improvizații de ieri ;)

PHOT0299mic.jpg

Luteţia, în ziua fatidică a Sabatului, sfîşiată de negrul unui soare de Spania, mai negru decît pătratul negru al nopţii şi decît zeul neînduplecat al războiului.

Pictura poate deveni oricînd o modă şi oricînd poate fi uitată într-un colţ, ca o rochie demodată sau ca acele catuşe fine din aur purtate cîndva de prinţesele egiptene. Nu ai să poţi surprinde verdele irişilor cu 7B şi nici cu cărbunele sfărîmat de sentimente ambigue. E ca şi cum ai încerca să înghesui într-un coş de baschet curbele periculoase din cursele de automobilism.
Poate de aceea mă atrage teatrul, fie el şi absurd, dar şi lungmetrajele în care zmei de celuloid caută faima dragonilor zburatori, luptînd-se englezeşte cu raza de lumină a reflectorului . Îmi place să mă plimb prin fantasmele unui roman de Eliade şi să mă scufund pînă la fund in torentul cuvintelor lui Nichita , … pentru ca eu nu caut înţelegere, nici afinitate, … caut acceptare şi caut liniştea care înfăşoara scoarţa unui pom, modelîndu-i riduri.
Sensibilitatea este un defect căpătat la naştere, dar pe care îl prefer tuturor celorlalte lucruri, pentru ca numai ea poate da startul în vînătoarea de iluzii … la fel cum prefer marea si lucrurile simple dar în acelaşi timp ascunse … asemenea mesajelor subliminale din reclamele de Coca Cola sau de îngheţată.
Poţi descifra oare paşii de dans ai sorţii ? Poţi citi hîrtia albă scrijelită de tocul destinului ? Dacă da, atunci îţi spun că ai ajuns aproape de esenţe.
Toamna e anotimpul care-mi curge prin vene în ritm de doi. :) Are în ea emoţia atingerii unui gînd speriat care a ajuns aici (ca cineva) înainte de tine. … ştiu că ştii … nostalgia nu poate fi expediată printr-un mail de seară şi nici nu poate fi crucificată pe ecranul unui TV.
Oricît de imperfect ar fi totul eu prefer zîmbetul diluat de lumina apusului şi istoria inegalabilă a macedoneanului care ca un vultur a zburat peste treptele de la Persepolis împlinindu-şi un vis.
Prefer oscilaţia imposibil de controlat între mov şi verde … umbra roşcata, uneori ruginie a picturilor lui van Gogh :) … poţi înţelege ToamnA tablourilor lui cu acea lumină galbenă sufocată de aşteptare?
Poate preferi baletul unui anotimp scris în alb-negru, rafinat şi rece ca o orhidee crescută sub sticlă ? … sau poate fragilitatea orientală, de viespe, a lui 子怡 ?
Poţi alege cu indiferenţă un loc înalt din care să-ţi regizezi căderea spre acel anotimp prin care pensula alunecă în neştire căutînd culoarea şi forma … culoarea unui obraz de măr copt, fineţea gleznelor nicicînd obosite de mersul în doi.
M-aş împresura cu imposibil (a)prinzînd cele patru puncte cardinale in patru verigi şi cele patru anotimpuri în piatra a patru inele : smarald, chihlimbar, diamant şi onix. Şi apoi de la înălţimea tocurilor unor pantofi aş analiza dinamica stelelor, si iarăşi, încă o dată , nu aş căuta înţelegerea ci doar aş căuta să-mi accept steaua norocoasă care s-a înşelat, alegîndu-mă pe mine dintre toţi muritorii.
Da, ai dreptate … umărul nu este făcut să atîrni pe el o geantă, ci pentru fruntea cuiva, la fel cum farfuria este făcută să sprijine ceaşca de cafea.
Dacă ar fi să-mi aşez cărţile preferate într-o expoziţie, aş întinde un cort ţesut din zile şi nopţi, şi cu bagheta unei zîne inexistente aş pune visul stăpîn peste toate foile albe, scurtcircuitînd acea schemă electrică care face să ne decuplăm şi să ne cuplăm în mod intermitent la Realitate.
Împrejmuită de ape aş privi cămaşa străvezie şi umedă a văzduhului pe care culorile de ulei nu se usucă niciodată, asemenea rănilor gladiatorului … mai apoi le-aş putea vinde într-un magazin de antichităţi, ca pe ceva veritabil. Mi-ar plăcea să construiesc poduri peste fiecare idilă pecetluită mortal de rujul sidefat al ultimului sărut. Sub norii grei aş alerga atît de repede încît aş prinde din urmă săgeata care vrea să omoare nebunul de pe tabla de şah.
Într-un final mi-ar place să trec toate podurile aruncate peste ape învolburate, să-mi privesc dezordinea patetică în oglinda lor vorbitoare … deşi cu mult timp în urmă am înţeles că (ne)norocul vieţii noastre, sau cel al Albei ca Zăpada, e pasager … e pasager.
Imagine proprie
Acolo te vad eu :)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s