prinţesa de gheaţă cu inimă de jar

Cind spun Matisse ma gindesc imediat la doua lucruri : tablourile cu iile româneşti si o fata cu un nume imposibil : Lydia Delectorskaya :)

Portretul ei de la muzeul Ermitaj din Saint Petersburg/Sankt Petersburg e capatul de aţă cu care voi incepe sa ţes o poveste. O poveste adevarata, denaturata uneori de catre aşa-zişii biografi.

Lydia Delectorskaya nu a fost doar ultimul model al pictorului francez Henri Matisse (1869-1954), cel mai important exponent al fauvismului si unul din cei mai cunoscuti pictori ai perioadei interbelice.

Se stie ca el prefera modelele brunete, cu tenul bronzat, parul lung, trasaturi orientale si corpuri incitante.
Poate si de aceea nimeni, nici chiar sotia pictorului, nu s-a gindit ca fata aceasta rusoaica, cu pielea de un alb sidefat, par blond, ochi inmuiati in seninul cerului, cu trasaturi fine si un corp fara nimic provocator, cu o distinctie inascuta, va deveni intr-o zi modelul, iar mai apoi, ultima iubire a lui Matisse.

Lydia, a venit pe lume printre gheturile Siberiei si a fost unica fiica a unui medic rus.
Ramasa orfana ea pleaca in Franţa, dupa revolutia rusa din 1917, ţara in care e nevoita sa se descurce de una singura, si desi cererile in casatorie nu au lipsit, dupa un mariaj nereusit la virsta de nouasprezece ani, Lydia alege singuratatea.
Visul ei era sa ajunga medic, la fel ca tatal. Reuseste la examenul de admitere de la Facultatea de Medicina de la Sorbona insa din cauza lipsei banilor pentru taxe este nevoita sa abandoneze studiile.

Intr-o zi a anului 1932 se intilneste in statia de autobuz cu o alta imigranta rusoaica care ii spune ca un pictor in virsta are nevoie de o asistenta in atelier.
Suna la usa si …
… si este angajata pe post de asistenta in studioul lui Matisse. Ulterior va deveni secretara lui particulara si se va muta sa locuiasca impreuna cu sotii Matisse.

Dar abia dupa trei ani, adica in 1935, pictorul ii propune sa-i pozeze pentru un portret. Povestea lor incepe cu acele sedinte care durau ore intregi. Matisse era renumit pentru sedintele foarte lungi in care isi extenua modelele, incit acestea erau pur si simplu fericite sa evadeze din studiou, dupa ce statusera intepenite cite cinci-sase ore in fata lui.

 

(Lydia la şevalet, fotografii facute de Matisse in 1935)

 

Povestea de dragoste este incredibila pentru ca Lydia avea douazeci si cinci de ani iar Henri Matisse … saizeci si cinci.

Cu opt ani in urma pictorul aproape ca lasase deoparte pensonul si culorile, ocupindu-se mai mult de colaje, decoratiuni murale si alte tehnici neconventionale.
Privind din acest unghi, se poate spune ca tinara fata a constituit un reviriment in viata lui artistica.

Lydia ii pozeaza pentru Satyrul si Nymfa, iar Pierre Matisse, fiul pictorului, a afirmat ca tot ea a constituit sursa de inspiratie pentru nudul roz. Dar si Les Yeux Bleus /Ochi Albastri, Le Reve/Visul si The woman in a purple coat/Femeia in halat violet, o au ca model tot pe dinsa.

Sotia afla de idila, ceea ce o infurie si o face sa-i dea ultimatum lui Matisse : ori eu, ori ea.
Henri Matisse o sacrifica pe Lydia in favoarea Ameliei. Insa prea tirziu, pentru ca sotia va pleca pentru totdeauna.

Anul urmator, adica in 1939, incepe cel de-al doilea razboi mondial. Lumea speriata paraseste Parisul. Orasul devine de nerecunoscut.
In una din acele zile Lydia il cauta in studio.
Matisse, batrin si singur, afectat de evenimentele politice, dezamagit de existenta, da din nou ochii cu faptura pe care el insusi o numise cindva prinţesa de gheaţă.

