mica Giocondă levantină

Eram in vacanta de iarna si printre pregatirile pentru noaptea de Craciun si vizionarea unor filme video de doi bani bucata, imi faceam timp sa rezolv si citeva probleme, neuitind examenul de treapta ce ma astepta la vara.

Nu ma rupeam eu cu invatatul, insa uneori chiar imi facea placere sa-mi pun mintea la treaba.
Ma izbisem de o problema ce avea un text cam neclar, si dupa mai multe consfatuiri telefonice cu colega mea de banca, ne-am hotarit ca a doua zi sa o cautam pe profesoara noastra, care in paralel ne era si diriginta.
Am gasit-o in cancelarie citind o carte.
S-a mirat de zelul nostru si dupa ce ne-a dat unele mici explicatii lamuritoare a deschis agenda ei imbracata in pinza bleumarin in cautarea unei alte probleme mai dificile … ca sa nu plecam cu mina goala :)
Ii cunosteam caietul de tip agenda cu care venea de fiecare data la ore. Pe coperta interioara, sub o folie transparenta, era asezata o reproducere de arta.
Capul unei fete se pierdea in intuneric in timp ce ochii adinci si buzele senzuale se incapatinau sa ramina in prim plan.
Ma gindeam ca acum e un bun prilej sa o intreb cine a pictat acel portret, pentru ca intrebarea imi staruia de mult timp in minte si curiozitatea nu-mi dadea pace.
Deci am intrebat-o.
Diriginta s-a uitat la noi doua cu o privire lunga apoi m-a intrebat la rindul ei : cine crezi ca a pictat-o ?
Nu stiam ce sa-i raspund. Intrebarea m-a luat pe nepregatite. Am incercat marea cu degetul si cu un glas ezitant, usor intrebator, am spus .. un pictor italian?
S-a uitat apoi la colega mea de banca intrebind-o : tu ce crezi?
Colega mea a raspuns cu o voce zapacita : cred ca e Maria Magdalena.
Diriginta a facut eforturi sa nu rida in hohote. Avea si de ce :)
A zimbit doar clatinind mereu din cap, apoi, pe un ton mustrator ne-a zis : Dragele mele, mai rasfoiti unele carti serioase si puneti-va la punct cultura generala, iar in timp ce vorbea privea la Almanahul Cinema cumparat in acea dimineata si pe care colega mea il tinea strins la piept.
E o pictura de Nicolae Grigorescu, a continuat diriginta privind incintata la reproducere. Portretul Mariei Nacu.
 
De unde ati cumparat vederea ?, a indraznit sa intrebe colega mea, cu fata rosie de rusine.
Nu am cumparat-o, ne-a raspuns dinsa pregatindu-se sa ne povesteasca detaliile.
N-as vrea sa las sa se creada ca diriginta ar fi fost o profesoara acra si plina de ea. Ca sa fiu sincera trebuie sa spun ca era o tipa ce s-ar fi potrivit mai bine cu platourile de filmare de la Hollywood decit cu cancelaria liceului nostru.
 
Potrivita de statura, cu un corp super(b), blonda natural, cu parul usor ondulat, cu ochii de un albastru foarte inchis, aproape bleumarin, si mereu cu un zimbet in coltul buzelor fara cusur …
Se imbraca elegant, in culori diverse, hainele ei neavind nimic strident sau de prost gust. Un coleg de-al nostru a spus ca e cea mai valabila profa din tot orasul … si avea perfecta dreptate :)
Ne-a zis ca in vacanta de vara a stat mai multe saptamini in Bucuresti. In una din zile a mers sa viziteze Muzeul National de Arta. Muzeul era aproape gol, dar la un moment dat, un grup galagios de turisti straini a umplut holul de la intrare.
Ghidul muzeului a impartit pliante si seturi cu reproduceri dupa cele mai interesante picturi din muzeu.
Crezind ca e straina, ghidul i-a dat o mapa cu douazeci si patru de reproduceri foto pe hirtie de foarte buna calitate, reproduceri special facute pentru turistii straini. Intimplarea avea loc inainte de ’89.
Dintre toate fotografiile in format de carte postala cel mai mult i-a placut portretul Mariei Nacu, asa ca a pus reproducerea in agenda de care se folosea zilnic.
 
