc al orasului.

In perioada cit au locuit in strainatate, pina la revolutia bolsevica din 1917 – cind i-a fost confiscata averea, Marianne von Werefkin a suportat toate cheltuielile traiului lor zilnic : casa, masa, calatorii, materiale pentru pictura, chiria pentru atelier, salariul servitoarei Helene, vizite medicale, … etc.
Deci nu ma surprinde cu nimic faptul ca in momentul in care nu a mai avut bani, Jawlensky se va separa de cea care i-a asigurat doua decenii de trai linistit lipsit de griji materiale.

In 1922, la douazeci de ani de la nasterea fiului sau, Alexej Jawlensky va legaliza legatura cu Helene, casatorindu-se cu ea in mod oficial.
Iarasi un act absolut normal, pentru ca, la virsta de patruzeci si opt de ani incepi sa te intrebi cine va vrea sa aiba grija de tine la batrinete. Unii barbati au un talent innascut in a profita de femei …

In perioada de la Ascona, desi marcata de lipsuri materiale, ea reuseste sa infiinteze o grupare artistica proprie : Ursa Mare/Ursa Major sau Großer Bär (in germana).
In ultima parte a vietii Marianne von Werefkin a fost ingrijita de Carmen si Diego Hagmann, prieteni ce i-au asigurat un trai decent.

Fetiţa nascuta intr-o familie de aristocrati, traindu-si copilaria inconjurata de jucarii scumpe, petrecind vacanţe de vis, cu o adolescenţa in compania unor profesori de renume si cu o tinereţe indulcita de petreceri de salon si partide de vinatoare, ajunge in final sa nu se mai poata descurca financiar de una singura.
Dar nu aceasta parte din biografia ei ma intristeaza, pentru ca sunt convinsa ca Diego si Carmen Hagmann au avut grija de Marianne nu din obligatie, ci pentru ca au fost in stare sa-i descifreze frumusetea si puritatea sufletului ei.

De retinut e ca Marianne von Werefkin nu si-a vindut niciodata picturile unei persoane care nu-i placea iar locuitorii linistitului oras elvetian Ascona o admirau pentru acest fapt ce pentru unii poate parea lipsit de logica sau de importanta.

Pe mine insa ma intristeaza acei zece ani din tineretea/maturitatea ei, ani in care pictorita si-a mutilat efectiv talentul numai si numai pentru a nu-l pune in umbra pe Jawlensky si a nu-i stirni gelozia artistica.

Daca as fi fost in locul ei, si ce bine ca niciodata nu voi fi :), nu cred ca as fi facut la fel, si asta nu dintr-un egoism bine schitat in care ma recunosc, ci pentru simplul motiv ca nu as putea suporta sa stau linga cineva care sa nu fie in stare sa se bucure de munca mea.

Privita din acest unghi, Marianna Verëvkina e intradevar o incorigibila inocentă :)

imagine blog – Toamna -Şcoală/Herbst -Schule de Mariane von Werefkin

http://www.br-online.de/content/cms/Bildergalerie/2008/07/09/cumulus/BR-online-Publikation–157841-20080709141705.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s