bruma uitării

 

Peste sufletul meu s-a aşezat bruma uitării, … mătăsoasă, sidefată, diafană … şi deşi aş vrea, nu pot să te mai văd. Nimeni nu mă poate învinui pentru asta. Căci sentimentele sunt o proiecţie a ceea ce există înăuntru.
Dar înăuntru nu mai există nimic. Doar nişte iluzii fără limite ce orbitează absurd pe marginea unor vise stranii.

Cristale mici de gheaţă se-nghesuie-n privire, rupînd lumina rece în cuante de-ntuneric.
Ce ciudat m-am simţit atunci cînd pentru prima dată mi-am dat seama că dincolo de pulsul care te ţine în viaţă nu mai există nimic, nimic care să mă atragă … nimic care să mă sensibilizeze … nimic care să mă enerveze ! E ca şi cum aş fi turnat întuneric peste suflet cu scopul de a dilua propriile gînduri, pentru a le face mai suportabile, pentru a nu le abandona undeva la graniţa dintre Nicicînd si Orişiunde, Acolo şi Niciunde
E ca şi cum aş fi picurat trei picături de cinism într-un pahar cu melancolie :).
E cocktailul din care beau zilnic cîte o înghiţitură, la prima oră a dimineţii.

Aş vrea să mai zăbovesc puţin, deşi nu-mi face plăcere să te privesc aşa, ca pe un fluture prins într-un insectar de lux.
Şi de fapt ce vreau să văd ? Nişte aripi frumos colorate care cîndva au zburat ?
Culoarea, oricît de frumoasă ar fi să fie ea, nu poate înlocui ideea de zbor. Dacă cineva m-ar întreba cum te percep eu acum … i-aş răspunde că la fel ca la început ; adica vulnerabil.
Şi acesta e singurul sentiment care nu a fost deformat de timp. Probabil cea mai puternică caracteristică pe care ai avut-o, şi pe care încă o ai … singura care a suportat tot felul de presiuni. Cea a singurătăţii interioare sau exterioare, cea a neputinţei de a te adapta sau de a uita …
Te gîndeşti că poate ai fi meritat unele circumstanţe atenuante. Eu zic că nu. Iar aceasta nu se datorează … brumei uitării :)

Închid cutia insectarului lasînd umbra capacului sa cadă ca o ghilotina peste aripile frumos colorate.
Aş mai fi stat, dar trebuie să mă grabesc, pentru că nu vreau ca scurgerea acestei după-amieze tîrzii să mă prindă din urmă.
Pentru că nu vreau ca întunericul sa-ţi rătăceasca iarăşi paşii înspre mine.

6 ianuarie ’07

Imagine de Lettco

Anunțuri

5 gânduri despre „bruma uitării

  1. >@oceaniaMultumesc pentru vizita :)Ai un blog interesant pe care va trbui sa-l citesc „din scoarta in scoarta :.@rainbowNu mie trebuie sa-mi para rau :)Niciodata nu am purtat pica persoanelor de sex masculin care au incercat sa-mi placa … si nu au reusit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s