van Gogh … răzvrătirea culorilor


Daca ar fi sa cerem ajutor psihologiei pentru a putea descifra lumea interioara a unui pictor, numai si numai prin prisma tablourilor pe care le-a pictat, s-ar putea sa nu ne apropiem niciodata de adevar.
Tablourile trebuie intelese cu inima. Ori a intelege cu inima .nu este la indemina oricui.

Trebuie sa te fascineze ceva. Orice. Pictorul … culorile, ideile, formele, echilibrul sau dezechilibrul, puterea tabloului de a te scoate din lumea reala si de a te purta in spatii imaginare, … sau orice altceva.
Psihologii au cautat mereu sa faca profilul psihologic al artistului pornind de la bazele stiintei pe care credeau ca o stapinesc destul de bine. Deci nu e de mirare ca de foarte multe ori au gresit.
Privind autoportretele lui van Gogh am inteles un lucru : ele contravin unor reguli emise de specialistii in psihologie si psihiatrie, deseori ei insisi mai bolnavi decit subiectii pe care ii analizau sau decit pacientii pe care ii tratau.
O regula simpla emisa de acestia spune ca depresia unui pictor poate fi recunoscuta datorita culorile inchise care revin obsesiv in tablourile pictate de acesta, si cu cit mai puternica e depresia, cu atit mai mult culorile vor deveni mai inchise, ajungindu-se la faza in care pe negrul adinc de pe fundal cu greu se vor mai putea distinge personajele sau obiectele.
Acest lucru nu e valabil la van Gogh.
Nu am studii de psihologie si nici de arta. Dar asta nu ma impiedica sa-mi folosesc mintea pentru a incerca sa-mi explic evidentele.
Prima imagine, cea cu care am deschis blogul, e un autoportret executat in 1886, perioada in care pictorul nu suferise nici o depresie majora, si dupa cum se vede, stilul de executie este unul cuminte, aproape clasic :)
In perioada 1886 – 1889 van Gogh picteaza treizeci si sapte de autoportrete :)
O cifra care ar trebui sa dea de gindit. Am incercat sa inteleg chemarea lui de a se imortaliza pe pinza … iar in final am ajuns la un rezultat ametitor.
Aceste autoportrete sunt de fapt incercarile pictorului de a se radiografia interior, de a analiza evolutia bolilor psihice si fizice carora a incercat sa le faca fata.
Vincent van Gogh a fost propriul sau medic psihiatru, reusind sa-si puna cu exactitate diagnosticul folosindu-se de pensule si culori.
Tot mai multe probleme se fac simtite in viata olandezului indragostit de cimpuri si de rasarituri de soare. In acelasi ritm se fac simtite o serie de schimbari in modul de a picta. Culorile devin din ce in ce mai vii si fara astimpar.
Acest al doilea autoportret nu l-am ales in mod intimplator. Ma atinge foarte mult privirea incerta si usor trista dar si verdele ochilor :)
Al treilea autopotret este inundat de lumina, culorile incep sa alunece, sa se invirteasca … sa nu-si mai gaseasca locul pe pinza .

Pe zi ce trece pictorul isi poate controla tot mai greu starile de criza. Bolnav, atit psihic cit si fizic, el ajunge la extreme.

Culorile s-au razvratit de-a binelea, in baia cromatica detaliile nu se mai pot distinge cu claritate, culorile au inebunit … iar odata cu ele si pictorul.

Taiatul urechii e un gest banal, o rana ce se va vindeca cu timpul, insa ceea ce taia zilnic in suflet avea sa singereze mereu ….