Am iesit din cancelarie si ne-am dus la biblioteca. Bibliotecara ne-a taiat elanul zicindu-ne ca anumite carti nu sunt pentru imprumut, trebuie consultate la sala de lectura. Ne-a adus citeva cataloage de pictura romaneasca, si desi am cautat pagina cu pagina, in nici unul din ele nu am gasit-o pe Maria Nacu.
Mi se pare foarte curios faptul ca un tablou la care vizitatorii straini se opresc minute bune si il privesc cu admiratie, pentru romani, pare sa nu existe. Va puteti lamuri si singuri cu ajutorul Internetului.
(Intre timp, adica din 2008 cand am publicat in premiera postararea aceasta si momentul de fata, decembrie 2012, situatia ‘internautica’ s-a  remediat simtitor si au aparut alte texte, insotite de imagini, despre Maria Nacu :) )
 
Ce as putea sa spun despre portretul in cauza ?
Se presupune ca aceasta pictura, ulei pe pinza, a fost executata de Nicolae Grigorescu in perioada anilor 1885-1890.
Fondul tabloului are o culoare verde inchis, insa de la distanta pare aproape negru.
Imbracamintea Mariei, dar si parul, sunt pictate in nuante de brun, ce, cu multa subtilitate, pun in evidenta luminozitatea chipului adolescentin.
La ora actuala tabloul e incadrat de o rama ovala aurie, rama ce mie personal nu-mi place.
 
Maria Nacu e cel mai frumos tablou din toata portretistica romaneasca. Asa il percep eu in momentul de fata, adica dupa ce am rasfoit nenumarate cataloage de arta, reale si virtuale.
E simplu si frumos … dar mai ales e patruns de acea indescriptibila senzualitate si naturalete feminina :).
 
Am numit-o Gioconda levantina. O Gioconda pe fata careia zimbetul sta gata sa imboboceasca. Ma duce cu gindul la anotimpul adolescentei, acel anotimp fara de timp … fara de virsta.
Imagini suplimentare puteti gasi aici:
http://www.divshare.com/download/5211178-549
Anunțuri

9 gânduri despre „mica Giocondă levantină

  1. >Ca sa ne facem reclama trebuie mai intii sa cunoastem valoarea a ceea ce avem. Am ajuns la trista concluzie ca o briza de inconstienta adie prin cultura romana….altii au numit-o delasare :)

    Apreciază

  2. >aveti dreptate ca nu stim sa ne facem reclama cu lucrurile de valoare pe care le avem, si asta, din pacate, e valabil pentru toate domeniile. foarte frumos ai scris despre pictura asta, si trebuie sa recunosc ca mi-a trecut prin minte ca seamana cu un grigorescu, dar nu eram sigura. trebuie sa imi recunosc ignoranta…daca tu, X, vorbesti o anumita delasare, eu cred ca un mare segment al romanilor sufera de ignoranta. e trist.

    Apreciază

  3. >aici la tine este o oaza de frumusete si liniste :)micuta gioconda levantina este cu adevarat atat de frumoasa si suava incat abia reusesc sa imi dezlipesc ochii de la ea . o singura data mi s-a intamplat cu un portret ( insa din profil . nu frontal ) a lui auguste renoir si „micuta irene” portretul fetitei de 8 ani a banchierului cahen d`anvers – din 1880 – care din pacate dupa cum stiu este in privatbesitz in zürich – elvetia !paleta de lumina care a inundat portretul precum in acest caz al maestrului roman – confera imaginii o continuitate calda , naiva , nevinovata si tandra .

    Apreciază

  4. >@chrysallidesAtunci cind vorbeam de inconstienta sau delasare nu ma refeream la ‘muritorii de rind’, adica la ‘consumatorii de arta’, ma refeream la cei cu anumite functii in anumite departamente si Ministerul Culturi, care, ar trebui, si au obligatia sa promoveze cultura si arta romaneasca in lume.Nici televiziunile nu se implica cine stie ce, si atunci de ce sa ne miram ca cetateanul de rind se simte strain la contactul cu nume celebre, la auditia unor bucati muzicale extraordinare, la vazul unor tablouri si statui ce fac capul de afis al muzeelor, la ascultatul unor versuri traduse in zeci de limbi ale globului …”Inconstienta” de care vorbeam ii are in vizor pe cei care ar trebui sa ne „constientizeze” :)@emmaMa bucur ca ai dat de ‘oaza mea’ pentru ca astfel am ocazia sa-mi intregesc informatiile si sa fac schimb de idei :)

    Apreciază

  5. >multumesc! iti marturisesc cu maxima sinceritate ca eu sunt doar o amatoare de arta . cu lacune masive . nu sunt o adresa demna . dar ma onoreaza felul in care m-ai intampinat de la bun inceput . inca odata : multumesc :)

    Apreciază

  6. Pingback: -X- » Blog Archive » un tablou cu aplauze

  7. Pingback: -X- » Blog Archive » Safta Florăreasa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s