Lydia ia hotarirea sa ramina impreuna cu Matisse, constienta fiind ca o face din dragoste, nu din mila.
Va ramine alaturi de el pina la sfirsit. Ii va fi tovarasa de viata, muza inspiratoare, inger pazitor, impresar artistic, secretara, asistenta medicala, organizatoare de expozitii, psihanalist, …
Ea il va impulsiona sa decoreze Capela din Vence si tot ea e cea care l-a incurajat si inspirat in tehnica colajelor din hirtie colorata, tehnica ce il va propulsa pe Henri Matisse in arta moderna postbelica.

Dupa operatia din 1941, Matisse ramine imobilizat in scaunul cu rotile pentru tot restul vietii, iar Lydia il va ingriji pina in ultima clipa.

Ce fel de magnetism psihic si ce magie exercita unii barbati incit pot face ca o femeie tinara si atragatoare sa lase deoparte viata cu toate nimicurile ei sclipitoare si sa li se dedice in intregime?
Ce suflet minunat trebuie sa aiba o femeie incit sa stie, sa vrea, si sa poata da scop, culoare si valoare vietii unui barbat semi-invalid.

Lydia a fost aceea care nu l-a lasat pe Matisse sa moara sufleteste.
Venea la patul lui si cu grija aduna bucatile de hirtie colorata taiate de pictor, apoi, sub stricta lui indrumare, le lipea pe panourile decorative.
Ea era aceea care tinea legatura cu galeriile de arta, cu editurile, cu organizatorii de expozitii, cu bancile, cu reporterii … i-a ordonat viata, si in ciuda bolii care il tintuia la pat, l-a facut sa creeze si sa nu i-a dat voie sa fie cuprins de pesimism sau disperare.

Toti cei ce au cunoscut-o ramineau cu un sentiment straniu in suflet : ca mai exista pe pamint oameni care stiu sa faca viata frumoasa, si ca viata poate fi frumoasa indiferent de circumstante.

Dar in acelasi timp Mademoiselle Lydia, cum era ea numita de prieteni si presa, parea o fiinta rece. Putini au vazut-o zimbind.
Nu stiu daca poti, dar eu ii pot recompune zimbetul pe care l-a avut cu citeva secunde inainte ca Matisse sa apese pe butonul aparatului fotografic. Ii pot vedea acel suris ce nu-i inflorea pe fata decit pentru Matisse. Un suris special ce nu era pentru oricine.

Privind aceasta fotografia facuta mult mai tirziu, cind trecuse de virsta de patruzeci de ani, reusesc sa mi-o inchipui zimbind :).

 

(Lydia la patruzeci si trei de ani)

Biografia multor personalitati trebuie neaparat rescrisa, pentru ca altfel, in locul adevarului de drept, vor lua locul niste minciuni care au placut sau plac unora.

E meritul biografilor americani acela de a o pune pe Lydia acolo unde ii e de fapt locul. Ea nu a fost doar o secretara eficienta sau doar o asistenta grijulie ce administra medicamente unui pictor batrin. Ea e cea care i-a daruit lui Matisse doisprezece ani de viata, e cea care nu l-a lasat sa se simta inutil … e cea care prin afectiunea ei, jar mocnind sub cenusa, l-a facut sa creeze lucruri minunate.

Daca in biografia lui Henri Matisse de pe wikipedia, Encyclopaedia Britannica sau Encarta, numele Lydiei Delectorskaya este amintit cu zgircenie, in universitatile americane se vorbeste despre ea ca despre cel de-al doilea suflet al pictorului francez, si i se recunosc toate meritele, inclusiv acela de colaboratoare a lui.

Dupa moartea lui Henri Matisse, ea a scris doua carti : una in 1986 intitulata Henri Matisse… l’apparente facilité…Peintures de 1935-1939, cealalta in 1996 cu titlul de Contre vents et marees/Contra vinturilor si mareelor. Neobosita, ea i-a organizat mai multe retrospective post-mortem, a tinut ateliere si workshop-uri acolo unde a fost invitata, a vorbit despre el la conferinte si simpozioane, si desi a facut toate acestea, a ramas mereu in umbra.