Cel de-al patrulea tablou ales pentru a ilustra acest blog e unul din ultimele autoportrete pictate de Vincent van Gogh.
Privindu-l am senzatia ca van Gogh, desi biologic inca in viata, spiritual murise de mult. Murise si se resemnase in fata mortii, pregatindu-se pentru moartea biologica ce avea sa vina in curind.
E un tablou al resemnarii. Albastrul inunda tabloul aducind liniste. E albastrul marii de dupa furtuna, al valurile ce nu s-au potolit cu totul…
Acest tablou imi da certitudinea ca, pentru van Gogh, moartea a fost o eliberare. Seninul culorilor din aceste ultime tablouri, in care predomina albastrul, reflecta de fapt seninatatea celui care, cindva, asociase floarea soarelui cu moartea in sine.
La van Gogh nebunia nu e marcata de intunecime ci de culoare …. de culori ce tisnesc cu o energie incredibila, facindu-te prizonier in vortexul lor, acolo unde frumusetea universului asteapta in fiecare secunda sa se nasca.
 
Intimplator, sau poate ca nu, vortexurile luminoase din tablourile pictate la Saint-Rémy, se incadreaza in modelul statistic al turbulentelor pus la punct de Kolmogorov :)
Anunțuri

13 gânduri despre „van Gogh … răzvrătirea culorilor

  1. >Si mie imi place van Gogh.Scrie si despre Floarea soarelui la van Gogh. El are mai multe tablouri de acest fel, unele distruse din pacate :( .Sper ca nu te superi de sugestie…Sunt florile mele preferate…Scuze de mesaj , daca deranjez. Il poti sterge daca vrei. M-am gandit ca e un mod de a multumi pt comentul tau…..

    Apreciază

  2. >Ma bucur sa intalnesc pe cineva atat de pasionat de arta si de pictura, in special. Sper ca vei mai da curs umilelor mele provocari la dialog.www.iulianfira.wordpress.com

    Apreciază

  3. >o opinie „seaca”, pe baza de documantare: la rembrandt e foarte mult negru… dar nu pentru ca era abatut/ depresiv, ci pentru ca la vremea aceea culorile vii erau scumpe. deci, are si arta argumente… economice. cum de altfel, se spune ca Van Gough a „abuzat” de autoportret din acelasi motiv: lipsa banilor.

    Apreciază

  4. >@iulianFii convins ca te voi urmari … mai ales daca vei mai posta subiecte in legatura cu van Gogh :)Va trebui sa citesc tot blogul, inclusiv comentariile facute acolo, pe care le consider foarte interesante.@takedaOricit de scumpe ar fi culorile, nici un pictor nu va picta in culori care-i displac doar pentru a face economie … sau doar de dragul de a picta ceva.De aceea nu cred ca Rembrandt a folosit culoarea neagra doar pentru ca aceasta ar fi fost ieftina.Negrul din tablourile lui Rembrandt nu indica o depresie, ci inclinatia pictorului pentru scenele in umbra … poate chiar si mister.Referitor la van Gogh vreau sa spun ca e cunoscut faptul ca el nu reusea sa-si vinda tablourile, indiferent daca acestea erau peisaje sau portrete.Asa ca nu pot sa-mi dau seama ce ai vrut sa spui in ultima fraza.

    Apreciază

  5. >ambele afirmatii le-am facut, cum spunem „sec”, in baza a ceea ce declara chiar muzeele respective. nu e o interpretare proprie. nu mi-as permite :) cel putin in cazul lui Van Gogh, argumentele furnizate de muzeul care ii poarta numele, erau limitate la lipsa resurselor. inteleg ca pentru nu isi putea permite sa angajeze modele pentru portrete… poate ca realitatea e undeva la mijloc, a propos de ceea ce spuneai, respectiv dorinta lui de a-si surprinde ipostazele propriei vieti, triste la urma-urmelor.a vorbit un epigon pragmatic!

    Apreciază

  6. >@takedaNu stiu ce informatii v-a dat voua ghidul de la muzeu, insa mi-e imposibil sa cred ca un pictor cu inclinatii si dorinta de a picta portrete, neavind bani sa plateasca modele, va incepe sa picteze ceva ce nu-l atrage, ca de exemplu peisaje si naturi moarteInteleg ca viata e guvernata de pragmatism … dar nici chiar asa!Pictorii, cu citeva mici exceptii, n-au fost deloc oameni pragmatici, si cred ca si de aceea marea lor parte au sfirsit in nevoi materiale si lipsa de resurse financiare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s