imposibilitatea de a percepe perfecţiunea

Pe cind nu trecusem inca de hotarele copilariei, am auzit pe cineva exclamind in timp ce privea niste trandafiri rosii abia imbobociti : sunt perfecti!

I-am privit si eu la rindul meu. Am remarcat petalele catifelate si mirosul lor placut, dar nu reuseam sa vad in ei perfectiunea.
Mai tirziu, aproape cu teama, am constientizat faptul ca tablourile Renasterii, atit de laudate prin mijloacele de informare in masa, nu-mi comunica mare lucru.
Priveam tablouri celebre cautind ceva care sa ma emotioneze, insa, madonele, crucifixurile, multimile strinse in fata palatelor sau in piatetele oraselor italiene, devenite infloritoare datorita negutatorilor si navigatorilor, ramineau pentru mine simple pete de culoare pe o pinza.
Chiar si celebrele gratii ale lui Botticelli, madonele lui Rafael sau odalisca lui Ingres … imi inspirau o admiratie rece. Erau frumoase, intradevar, … dar pentru mine ele nu insemnau perfectiunea.
Imi spuneam ca pefectiunea e o notiune atit de abstracta incit nu voi ajunge sa o inteleg vreodata, si ca, in interiorul granitele prea strimte ale perceptiei mele nu va fi niciodata loc pentru acest concept.
Renuntasem sa mai caut perfectiunea, dar abia din acel moment, perfectiunea, prin terminatii senzoriale nebanuite si prin canale cerebrale blocate de informatii inutile, a inceput sa mi se infiltreze putin cite putin in minte.
Si a venit o zi in care mi-am dat seama ca un spin prafuit din desert, sau un puf de papadie de pe o pajiste inverzita, nu sunt cu nimic mai prejos decit trandafirii premiati la diverse expozitii internationale.
Papadia mea isi infoaie albul pufului intr-o corola perfecta si efemera, dar care imi atinge, pe bucati, sufletul.
Perfectiunea ei tine doar citeva ore … sau doar citeva minute … pina cind prima briza de vint o mingiie, o ravaseste si o imprastie in directii necunoscute, la fel de necunoscute ca viitorul ce ne asteapta dupa coltul zilei de miine.
Dar chiar si asa, efemer, nascut la intimplare, in locuri in care doar ploaia, soarele si vintul au avut grija de firul plapind, puful meu de papadie va bate cu usurinta toate soiurile sofisticate de lalele si orhidee, soiuri pentru care gradinarii familiilor regale s-au spetit muncind generatii de-a rindul.
Puful meu de papadie nu va ocupa nici unul din standurile enervant de sclipitoare din celebrele expozitii horticole si de aranjamente florale.
Corola alba a unei papadii, ce incifreaza in ea mai multe seturi de fractali, sta pe un stand la care nu are acces oricine. La acel stand nu se poate ajunge platind un bilet de intrare de citeva zeci de euro.
Trebuie sa platesti cu mirare, inocenta … disperare.
Anunțuri

Un gând despre „imposibilitatea de a percepe perfecţiunea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s