nou născutul

 

Numele ei apare foarte rar in biografiile si articolele dedicate lui Brâncuşi, desi, dupa parerea mea, ea e cel mai important personaj feminin din viata sculptorului roman.

De ce spun asta?
O spun nu numai datorita faptului ca au avut impreuna un copil, copil ce niciodata nu a fost recunoscut oficial de catre tatal sau.

Dar despre cine e vorba?
E vorba de Vera Moore.


Povestea incepe in anul 1930 cind colectionarul de arta Jim Ede il invita pe Brâncuşi la un concert.
Pianista englezoaica Vera Moore ii capteaza atentia chiar de la primele acorduri.
Se stie ca Brâncuşi era sensibil la muzica, el insusi cintind din cind in cind la un fluier pe care si-l cioplise in tinerete.
Avea o voce foarte buna iar in perioada scolii si a studentiei pariziene a facut parte din diverse coruri bisericesti.
Deci nu e de mirare ca a ramas fermecat de clapele atinse de degetele Verei Moore.

Legatura lor a fost una pasionala, marturie stind cele patruzeci de scrisori din arhiva, scrisori ce o lunga perioada de timp au ramas secrete nu numai publicului dar si brâncuşilogilor.

In momentul in care s-au intilnit Constantin Brâncuşi avea cincizeci si patru de ani … iar Vera undeva la jumatatea virstei lui.
In acea perioada sculptorul roman tinea legatura cu o serie de galerii si colectionari de arta de peste ocean.
Nestiind suficienta engleza el a apelat la Vera pentru scrierea de scrisori, incasarea de facturi si alte activitati de secretariat.
De aceea in unele referinte Vera Moore e trecuta drept secretara lui Brâncuşi pentru corespondenta in limba engleza.

Nimic mai fals.
Vera Moore nu si-a intrerupt niciodata activitatea artistica si concertele – din care dealtfel cistiga foarte bine.

Legatura lor a fost una mai putin cunoscuta in lumea artistica a Parisului pentru ca Brâncuşi era un solitar si avea oroare de birfele si cancanurile din presa, considerindu-le absolut dezgustatoare.

In 1934 se naste fiul lor, John Moore.
Nu stiu daca John Moore se mai afla in viata, dar daca da, atunci el ar trebui sa aiba saptezeci si patru de ani.
Cei ce l-au vazut si au stat de vorba cu el au fost pur si simplu bulversati de asemanarea izbitoare cu tatal sau, Constantin Brâncuşi.
Odata cu inaintarea in virsta asemanarea a devenit si mai socanta.

Nimeni nu a putut explica din ce cauza nu si-a recunoscut Brâncuşi fiul, pentru ca, iarasi ciudat, dupa nasterea lui, el a continuat legatura cu Vera.
In scrisorile lor nu se intilnesc reprosuri sau invinuiri ci numai cuvinte calde incarcate de emotia unor sentimente pline de greutate.

Dupa mai mult timp de la moartea lui Brâncuşi, cind s-au deschis pentru prima data acele scrisori si au fost citite intr-o cadru restrins la care au participat citeva persoane desemnate de Ministerul Culturii din Franta, s-a lasat o liniste ce nu putea fi umpluta cu nimic.
Nimeni nu se astepta ca sa descopere in persoana lui Brâncuşi atita pasiune si senzualitate.
Nimeni nu s-a asteptat sa descopere dragostea unui tinar de douazeci de ani in sufletul unui om de saizeci.

Deasemeni e foarte interesant faptul ca scrisorile in cauza i-au pus in incurcatura pe biografi, ei fiind nevoiti sa-si revizuiasca informatiile si afirmatiile, pentru ca, rindurile acelea scrise negru pe alb au dezvaluit un Brâncuşi incredibil.
Un barbat prins intr-o relatie delicata cu o femeie careia ii facea declaratii ciudate.
Iar acea femeie l-a parasit, in ciuda faptului ca aveau impreuna un fiu … in ciuda faptului ca in mai multe scrisori ii marturisea ca il iubeste.

De ce s-a comportat Vera asa?
Nu pot sa ma abtin sa nu propun un scenariu al evenimentelor :)
Daca ar fi sa schitez profilul psihologic al Verei Moore as insista in primul rind pe cunoasterea ei adinca a sufletului si aspiratiilor lui Brâncuşi.
Vera era in primul rind o artista, deci intelegea foarte bine ca unii artisti au nevoie de libertate totala pentru a se putea manifesta.
O familie, un copil de care sa aiba grija in permanenta, reprezentau lucruri care ar fi dus la atrofierea spiritului creator al lui Brâncuşi.
Pe de alta parte, eu cred ca ea a fost foarte indragostita de sculptorul roman, atit de mult incit sa-si doreasca un copil.
Sunt convinsa ca John Moore nu s-a nascut la intimplare sau din eroare.
Intreruperile de sarcini se faceau in Franta chiar si in secolul al XIX-lea, si nu vad de ce o femeie cu posibilitati materiale nu ar fi facut o intrerupere, in cazul in care nu si-ar fi dorit copilul.
Se mai pot lua in calcul si considerentele religioase, desigur.
Eu cred ca ea a fost o femeie sensibila, inteligenta si independenta.
A vrut un copil cu barbatul pe care il iubea. Si l-a avut.
A vrut sa-i dea libertate totala celui pe care il iubea. Si i-a dat.
Vera s-a despartit de Brâncuşi pentru ca asa i-a dictat vocea ei interioara.
Sunt convinsa ca John Moore si-a inteles mama si ca nu i-a purtat pica tatalui.
Nu a cerut sa i se recunoasca paternitatea, desi acest lucru ar fi fost foarte usor de facut, pentru ca, urmasi ai fratelui lui Constantin Brâncuşi traiau in Romania.
O simpla cerere adresata statului roman, citeva analize … si mesajul genetic ADN/DNA ar fi fost decodificat si trecut in fisa de laborator.
Traiesc cu sentimentul ca John Moore nu avea nevoie de asa ceva. El stia ca e rodul unei povesti de dragoste … si dorea sa ramina asa.
De multe ori m-am jucat cu imaginatia incercind sa-mi inchipui cum e sa fii copilul unei celebritati. Sa traiesti departe de o mama celebra sau un tatal devenit legendar.
Sa-i vezi figura prin ziare si reviste sau la televizor.
Sa-i vezi operele prin muzee sau cartile in rafturile bibliotecilor.
Sa stii ca tatal tau apartine tuturor … insa tie nu ti-a apartinut niciodata.
Sa nu ai amintiri despre el, iar atunci cind spui tatal meu sa-ti vina in fata ochilor o pasare in zbor, o muza adormita, coloana infinitului sau doi indragostiti (con)topiti intr-un sarut primordial.
Numai John Moore ar putea spune ce inseamna toate acestea.
Multa vreme scrisorile au constituit un secret, insa pe parcurs, cu foarte mare zgircenie, au fost facute publice unele pasaje.
Numele Vera ma face sa ma gindesc la o posibila descendenta ruseasca a familiei ei. Nu am nici un fel de date concrete in acest sens.
Sunt doar simple supozitii, rod al unor ginduri ce revin mereu in prim-planul memoriei.

Desi am cautat peste tot nu am reusit sa gasesc nici o fotografie.
Doresc foarte mult sa vad cum arata ea.
… motivul il voi prezenta detaliat in blogul urmator.

imagine blog – Nou Născutul/The Newborn (varianta în marmură, 1915), Muzeul de Artă din Philadelphia, SUA
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s