Pe 2 noiembrie 1954, Lydia, proaspat iesita din baie, cu parul infasurat in prosop, se aseaza pe marginea patului in care se odihnea Henri.
El simte nevoia sa ii deseneze profilul, asa cum a facut-o de atitea alte ori.
Ia o foaie de hirtie si cu penita ii traseaza cu febrilitate trasaturile spunindu-i pe un ton grav : vreau sa te fac.
Avea sa moara a doua zi, pe trei noiembrie.
Schita profilului Lydiei cu parul infasurat in prosop, ca intr-un turban, e ultimul lucru pe care l-a desenat Matisse.

Lydia Delectorskaya va muri pe 2 aprilie 1998. Desi avea in jur de optzeci si opt de ani mai pastra trasaturile tineretii, iar puritatea privirii si multumirea sufleteasca ce-i invaluia chipul ii facea sa amuteasca chiar si pe cei mai fara de scrupule reporteri.

In 1971 Lydia Delectorskaya a donat muzeului Ermitaj cinci schite si doua tablouri, din care unul l-am atasat acestui blog.

De fiecare data privesc acest tablou cu alti ochi si cu alt suflet, pentru ca de fiecare data inteleg mai mult. De fiecare data un altceva se adauga la ceea ce am inteles deja.
Tabloul a fost realizat in 1947. Pe atunci ea avea treizeci si sapte de ani iar Matisee de cinci ani statea in scaunul cu rotile.

Fizionomia pe care o privesti aduce mai mult cu fizionomia unei femei tinere, curind iesita din adolescenta.
Ceea ce da unicitate tabloului e felul in care a fost impartita fata si felul in care au fost alese culorile.
Un obraz e albastru, culoare rece cu ajutorul careia Matisse ne-o prezinta pe prinţesa de gheaţă.
Celalalt obraz e galben-oranj, culoare calda in care razbate ceva din jarul inimii ei.
Parul are doua nuante de verde, culoarea vietii, a naturii regenerinde, a energiilor benefice, a padurilor intunecate din taigaua Rusiei, a apelor adinci …

Felul in care pictorul i-a conceput profilul ma duce cu gindul la o carte de joc. Jocul de carti al sortii.
Sunt convinsa ca Lydia a fost cartea norocoasa a vietii lui Matisse, si nici nu vreau sa ma gindesc ce s-ar fi intimplat daca in acea zi a anului 1932 ea ar fi ajuns in statia de autobuz cu citeva minute mai repede, sau mai tirziu, si nu s-ar fi intilnit cu acea emigranta rusoaica care aflase ca un pictor are nevoie de o asistenta in atelier.

Ce ar fi devenit viata ei? Cum ar fi decurs viata lui Matisse? Intrebari pentru care Hazardul a pregatit un unic raspuns : ei trebuiau sa se intilneasca.

Si s-au intilnit.

Alte lucrari inspirate de Lydia Delectorskaya :

http://en.wikipedia.org/wiki/Woman_in_a_Purple_Coat

http://www.divshare.com/download/5467178-e71

http://www.hermitagemuseum.org/fcgi-bin/db2www/fullSize.mac/fullSize?selLang=English&dlViewId=KZD2%2B404DOQY2G%2B23Y%2B23E&size=small&selCateg=picture&dlCategId=LD%2B236HU%2B40FNC8MD138&comeFrom=quick

http://www.fineart-china.com/open_img.php?bh=24917
Post Scriptum

In noiembrie 2007, lucrarea L’Odalisque – harmonie bleue pictata in 1937 de Henri Matisse, avind-o ca model pe Lydia Delectorskaya, a atins un pret record la licitatia de toamna. Un cumparator anonim a oferit suma de 33,641,000 USD pentru a intra in posesia ei, ceea ce face ca acest ulei pe pinza sa devina cel mai scump tablou pictat de Matisse vindut pina in prezent :)…

http://www.productionmyarts.com/Images/matisse/matisse-odalisque-harmonie-bleue-1937.jpg

Anunțuri

2 gânduri despre „prinţesa de gheaţă cu inimă de jar

  1. >Tocmai de asta ma tem, ca pe platourile de filmare, realitatea va fi sacrificata de dragul unui scenariu fantezist si comercial, care sa aduca cit mai multe incasari la box-office …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s